https://versuri.pro Versuri corectate și explicate Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.9 https://versuri.pro/wp-content/uploads/2026/01/cropped-favicon-32x32.png https://versuri.pro 32 32 https://versuri.pro/nichita-stanescu-plantonul-de-noapte https://versuri.pro/nichita-stanescu-plantonul-de-noapte#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 http://versuri.pro/?p=88347 →]]> Plantonul de noapte.
Soldații dorm cu un braț căpătâi
atât de destinși, că portocalie
pe chip le răsare fața dintâi
cea din copilărie.
Singur plantonul e treaz
și-i privește în tăcere.
Peste odihna lor, azi
el are putere.
Îi veghează privindu-i pe rând
cu privire tandră, ciudoasă
și deodată începe să scrie în gând
o lungă scrisoare acasă.

]]> https://versuri.pro/nichita-stanescu-plantonul-de-noapte/feed 0 https://versuri.pro/juan-ramon-jimenez-sufletului-meu https://versuri.pro/juan-ramon-jimenez-sufletului-meu#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=81273 →]]> Necontenit ții creanga pregătită
dreptului trandafir; pășești atent
mereu lipind urechea caldă la intrarea
trupului tău, după săgeata nesperată.
Nu-i undă ce se scurge din neant,
din umbra ta deschisă să nu-și ia
lumina cea mai pură. Noaptea, treaz
rămâi pe steaua ta, de veghe vieții.
Așterni pe lucruri semnul de neșters.
Apoi, întors în slava culmilor,
vei retrăi-n tot ce pecetluiești.
Și trandafirul tău va fi tipar al trandafirilor;
auzul al armoniei; al luminilor
cugetul tău; al stelelor vegherea-ți.

]]> https://versuri.pro/juan-ramon-jimenez-sufletului-meu/feed 0 https://versuri.pro/daniel-visan-dimitriu-veghe https://versuri.pro/daniel-visan-dimitriu-veghe#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=83313 →]]> Ai adormit, prințesa mea? Visezi?
Ești obosită după greul zilei?
Aș vrea să intru-n visul tău, să vezi
plutirea prin înalturi a acvilei.
Eu te-aș chema să te ridici în zbor,
să-mi fii alături sus, pe-un cer albastru,
să ne-aruncăm, vijelios, pe-un nor
mai depărtat de toți ceilalți, sihastru.
iar apoi, ca și zeii din Olimp,
să ne-mplinim iubirea în tăcere,
prin trupurile noastre, în alt timp,
îmbrățișați în clipe de plăcere.
Să intru-n visul tău, să te trezesc?
În somnul liniștit, pari o copilă …
pe care o veghez … și o iubesc …
Încep să mă transform … Sunt o acvilă.

]]> https://versuri.pro/daniel-visan-dimitriu-veghe/feed 0 https://versuri.pro/simion-felix-martian-strajerul https://versuri.pro/simion-felix-martian-strajerul#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=62280 →]]> „Străjerule, mai este mult din noapte?” (Isaia, 21:11).
Parcă-ntunericul nu mai e greu,
Rărit de umbre şi pătat de şoapte
Şi, tresărind, întreabă duhul meu:
Străjerule, mai este mult din noapte?
Mi-a fost povară vălul ei cernit,
Purtată greu pe umerii răbdării,
Şi-aş fi căzut dacă n-aş fi tivit
Cu vii speranţe tot cuprinsul zării.
Ca să cuprindă zarea năzuind
Spre ea se-ndreaptă inima şi gândul
Să soarbă cu nesaţ zorii mijind
Şi albul dimineţii-mbrăţişându-l.
Dar negurile încă izvorăsc
Din bezna care zace prin unghere
Şi mă apasă, şi mă răscolesc;
Mai este mult până în zori, străjere?
Îmi înnoiesc speranţa din Cuvânt
Şi mă zidesc sorbind eternitate
Ştiind că sunt mai mult decât pământ
Şi sufletu-mi transcende-această noapte.
E ceasul nopţii când se-aud cocoşi
Venind cu zori, cucurigând lumina,
Când cad răpuşi ai beznelor coloşi,
Istoria trăgând pe ei cortina.
Privesc străjerul iar, şi iar, şi iar
Şi-l ţintuiesc cu semne de-ntrebare
Care ţâşnesc cu scânteieri de-amnar
Din cutele hlamidei de răbdare.
Dar ştiu că voi vedea zorii arzând
Sub astrul ce-şi rostogoleşte roata
Şi de pe zid străjerul trâmbiţând:
E dimineaţa sfântă, Maranata!

]]> https://versuri.pro/simion-felix-martian-strajerul/feed 0 https://versuri.pro/stephan-roll-veghe https://versuri.pro/stephan-roll-veghe#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=64276 →]]> La culcare, mâinile
le-am pus în glastre,
ca să vegheze
visul gesturilor
pe care nu am îndrăznit
să le schițăm

]]> https://versuri.pro/stephan-roll-veghe/feed 0 https://versuri.pro/marcela-benea-lungile-nopti https://versuri.pro/marcela-benea-lungile-nopti#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=67310 →]]> Aud iarna cum vine cu pași de cristal.
Lungile nopți se suprapun
pe veghea însingurată a mamei –
vântule tu,
legat la ochi cu tulpan de zăpadă,
ram de măr,
ce încă mai porți
în seva ta adormită
stropi scânteietori
din trecuta bucurie a unor copii amărâți,
nu-i bateți la geamul de dor,
nu-i amăgiți așteptarea.
Iată-mi grijile,
anevoios trecând apa speranței,
iată visele,
întristările mele de aur;
iată liniștea
din care abia apuc să zăresc
azuria ei haină –
bântuiți-le!
Răvășiți oglinda gândului,
pe care nimănui nu-l arăt,
rărunchii de lebădă străvezie ai clipei –
tulburați-i
când sunt dusă spre gură de rai
sau spre gură de lup,
dar mamei – nu-i amăgiți așteptarea.

]]> https://versuri.pro/marcela-benea-lungile-nopti/feed 0 https://versuri.pro/maria-banus-veghe https://versuri.pro/maria-banus-veghe#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=67370 →]]> Mă-mpac cu frunza care cade,
Mă-mpac cu anii ce se duc,
Mă-nchin spre tinerele mlade
Și mă alin cu fraged suc.
Mă-mpac cu gândul c-o să vină
Un ceas când lunca va cânta –
Și-mbujorată de lumină
Eu n-am să fiu în preajma ta.
Mă-mpac cu tot ce nu se-ntoarce,
Alung acel străvechi fior
Ce-ntreabă: cum să se-mbarce
Spre veșnicii, atâta dor?
Mă-mpac cu unda trecătoare,
Mă-mpac cu datina țărânii,
Ce ne va duce de sub soare
Așa cum ni se duc bătrânii.
Dar cât va arde-n mine focul
Slăvitei vieți – ca-n alte dăți
Eu nu m-aplec, nu-mi frâng mijlocul
În fața vechii nedreptăți.
Eu nu mă-mpac cu cel ce minte,
Strivește semenul și-l fură,
Pe dușman nu-l cat la cuvinte,
Ci după fapt îi iau măsură.
Eu nu mă-mpac cu cel ce schimbă
Surâs și lacrimă-ntr-o marfă,
Nu-l cred pe diavol când își plimbă
Un deget îngeresc pe harfă.
Cu cel ce revărsarea vieții
O vrea întoarsă în pământuri
Și smulsă floarea tinereții
Ca frunza veștedă în vânturi.
Cu cel ce unda-nvolburată
O vrea ucisă la izvoare,
M-oi război neîmpăcată
Atât cât voi avea suflare.
Atât cât îmi e dat norocul
Să simt țărâna sub călcâie,
Slăvitei vieți păzi-voi focul,
Înalt și slobod să rămâie.

]]> https://versuri.pro/maria-banus-veghe/feed 0 https://versuri.pro/mihai-ursachi-benedictus https://versuri.pro/mihai-ursachi-benedictus#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=71559 →]]> Privighetoare de noapte,
priveghiul din urmă, cu țipete jalnice,
rotund privitori (mare veghe la turn),
ochii cei galbeni ai privighetorii
de noapte..
– Vae vae cucu victis,
Benedictus, Benedictus,
toată moartea e un strip-tease!

]]> https://versuri.pro/mihai-ursachi-benedictus/feed 0 https://versuri.pro/miron-radu-paraschivescu-veghe https://versuri.pro/miron-radu-paraschivescu-veghe#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=71583 →]]> Ca Filip al doilea în Escorial
Mă plimb tăcut prin sala de spital.
Îngândurat și trist și strâns în mine:
Armata mea o fi ajuns ruine?
Imperiul luminat de veșnici sori
Îmi zace măcinat de negustori.
Atâtea vămi deschise mi-l despică
Și Țările de Jos mi se ridică.
Iar când privesc prelung într-o oglindă
Văd toată dogma noastră suferindă.

]]> https://versuri.pro/miron-radu-paraschivescu-veghe/feed 0 https://versuri.pro/jorge-luis-borges-luna https://versuri.pro/jorge-luis-borges-luna#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=80977 →]]> Povestea spune că-n acel uitat
Trecut în care-atâtea-s făptuite,
Nesigure, reale, -nchipuite,
Un om a conceput nemăsurat
Proiect de a închide universul
În carte şi-n avânt nesăbuit
Nălţat-a manuscris fin întocmit,
Din scoarţă-n scoarţă declamându-i versul.
Se pregătea acum să-i mulţumească
Preabunei sorţi, când, deodată, vede
Disc lucitor pe cer. Nu-i vine-a crede:
Uitase-n grabă luna s-o numească.
Povestea-i născocită, ia aminte,
Dar poate tâlcui vrăjitoria
Acelora ce-ales-am meseria
De-a preschimba viaţa în cuvinte.
Mereu esenţa scapă. Legea-i una.
Orice cuvânt e palid raportat
La lucru-n sine. Bietul rezumat
Al vechii mele prietenii cu luna
N-o poate eluda. Şi unde oare
Văzut-o-am întâi? Întipărită
Pe cerul teoriei ori ivită
În seara ce se lasă peste mare?
Cum ştim, viaţa noastră schimbătoare
Să fie poate, uneori, frumoasă,
Şi au fost şi seri când, mire şi mireasă,
Te-am contemplat, o, lună, cu-ncântare.
Mai lesne ca de luna-adevărată
De cea din vers să-mi amintesc îmi este:
Vrăjita dragon moon care uimeşte
Şi a lui Quevedo lună-nsângerată.
De altă lună aprinsă, stacojie,
Vorbit-a Ioan în cartea-i cu bizare
Minuni şi lucruri înfricoşătoare;
Răsar şi luni de aur în tărie.
Pitagora cu sânge (povesteşte
Tradiţia) scria pe o oglindă,
Şi oamenii citeau în altă oglindă:
Oglinda lunii scrisul oglindeşte.
De fier pădurea-i unde-aşteaptă ora
Lup cu destin ciudat legat de lună:
Din cer să o doboare, s-o răpună,
Când marea înroşi-va aurora.
(În Nord profetic soarta-i e ştiută
Şi-aşijderi că-n aceeaşi zi fatală
Spurca-va marea nava legendară
Din unghii strânse de la morţi făcută.)
La Zürich ori Geneva, când nebuna
Mea soartă a vrut să fiu şi eu poet,
Mi-am stabilit, ca toţi, canon secret
De-a defini cu-nverşunare luna.
Amarnic mă sileam să aflu chipul
De-a depăşi modeste variaţii,
Cu spaima că Lugones comparaţii
Cu ambra folosise şi nisipul.
Cu fildeş depărtat, cu fum, cu nea,
Pe rând a fost asemuită luna,
Dar versul să cunoască n-a fost bun a
Tiparului cerneală cinste grea.
Poetul – îmi spuneam – găseşte-n lume,
Precum roşcatu-Adam din paradis,
Oricărui lucru singurul, precis,
Adevărat, nepus de alţii nume.
Spune Ariosto că locaş e luna
De vise. Acolo lin, ireversibil
Se scurge timpul, tot ce e posibil
Ori imposibil, ceea ce-i totuna.
Apolodor să văd m-a ajutat
A Dianei schimbătoare umbră magică,
Şi-un irlandez, o neagră lună tragică;
De aur seceră Hugo mi-a dat.
Şi-n timp ce eu în mină coboram
De astre pure din mitologie,
Cereasca lună iată că învie
La colţul străzii, acolo, lângă ram.
Dintre ale noastre vorbe ştiu că una
Există, pentru a o figura.
Secretul stă, cred, în a o afla
Cu umilinţă. Este vorba luna.
Să întinez nu îndrăznesc curata
Ivire-a lunii cu-o figură vană.
Indescifrabilă-i şi cotidiană
Şi mai presus de poezia-mi, biata.
Şi ştiu că luna sau cuvântul luna
E-un şir de semne care-au fost create
Spre-a da un sens acestei încifrate
Enigme ce suntem, multiplă, una.
E o imagine perpetuu vie,
Ce omului destinu-i hărăzeşte,
Când se înalţă ori se prăbuşeşte,
Ca numele-i adevărat să-l poată scrie.

]]> https://versuri.pro/jorge-luis-borges-luna/feed 0