Simt cum plutim în derivă duși de vânt
În noapte apare-n fața noastră un petec de pământ
Ne uităm pe hartă, în acel loc n-ar trebui să fie nimic
Nu știu spre ce ne îndreptăm, privirea-ncerc să mi-o ridic
Nimeni n-a mai ajuns aici, acest lucru e clar
Deși mă aflu-n apă până la gât mă simt murdar
Totul a fost un simplu joc când cerul era senin
Acum luptăm, să supraviețuim.
M-am săturat până peste cap,
Vreau de-aici să fug dar nu am unde să scap!
Încerc să mă întorc dar simt în jurul meu
Mișcările mării cum mă învăluie mereu
Un gând apare firav în mintea mea
Încerc să scap de el, dar el crește mereu
Și atunci îmi dau seama că ne înecăm
În ipocrizia noastră-n care ne-a plăcut să stăm
Înghițit fiind de ceea ce am creat,
Am crezut că sunt iluzii, dar totul era adevărat!
M-am săturat până peste cap,
Vreau de-aici să fug dar nu am unde să scap!
Sunt lucruri pe care le fac mereu,
Sunt lucruri care le știu numai eu
Sunt lucruri care îmi stăpânesc viața,
Sunt lucruri de la care vreau să-mi întorc fața!
M-am săturat până peste cap,
Vreau de-aici să fug dar nu am unde să scap!
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de saturație și frustrare față de o situație sufocantă, posibil auto-indusă. Protagonistul se simte prins într-un ciclu vicios, incapabil să scape de consecințele propriilor acțiuni și de ipocrizia în care s-a complăcut.