Vream să-l înțeleg mereu,
Pe prea bunul Dumnezeu.
L-am chemat un veac întreg,
Dar nici azi nu-l înțeleg.
Poate i s-a-năsprit,
Că prea mult m-a răsfățat.
În sfârșit,
Mult prea greu m-a pedepsit.
Nu ți-am cerut nimic, și niciodată,
Și nu-ți pricep mânia răzbunată.
Aș desluși că-n gândul Tău,
De multul bine-ți pare rău.
Aripa mare mi s-a-nchis,
Ce-mi fu mai scump mi l-ai ucis.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o căutare profundă a înțelegerii lui Dumnezeu, marcată de un sentiment de dezamăgire și suferință. Vorbitorul se simte pedepsit și abandonat, incapabil să înțeleagă motivele divine.