N-am uitat nimic din toate câte ne-a fost dat să le trăim pe-aci.
Am trăit cu vrute și nevrute și-am murit cu fiecare zi,
Am tăcut atâta amar de vreme
Cântecele mi le-am strâns de gât când veneau spasite să mă cheme
Mi-a fost silă și mi-a fost urât
Simt un fel de abur de lumină care parc-ar vrea și parcă nu să umbrească partea mea de vină
Care a fost și care e și-acum
Dar de-o vreme simt că se topește sila-n deznădejde
Și mă tem de sictirul care mă-nvelește și de lipsa oricărui îndemn
Mi-e frică, Doamne, c-am ajuns de mult la mijloc și nu știu
Ce-s? Întrebare sau răspuns?
Sunt mort sau încă mai sunt viu?
Ciudate sunete m-ating
Și-mi lasă urme sângerii,
Ninsorile care mă ning
Sunt prea târzii, sunt prea târzii.
Unde-am greșit și ce cuvânt de frica mea s-a pribegit?
Și cărui dor i-am fost mormânt și cărui soare-am asfințit?
Arată-mi calea și mă duc
Fără privirea cea-napoi,
Dar dă-mi o lacrimă de cuc
Pe-o frunză mică de trifoi,
Să-mi fie candelă pe drum
Să-mi ție noaptea de urât
Când nodul spânzură cu fum
Să-mi cânte-ncet atât, atât.
Ciudate sunete m-ating
Și-mi lasă urme sângerii
Ninsorile care mă ning
Sunt prea târzii, sunt prea târzii.
Mi-e frică, Doamne, c-am ajuns de mult la mijloc și nu știu
Ce-s? Întrebare sau răspuns?
Sunt mort sau încă mai sunt viu?
Bună dimineața, mama,
Gara-i gară, leru-i ler.
A venit Rapidul de la Iași,
Nimeni nu mă bagă-n seamă
Gara-i gară, leru-i ler.
Căror îngeri sufletul mi-l lași?
Pleacă trenurile, mama
Gara-i gară, leru-i ler
Și se-ntorc de parcă n-au plecat.
Eu sunt lacrimă și scamă
Gara-i gară, leru-i ler,
În blestemu-n care m-ai scăldat.
E bine-n gară că miroase-a dor
Și-a batiste în ‘la revedere’.
Despărțirile se nasc și mor
În fum de mici și-n gust amar de bere.
E bine-n gară că miroase-a dor
Și-a batiste în ‘la revedere’,
Despărțirile se nasc și mor
În fum de mici și-n gust amar de bere.
Bună dimineața, tata,
Gara-i gară, leru-i ler.
Iar te-ai îmbătat și ești viteaz.
Mamii i-a-nflorit azi-noapte,
Gara-i gară, leru-i ler,
Vânătă o pată pe obraji,
N-a mai suferit bătaia,
Gara-i gară, leru-i ler.
Am fugit în lume și m-am dus.
Să te-ajungă, tata, claia
Gara-i gară, leru-i ler
Lacrimilor care mi s-au scurs.
E bine-n gară că miroase-a dor
Și-a batiste în ‘la revedere’,
Despărțirile se nasc și mor
În fum de mici și-n gust amar de bere. (2X)
Fă-mă, Doamne, numai fă-mă
Cerc de lacrimă pe ochi
Să mă-ntunec
Și-apoi să mă luminez ca-ntr-un deochi
Fă-mă fulger peste mare
Sau mă-neacă-ntr-un ulcior
Să mă soarbă o fată mare
Să se vindece de dor.
Fă-mă lacăt, fă-mă cheie
La porți mari, împărătești
Sau strecoară-mă, idee
Numai să nu mă greșești.
Să mă pui în minte șuie
De pretins cugetător,
Că mă bate noaptea-n cuie
Și mă leagă de picior.
Și de vei veni la mine
Într-o noapte să mă vezi
Îți va spune:
‘Acu-i bine, Doamne, fă-te că lucrezi’
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de suferință și deznădejde, reflectând asupra unei vieți marcate de greutăți și abuzuri. Naratorul se simte pierdut și caută un sens, o cale de ieșire din acest labirint emoțional, implorând divinitatea pentru ajutor și eliberare.