Traian Dorz – Lacrimi

Lacrimi, – stele căzătoare
din doi ochi senini ca cerul,
cine v-ar cunoaște oare
obârșia și misterul?.
Cine știe câtă jale
plânge-n stropii ploii voastre
stele ce cădeţi la vale
tot din înălțimi albastre!..
Lacrimi, pâinea tuturora
celor care plâng ca mine,
așteptându-și aurora
unor zile mai senine,.
voi înălțați spre Domnul plânsul
și durerea noastră multă
și oricând le duceți – Domnul
ne-nțelege și ne-ascultă.
Lacrimi, – martoră ne e fața
v-am golit din plin paharul,
v-am gustat din plin dulceața,
v-am simțit din plin amarul!.
De demult de când în șoapte
legănat dormeam alene,
de-a fost ziua, – de-a fost noapte
v-am purtat mereu în gene.
Picuratu-v-am pe struna
harfei mele reci și mute,
de-a pornit să cânte-ntruna
imnuri ne mai cunoscute.
Câte chinuri sunt sub stele,
plinul lor adânc le strânge,
și de-aceea cântă-n ele
orice suflet care plange.
Picuratu-v-am din pană
v-am cântat în nopți cu ploaie,
umai lacrima din geană
orice viers cântat mi-l moaie.
– Binecuvântate lacrimi?
voi îmi străjuirăţi somnul,
prin a voastre sfinte patimi
m-aţi legat pe veci de Domnul.
Lacrimi binecuvântate,
inima-mi pe veci vă cheamă
să vă strâng în loc de frate
să vă simt în loc de mamă..