„Mult sentimentala noastră prietenă luna!”, remarc,
„Sau ar putea fi (cumva fantastic, recunosc, în acest caz)
Chiar balonul vestitului Prester John, preotul monarh,
Sau o veche lanternă uzată atârnând pe cer
Pentru-a lumina călători în drum spre propriul necaz.
Ea, atunci: „Divagați, vă dați după macaz!”.
Iar eu: „Cineva inventează-o scenografie splendidă,
Acest cadru nocturn prin care se simulează-acum
Noaptea și luna; muzica pe care-o sechestrăm, de pildă,
Ca să exprime întregul nostru vid interior”
Dar ea: „Vă referiți la persona mea, vă rog?”
„Oh, nu, cred că iar pășesc pe lângă drum.”
„Dumneavoastră, madam, sunteți eternul umorist,
Eternul inamic al ideii de absolut,
Interzicând cantonarea-n interiorul autist,
Din aerul dumneavoastră indiferent și imperios
Poezia poate-înțelege erorile-i de neconceput – „
Și – „Atunci noi chiar trebuie să luăm totul în serios?”
Sensul versurilor
Piesa prezintă un dialog intelectual între două persoane, abordând teme filozofice cu un ton ironic și auto-reflexiv. Ei discută despre percepția realității, rolul artei și importanța umorului în fața existenței.