vifor – Versuri.pro

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Cumpănă de Vifor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Nu se mai sfârşeşte iarna,
Fulgi aleargă să se cearnă,
Ghioceii au îngheţat..
Suflet mi s-a spulberat.
Peste tot sunt doar troiene,
Picuri s-au lipit de gene
De la lacrimi răscolite..
De-aşteptări nepotolite.
Tot e-un alb de spumă rece;
Pe străzi nimeni nu mai trece..
Doar doi câini se tot miros
În amorul viforos.
Zboară ţepii de cristal
Într-un vuiet maşinal.
Vânt loveşte în ciomege..
Păru-l-am tari şomoiege.
Este tot o hulă rece
Pieptănând ogor, când trece;
Nici respir nu mi-e uşor..
Mâinile-n mănuşi mă dor.
Două ciori luptă cu viaţa
În aerul rece ca gheaţa;
Sunt purtate în neştire
În planaj, ‘n rostogolire.
Sunt pierdut, nimic nu văd,
Înainte-i tot prăpăd
Şi nici urmele-mi din spate
Nu mai sunt.. de vânt suflate..
.. E natura-n Crivăţ strai;
Crudul moş în alb, bălai,
Ce-şi varsă lumii năduf
Răsfirându-şi un zuluf.
Este-o cumpănă de viaţă
Ce-ai avut mereu povaţă;
„Când doar vrei să scapi de moarte
Toate sunt averi deşarte”..
Cred că-i semnul răzbunării;
N-am dat ghes, suflet, rugării
Şi-am plecat dintre bocarte..
Oi scăpa oare de.. moarte?

Deliric & Silent Strike - Trecător

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Încerci să-ți faci loc iarăși printre noi, să faci din flori, strigoi,
Să lași copaci să strige goi. Vrei iar să-mi umpli cerul de noroi?
S-aduci ploi din sori, s-aduci ninsori din ploi, să faci apoi
Nopți din zori și zări de sloi. Tu vrei pământu’ să-mi despoi?
Vrei umbra să-mi jupoi, ai tăi moroi o să îmi strivească ceasul,
Vor lumina să-mi sugrume. Tu de ce-i lași să-mi otrăvească glasul?
M-acoperă hărmălaia ta ruginită. Ziua închide ochii, e grăbită,
Țipă vântul, rage cerul, urlă marea, mocirla-i fericită.
Se-neacă-n volburi și vadul, viforu’ învie vacarmul din garduri,
Valea e-n vrie, cântă ca bardul. Vezi moartea în vie, viu e doar bradul.
Că iadul ăsta alb ne-acoperă morții, lași focul să pâlpâie la marginea bolții,
E timpul s-ascută soarele colții, s-ascundă tăișul-n oglinzile bălții.
E trist Dumnezeu, suspină în ropote. Cerul cu cearcăne plânge în hohote,
Lacrimile Lui odată doar șopote-s bulgări de plumb ce bat ca în clopote.
Ai păcălit apa, pozează-n statui. Mi-ai gonit aripile, zboară hai hui,
În geamul de flori bat crengile șui. Mi-e dor de cuptor, de culorile lui.

Rian Roman - Strigătul Jocheului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Sari, Vifor, sari! Striga jocheul.
Copita-n caiele-i umbla,
plămânu-i foșnea,
coasta-i umfla,
coapsa-i sărea,
genunchiul trosnea,
în pământ bătea,
cerul scruta,
coama-i zbura,
coada-i plutea,
ochiu-i plângea,
zăbala-l curma.
Jocheul striga,
iar strigătul lui risipea,
în norul de praf, în goana lui, în lume,
gândul, visul, dorul.
Jocheul cânta: sari, Vifor, sari!

Georg Trakl - Amurg de Iarnă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Negre ceruri de metal.
Vifor roșu pe-nserate,
Zboară ciori înfometate
Peste parcuri frânte pal.

Rază-n nori stă glacial;
De Satan ca blestemate
Se rotesc și cad ciudate,
Înșeptite infernal.

Hoit, dulceag și fad, brutal
Pliscuri scurmă-amestecate.
Groază-n case-apropiate;
Teatru luminat de stal.

Pod, biserici și spital
Groaznice-n amurg stau toate.
Și se umflă-nsângerate
Rufe: vele pe canal.

Tudor Gheorghe - Antiprimăvara

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ce dacă vine primăvara
Atâta iarnă e în noi
Ca martie se poate duce
Cu toți cocorii înapoi
În noi e loc numai de iarnă
Vom îngheța sub ultim ger
Orbecăind pe copci de gheață
Ca un stingher spre alt stingher.
Și vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Și cuiburi și-au făcut la streșini
Și lângă mine nu ești tu.
Schimbări mai grave decât moartea
Au fost și sunt și vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Și vin nebuni să facă schi.
Și ninge până la prasele
Ninsoarea-mi intră-n în trupul tot
Un dans de oameni de zăpadă
Ce îmbrățișarea n-o mai pot.
La noi e iarnă pe vecie
Doi foști nefericiți amanți
Ia-ți înflorirea, primăvara
Și toți cocorii emigranți.
Primăvara, care-ai fost
Nu veni, n-ai nici un rost
Poți să pleci suntem reci
Iarna ne-i pe veci.

Adrian Păunescu - Antiprimăvara

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Ce dacă vine primăvara
Atâta iarnă e în noi
Că martie se poate duce
Cu toţi cocorii înapoi.
În noi e loc numai de iarnă
Vom îngheţa sub ultim ger
Orbecăind pe copci de gheaţă
Ca un stingher spre alt stingher.
Şi vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Şi cuibul li-i stricat la streşini
Şi lângă mine nu eşti tu.

Primăvară, care-ai fost,
Nu veni, n-ai nici un rost
Poţi să pleci, suntem reci,
iarnă ne-i pe veci.

Schimbări mai grave decât moartea
Au fost şi sunt şi vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Şi vin nebuni să facă schi.
Şi ninge până la prăsele
Ninsoarea intră-n trupul tot
E-un dans de oameni de zăpadă
Ce-mbrăţişarea n-o mai pot.
Ce dacă vine primăvara
Atâta iarnă e în noi
Că martie se poate duce
Cu toţi cocorii înapoi.
La noi e iarnă pe vecie
Doi foşti nefericiţi amanţi
Ia-ţi înflorirea, primăvară
Şi toţi cocorii emigranţi.

Alexandru Vlahuţă - Viforul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

I.
Dumitru-și mai număr-o dată
cei „doispre’ce lei ș-o bucată”,
Gândește, se scarpină-n cap:
„Că multe mai sunt și la casă!
Nu-i una, să dau și să scap.
Nevastă și nouă copii,
e gloată, și gurii nu-i pasă,
ea cere mereu; fă ce știi,
Aleargă, din piatră să scoți,
să dai de mâncare la toți! ”
La sanie juncii înjugă,
Și-și face din traistă glugă.
Se-nchină. „Rămâi sănătos! ”
— Faci rău că te-ntorci pe-așa vreme:
A nins astă-noapte vîrtos;
Și nu vezi ce vânt s-a stârnit? …
— Mi-s juncii voinici, nu te teme,
Pe viforul cel mai cumplit
Încarc, și-ți pornesc unde vrei,
Și n-am nici o grijă cu ei.

II.
Pe alte tărâmuri te-ai crede:
Nici cer, nici pământ nu se vede.
Vârtejuri, urlând, se răpăd
Și munți de zăpadă ridică,
E ceas de pieire — prăpăd.
Și omul îndeamnă mereu,
Plăvanii troianul despică,
Și-ntind, să se rupă, din greu,
Căci și ei au suflet, și lor
De tihna de-acasă li-i dor.
În bocetul vântului cine
Te cheamă? … Nu-s glasuri străine…
„Dumitre! … Tătucă! … Nu vii? …”
El caută-n zări, ca prin sită,
Să-și vadă… nevastă, copii.
Văzduhul îi pare de foc…
În valuri, zăpada, stârnită,
Ca marea-l îngroapă pe loc.
Deasupra-i troienele cresc,
Și glasuri de vânt îl bocesc.

Aleksandr Blok - După Orașul Întunecat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

După orașu-ntunecat
Se pierde-al gheții drum.
Eu, cel cu bezna-ngemănat,
Pășeam încet de-acum.
Urla văzduhul răscolit
De-un vifor furios.
Din beznă-n cale mi-a ieșit
Un ins misterios.
De mine chipul și-ascundea,
Pășea-nainte, -ntins,
Spre gheața care se sfârșea,
Spre focu-n neguri stins.
S-a-ntors spre mine și-am văzut
Un singur ochi arzând.
Apoi vîltoarea l-a-ncăput,
Văpaia lui stingând.
Iar cercul glacial l-a spart
Al undelor tumult.
Gingașul chip s-a-mpurpurat
Și neaua a gemut.
Și nu puteam să bănuieac
Când, unde-au apărut,
Cum azuriul vis ceresc
În ape dispărut.

Boris Pasternak - Vis Urat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Ascultă viforul, strecurându-se prin gingii,
Ascultă golașa fugă a diavoleștii zăpezi.
Nu are de ce se zdrobi, și troienirile
Ca o înlănțuire de fontă alunecă iute
Așternute pământului,
Peste țarini, arii și haturi, ca trenul,
Prin văzduh, prin zăpezi, în chemările vântului.
Printre pini, prin spărturile-n garduri fără de cuie,
Prin scânduri, prin gingiile cocioabelor fără nas.
Peste câmpuri, prin văzduh, peste sau printre îngrădiri,
Văzute în vis de postitorul ceresc.
Dânsul observă: căzut-au dinții din maxilare.
Și molfăie castelele, conacele, moșiile peltice,
Totul e dezbătut, nimic nu e-ntreg,
Și postitorului greață i se face de la
Bocănitul oaselor lovite-nde ele.
De la dinții piloților, de la tridente marinărești.
De la roșiile știrbituri ale crenelărilor carpatine.
El vrea să se miște, să se urnească din loc,
Nu poate să se trezească,
Nu poate, prins în visul ferecat cu zăvoare.
Și încă mai vede cum pe ogoare de pe malul Stohodului**
Pământul e făcut una cu pământul.
Nu crede ca înălțimea să caște cândva
În deplina ei beznă, și pe cer să plutească,
Precum un clopot pe îndepărtata grindă,
Lingoul de argint al depresiunii înghițitoare,
Limba și verbul ei – cerescul crai nou.
Nu, gângăvitul, fonfăitul și răgușitul,
Odată cu sângele înghițit e de cartilaginoasele ruine.
Bagă mâna în învârtejitul pietriș al viforniței, –
În palmă se va risipi prin crăpătură,
Ca un ciot cărnos, mușchi fără scop
Pe venă, sfâșiată fatal de o ploaie de gloanțe.
Simți arsură, ca un dovleac endemic.
Din straturile grădinii el sări peste gard.
E în hârtop. Bătălia l-a rupt,
L-a șfichiuit bătălia, ca pe o sferă
De pe pantă se rostogoli în râpă
Printre pini, prin spărturile din gardul fără de cuie,
Prin scânduri, prin gingiile cocioabelor fără nas.
Ascultă vuietul necuprinderilor neumblate,
Ascultă turbata lor alergare.
Bubuitor – despicătoarea artilerie
Ca niște talere se gudură la chemările vântului.
Cui să se atașeze, în măsurători de verste,
Cuvintele poleiului, întunericului și afeturilor?
Și povestea alunecă, și peticele nevrozelor,
Perindându-se ca tifonul în gălbenușul xeroformului,
Gonesc dinspre tren spre țarini. În noapte
Gonesc ca platformele, prin zăpadă, spre semafoare.
Dorm frânele trenurilor sanitare.
Și visează, visează cerescul postitor..

Byron - Tummo (Ro)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Geamuri închise,
Perdele trase,
Tăceri
Tăceri.
Trosnete în sobă,
Vorbe șoptite,
Senin
Senin.
Afară, viforul orb
Izbește în zid,
Iar văile urlă
Turbat..
Templul perfect imobil
Într-un iad fluid
Zace-aburind pe o creastă,
Descătușat..
Tăciuni ard pulsând,
Plânge podeaua
Goală
Goală.
Afară, viforul orb
Izbește în zid,
Iar văile urlă
Turbat..
Templul perfect imobil
Într-un iad fluid
Zace-aburind pe o creastă,
Descătușat..