Cetatea-i o movilă de ziduri răsturnate
Și-a fugit și umbra din cetate.
Câți oameni încă-n viață mai zac în agonie,
Sub grinzi și în molozuri, se știe, nu se știe.
Se va afla vreodată
Când moartea lor uitată
Se va suma în cifra unui registru rece.
A fost cândva, e sigur, ceva, dar și asta trece,
Cum au trecut atâtea și trec neîntrerupt,
Fără să știi ce moarte și morți zac dedesubt.
Mângâie-se cu atâta și morții din cetate:
Istoria le face martirilor dreptate.
E scrisă cu condeie, cerneală și cuvinte,
Și jumătate mută, ea jumătate minte;
Cu voie, fără voie, de milă, de hatâr,
O să-i bocească-n vorbe-nflorite un catâr,
Tot așteptând pomana de-a fi nemuritori,
La ușile-amintirii în cârji de cerșetori.
Sensul versurilor
Piesa descrie o cetate distrusă și soarta tragică a celor care au murit acolo. Subliniază modul în care istoria, deși ar trebui să facă dreptate, este adesea incompletă și distorsionată, lăsând victimele uitate și în agonie.