Florile de măr uscate
Le-am uitat în cărți, presate
De când vântul iernii geme
Florile se fac poeme.
Și poemele mă cheamă
Să le trec fără de vamă
Din cerneluri și hârtie
În plâns greu de ciocârlie.
Când colindele răsună
Împrejurul meu s-adună
Roi de flori de măr uscate
Și poeme necântate.
Și mă-nvârt și mă ridică
Pan’ se face lumea mică
Și mă leagănă-n descântec
Până mă prefac în cântec.
Apoi mă strecor în casă
Unde-i mai săracă masă
Mă fac lacrimă pe ochii
Reci ca moartea babii Dochia.
Apoi mă strecor la grindă
Rugăciune și colindă
Floare grea de măr presată
La casa necolindată.
Sau m-arunc peste tăciunii
Care-n foaie ca păunii
Cozi de flăcări jucăușe
Peste lemne și cenușe.
Florile de măr uscate le-am uitat
În cărți presate
De când vântul iernii geme
Florile se fac poeme.
Și poemele mă cheamă
Să le trec fără de vamă
Din cerneluri și hârtie
În plâns greu de ciocârlie
Sensul versurilor
Piesa explorează transformarea florilor de măr uscate în poeme și cântece, reflectând asupra trecerii timpului și a melancoliei iernii. Eul liric se integrează în tradiția colindelor, aducând alinare și speranță chiar și în casele sărace.