Tudor Arghezi – De-a V-ați Ascunselea

Dragii mei, o să mă joc odată cu
voi, de-a ceva ciudat.
Nu știu când o să fie asta, tată,
Dar, hotărât, o să ne jucăm odată,
Odată, poate, după scăpătat.
E un joc viclean de bătrâni
Cu copii, ca voi, cu fetițe ca tine,
Joc de slugi și joc de stăpâni,
Joc de păsări, de flori, de căni, și
fiecare îl joacă bine.
Ne vom iubi, negreșit, mereu
Strânși bucuroși la masă, Sub
coviltirele lui Dumnezeu.
Într-o zi piciorul va rămâne greu,
Mâna stângace, ochiul șleit, limba scâmoasă.
Jocul începe încet, ca un vânt,
Eu o să râd și o să tac, O să
mă culc la pământ. O să stau
fără cuvânt, De pildă, lângă
copac.
E jocul sfintelor Scripturi.
Așa s-a jucat și Domnul nostru Isus Hristos
Și alții, prinși de friguri și de călduri,
Care din câteva sfinte tremurături
Au isprăvit jocul, frumos.
Voi să nu vă mâhniți tare
Când mă vor lua și duce departe Și-mi
vor face un fel de-nmormântare În
lutul afânat sau tare.
Așa e jocul, începe cu moarte.
Știind că și Lazăr a-nviat
Voi să nu vă mâhniți, s-așteptați,
Ca și cum nu s-a întâmplat
Nimic prea nou și prea ciudat.
Acolo, voi gândi la jocul nostru, printre frați.
Tata s-a îngrijit de voi,
V-a lăsat vite, hambare,
Pășune, bordeie și oi,
Pentru tot soiul de nevoi Și
pentru mâncare.
Toți vor învia, toți se vor întoarce
Într-o zi acasă, la copii,
La nevastă, care plânge și toarce,
La văcuțe, la mioare, Ca oamenii
gospodari și vii.
Voi creșteți, dragii mei, sănătoși,
Voinici, zglobii, cu voie bună,
Cum am apucat din moși-strămoși.
Deocamdată, feții mei frumoși, O să
lipsească tata vreo lună.
Apoi, o să fie o întârziere, Și
alta, și pe urmă alta.
Tata nu o să mai aibă putere Să vie
pe jos, în timpul cât se cere, Din
lumea ceealaltă.
Și, voi ați crescut mari,
V-ați căpătuit,
V-ați făcut cărturari,
Mama-mpletește ciorapi și pieptari,
Și tata nu a mai venit..
Puii mei, bobocii mei, copiii mei! Așa
este jocul.
Îl joci în doi, în trei, Îl
joci în câte câți vrei.
Arde-l-ar focul.