Să ne-așezăm aici aproape de trecut,
Vreau să-ți citesc sfinte rânduri deopotrivă
Cu vorbele mele, cu sufletul meu prea tăcut,
Cu totul ce simplu în piept am avut.
Inima mea pot să ți-o spun,
Ce-a fost mai sincer și ce-a fost mai bun
Mi-am strâns din gânduri și din depărtare
Precum apusul când pe iazuri moare,
Precum nespusul zvon de întristare.
Și-acolo unde-ncepe „Te iubesc“
Am încercat alt vers și-am suferit
Și n-am aflat cuvânt mai nimerit
Să-ți spună pe deplin cât te iubesc.
Sfârșitul însă căutat nu-ți pară;
Vag pâlpâit de albăstrie pară
Așa sfârși orice durere mare,
Chin umilit în vie destrămare,
Gest ce-a voit să fie o chemare,
Plâns rătăcit de necuprinsă mare.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o introspecție melancolică asupra iubirii și a trecutului. Vorbitorul caută cuvinte potrivite pentru a exprima profunzimea sentimentelor sale, dar se confruntă cu suferința și cu efemeritatea emoțiilor.