Versuri corectate și adnotate
De ce întârzii? Veverița în pinbate de coajă coada ca o torță.Semiluna coboară și-nmoaie vârfulîn soare topindu-se. E ziuă.La un suflu leneș fumul tresare,să apară în punctul ce te închide…Nimic nu se termină, ori poate totul,dacă tu, fulgere, părăsești nourul.
Mică mare verde de treisprezece aniDe mult aș fi vrut să te-nfiezSă te trimit la școală în IoniaSă-nveți mandarina și absintulMică mare verde de treisprezece aniÎn turnulețul farului de la amiazăSă-nconjuri soarele și să auziCum soarta se dezleagă și cumDin deal în deal se-nțelegRudele noastre-ndepărtateCare opresc vântul precum statuileMică mare verde de treisprezece aniCu guler … Citește mai mult
Bat flăcări în policandrele-ascunse.Și te vei pierde, că trebuia să te văd..Frunzele sună, sună învinse de frunze.Și te voi pierde. Și-am uitat cum arăți.Cară frunze paznicul parcului, cară pictură.Ce e cu auzul ăsta? Ce e și cu el?Că de-aproape n-aud și de departe audȘi vine și te fură nu știu cine, Fără mâini. Fără chin.Și … Citește mai mult
Poet e cel care scrie poemeși cel care nu scrie poemepoet e cel care se eliberează de legăturile luiși cel care își impune singur legăturipoet e cel care credeși cel care nu reușește să creadăpoet e cel care a mințitși cel care a fost mințitpoet e cel care are buzeși cel care înghite adevărulcel care … Citește mai mult
Noapte cu patru luniși un singur copac,cu o singură umbrăși o singură pasăre.Caut în carnea meaurmele buzelor tale.Izvorul sărută vântulfără să-l atingă.Port acel NU ce mi-ai dat,în podul palmei,ca o lămâie de ceară aproape albă.Noapte cu patru luniși un singur copac.În vârful unui acstă dragostea mea, rotindu-se.
Zece întâmplări ciudateȘi-o minune te-au adus în casăZece pictori se tot mirăCât ești de frumoasă!Zece zile trec absurdeNu știu cum, nu știu pe undeZece vieți de-aș sta cu tineTot ar fi puțineDouă stele paraleleStele-n lacrimi înnodateȘi lumina de la elePentru tine, toatePatru prinți, cu trei casteleApe, lanțuri fermecateȘi tot cerul peste elePentru tine, toateZece întâmplări … Citește mai mult
Luna, ce mașină de călcat norii, rufăriamărilor, fruntea ta ca un salt prinierburi înalte, când anotimpul e servit în ceșticu vinde Cotnar, și apele se dezbracă precum armele vechi. Vrei să întârzii ca plug în câmpurile cosite,ceas mat în gări, cu despărțiri, cu întoarceri,cum pădurea se rupe în chiot, în aramă,și cerul se schimbă ca … Citește mai mult
Ridicarăm trunchiuri aducerilor-aminte,cenușiul în îndrăzneala lui îndepărtându-l.Se înălțase marea și rămase neclintităși se limpezi glasul privighetorii.Și răsăriră din seva plantelor tablouri tremurândeși alergară fetele în urma lorși-nmuguriră-n ele câmpul și odihna.Începură să bată singurătățile dinspre miezul nopțiiîn noiși el se răsuci ca o clapsidră.El își despică ramurile uscate și iscă luminăși vânturile se aplecară ca … Citește mai mult
Pe pieptenul tău, giuvaierele mâiniluminează nesiguranța.Fructe-miracol opalescente, sticloase.Liniștea e plină de ochii mei.Domiciliul văzduhului să fie un fluture funebru,o droaie de țipete și de boabe de măzărichesă ningă din ei.Și acel peplum în care ne aveam casahabar să n-aibă…
Te iubesc în fața mărilorRoșu ca un ou când e verdeTu mă transporți într-o clarificareDulce ca laptele închegat mâinilorTu mă îmboldești pe burțile femeilorCa și cum ar fi fost un măslin al sidefuluiTu îmi dai echilibruTu mă culciCât despre faptul de a fi trăitÎnainte și dupăSub pleoapele mele de cauciuc