Poemă mondenă, cum să ne petrecem viața-ntrebare-
Sunt plictisit; sunt arătura de toamnă la țară
Și literatura e viermele ce roade drumul subteran
Prin care o să curgă apa ca să iasă roade la vară.
Fotografie prăfuită pe pian și găsită pe urmă vie
În provincie unde dădeau educație părinții
Pentru păstrarea credinței – a crezut că-i mai bine să vie
În orașul mare cu petreceri pentru rătăcirea conștiinței.
Sufletul meu: femeie la modă merge cu oricine
Fetele nu-s credincioase nici viorile adevărate
Baletiste flori întoarse baletiste răsturnate
Arătați-ne secretul despuiat de frunzele de vată.
Pe scenă tăcere femeia goală, în sală jenă, dar niciun
Gând sincer care să te doară, niciun actor care să moară.
Negrul din lună coboară (delicios) ca vrabia pe vioară
Și dacă vrei iubita mea dacă vrei o să-ți plătesc un capriciu.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de plictiseală și deziluzie față de viața mondenă și superficialitatea societății. Naratorul descrie o lume în care valorile autentice sunt înlocuite de aparențe și plăceri efemere, conducând la o stare de alienare și căutare a unui sens mai profund.