Hai să vorbim despre înșelare și trădare,
Despre cum am f**ut în gât și cum n-am dat uitare,
Despre cum am fost f**uți de cei în care aveam încredere,
Despre tot ce-a fost, și despre regretele
Care ne macină-ncet, că ajungi să te obișnuiești,
Să detești… să refuzi ce primești,
Să nu mai fii dispus să dai, să nu te mai plângi că n-ai,
Uitându-te-nainte cu gândul-n spate – constați că stai,
Agonie – de la un aparent banal cuvânt,
La un mod de a fi, de a trăi, veșnicul nod în gât,
Eternul gol, greața din interior,
Raceala inconștientă ca scut protector.
Hai să vorbim despre cât de slabi suntem,
Despre cum ne pierdem în amănunte și ne ascundem,
Despre cum renunțăm la prietenii vechi pentru interese noi,
Despre cum îi lăsăm pe ei să ne spună cum suntem noi,
Despre… cum sperăm că într-o zi… n-o să ne mai pese,
Despre cum lăsăm impresia… că așa și este,
Despre cum ne prefacem… chiar dacă nu ne iese,
Despre ceea ce mereu am vrut să fim,
Despre faptul că ne ascundem în fiecare zi, deși știm:
Că poți să te eschivezi cât vrei, oricum,
De tine nu poți fugi, pur și simplu nu ai cum,
Iar acum:.
Hai să revenim, să vorbim,
Despre cât de des spunem ce simțim, cât de rar spunem ce gândim.
Despre faptul că nu ne găsim locul,
Ne simțim în plus – tre’ să schimbăm drogul. x2
Hai să vorbim despre acea stare de așteptare,
Când privești în gol și vezi totul-n reluare,
Când vrei să schimbi lumea, dar nu începi cu tine,
Când ți-ai luat atâtea pe spinare că nu știi dacă te mai ține.
Ce bine ne potrivim, zi-mi,
Peste cât timp vrei să ne prefacem că nu ne știm?
Hai să nu deviem, hai să continuăm să discutăm,
Despre vicii ca delicii, despre scârba ce-o purtăm,
Despre primele impresii, cum ardem chestii-trestii,
Despre cum hrănim demonul din noi cu depresii,
S-analizăm relația cauză-efect,
Despre cum acordăm prea multă importanță nevoilor de moment,
Despre cum ne trezim mai obosiți decât ne-am culcat,
Sau despre potențialul ratat.
Despre chipurile slinoase pe care le vedem,
De ne-ntorc stomacurile pe dos fără să vrem.
Hai să revenim, să vorbim,
Despre cât de des spunem ce simțim, cât de rar spunem ce gândim.
Despre faptul că nu ne găsim locul,
Ne simțim în plus – tre’ să schimbăm drogul. x2
Hai să vorbim despre cum inventăm noi metode de,
A ne distruge parcă pedepsindu-ne,
Pentru ce am spus, făcut sau obținut,
Dar mai ales pentru momentele-n care am tăcut.
Prietene, de tine teme-te,
E problema ta că ai avut încredere.
Spune-mi ce preferi, zi cu sinceritate,
Întoarce-te și pleacă, sau, pleacă și-ntoarce-te.
De ce taci? Hai să vorbim,
Sau iar ești preocupat c-avem așa de mult puțin.
De câte ori am renunțat prea ușor, zi-mi,
De câte ori am luptat, deși știam că tre’ să ne oprim.
De câte ori căutam înțelegere, da-n schimb, auzeam:
‘N-am timp acum, mai încolo vorbim’
Problema nu-i că n-ai cu cine să vorbești,
Dar n-ai cu cine să taci, ‘ia stai așa, tu cine ești?’
Vorbind despre probleme, am înțeles,
Că astfel le faci să existe, acordându-le interes,
Și pentru că totuși, îmi place să trăiesc:
Eu nu f*t ce iubesc, dar ce f*t plătesc,
Prostești ai zice tu, să nu,
Trimiți c***ele-n p**a niciodată c-ajung singure, acum,
Pe azi ne ajunge, cred că e destul,
Mai ales că vorbesc cu… subconștientu’.
Sensul versurilor
The song explores themes of betrayal, regret, and the difficulty of genuine communication. It delves into the ways people hurt each other and themselves, and the struggle to find meaning and connection in a world filled with disappointment. The lyrics express a sense of disillusionment and a yearning for authentic interaction.