Baruțu vrea un plic.
– Nu-ți mai dau plicuri, că le strici, îi răspunde Tătuțul, și mă costă unul cincizeci de bani.
– Vreau să chiui la Brașov..
– Tot scrii și nu mai înveți să scrii. De un an, de când „chii”, au mai ieșit opt romancieri și zece poeți. Te rog, Baruțule, fii serios. Și să nu-mi mai zmângălești plicurile, că mă supăr.
Pauză.
– Dă-mi un plic, că nu mai chiui.
-Dacă nu scrii, de ce-ți mai trebuie plic? Acum nu e timp de plicuri. Du-te de te culcă: mi-ai făgăduit că ai să dormi două ceasuri, în toate zilele, după masă, ca să te duc la cinematograf. Ține-te de cuvânt.
– Mă cunc cu el! zice Baruțu.
– Cu cine cu el?
– Cu plicul.
– Și mi-l dai înapoi nemâzgălit și curat?
– Îl pui su’pernă.
– Bine, uite un plic. Să dea naiba să mi-l mototolești! Mițu a prins de veste că fratele ei a căpătat un plic.
– I-ai dat lui Baruțu un plic, zice Mițu.
– De unde știi?
– L-am văzut.
– Și dumneata ce vrei acum?
– Să-mi dai și mie ceva..
– N-am nimic de dat.
– Să-mi dai ochelarii, să mă culc cu ei.
– Cum să-ți dau ochelarii? Trebuie să citesc. Dacă-ți dau ochelarii nu mai pot să fac nimic.
Mițu știa că nu i se pot lăsa ochelarii. Repede: Atunci.. dă-mi ceasul.
– Ai să-i spargi geamul. L-ai mai spart.
– Eram mică. Acum sunt.. frumoasă.
– Și când erai mică erai frumoasă, și tot ai spart geamul. Dar ce vrei să faci cu ceasul?
– Îl pui la gât. Mă uit cât o să dorm..
– Lasă, când o să cunoști numerele de pe ceasornic, îți cumpăr unul de mână.
– Știu, zice Mițu: acu e douăsprezece.
– Ai pus deștiul pe patru.
– Patru nu-i douăsprezece? întreabă Mițuca.
– Ai dreptate, Mițule. Totuna e. Ține ceasul. Stai să ți-l pui la gât.
Aproape două ore reglementare au trecut. Tătuțul uitase, furat în povestirile unei cărți cu poze, pe care o ascunde de copiii lui, lacom să mănânce singur din dulcețurile scrise. Baruțu căsca gutural, cu un mare accent de lene în vocea căscatului, scos dintr-un mare gâtlej. În privința lui, Tătuțul e fără grijă. Baruțu o să doarmă mult și, o să-l răzbune pe el. O să ceară toată viața să-l dezbrace și să-l îmbrace, să-l culce și să-l scoale cineva, și cum e băiat frumos, și cum Tătuțul are un singur băiat, iar tătuții ceilalți au fete multe, Baruțu o să fie fericit.
A bătut de 6.
Bună dimineața, purcei!
MIȚU (înapoind ceasornicul) :
– Nu știu ce are, Tătuțule, că se învârtește mereu.
TĂTUȚU (tehnic) :
– I-ai rupt, desigur, arcul.
MIȚU:
– Nu s-a rupt nimic.
BARUȚU (restituind plicul în perfectă stare) :
– Poftim!
TĂTUȚU:
– Bravo, Baruțule!
BARUȚU:
– L-am și lipit.
Sensul versurilor
O scenă de familie simplă, surprinsă într-o după-amiază obișnuită. Copiii, Baruțu și Mițu, interacționează cu tatăl lor, fiecare dorindu-și ceva, în timp ce tatăl încearcă să mențină ordinea și să se bucure de un moment de liniște cu o carte.