Versuri corectate și adnotate
La prima lumină, cândneașteptat un uruitde tren îmi vorbește despreoameni închiși în goanăprin tunelul de piatrăiluminat pe muchiide ceruri și de ape amestecate;la primul întuneric, cânddăltița care roadeîn masa mea de scrissporește-n râvnă, și pasulcantonierului se-apropie:la lumină și la beznă, opriri încă umanecând tu stărui să le-mpletești cu fir de in.
Turturelele de culoarea roșu-aprinssunt prima oară la Sesto Calendede când se ține minte. Așa vestescziarele. Aplecat afară pe fereastră,în van le-am căutat. Dar un colande-al tău, de altă nuanță, atârnaîn vârf de trestie, se deșira.Pentru mine luci, căzu-ntr-o baltă.Zboru-i de foc mă făcu orb la cellalt.
Strofa 1:Îți șterg lacrima.Ți-am jurat că mă întorc, deci, nu mă uitaMă urc în tren, e pe peron, o privesc prin geamPrinde viteză trenul, n-o mai văd, n-o mai am.Și e ciudat, că știu că e a mea.Am lăsat o parte din mine în gara ce mă va așteptaAm despărțit două inimi ce bat concomitent.O … Citește mai mult
De câte ori nu te-am așteptat la garăÎn frig, în ceață. Mă plimbamTușind ușor, cumpărând ziare de nenumit,Fumând Giuba suprimate apoi de ministrultutunurilor, neghiobul!Poate un tren greșit, un dublet sau oSustragere. Scrutam cărucioareleHamalilor de nu cumva e-n eleBagajul tău, și tu în spate, în întârziere.Apăreai apoi, ultima. E o amintirePrintre atâtea altele. În somn mă … Citește mai mult
– Vino, mândruliță dragă,La gară că trenul pleacă,Fluieră-ncolo și-ncoace,Peste-un an se mai întoarce.– Trenul merge pe roțile,Ia-mă, neică, și pe mine,Cât ar fi calea de lungăÎți dau gură să-ți ajungă.– Te-aș lua, mândră, ca pe-o floareLa cazarma din Trivale,Dar armata e armatăȘi nu poți intra la poartă.– Am să-l rog pe căpitanSă mă lase doar … Citește mai mult
Șine de tren împart campusul în două,noaptea stai întins în patul tău îngustși-asculți șuieratul singuratical unui tren cutreierând preria-n întuneric.
S-a rotit în jurul farului aureola păsărilor albăstriteÎn jumătăţi de întuneric sfredelind depărtarea vapoarelorŞi-au căzut în apă ca rămăşiţele arhanghelilor.S-a stricat pâinea şi floareaÎn lazarete zac ca snopii veştejiţi prietenii noştriSingură coşi fiului tău gânduri diferite.Numai trenul îşi târăşte aburiiCa goana animalului rănit, cu măruntaiele zdrobite
(Prin Luduș trec marfare foarte lungiDucând departe brazi și-ngrășăminteDegeaba fugi, nu poți să le ajungiȘi nici nu poți ca să le ieși ‘nainte. Mai bine stai și cântă la pianȘi fă-ți din nou o rochie liliachieCa și acum mai bine de un anCând tatăl tău ne-a pălmuit în vie. Cad stele iar prin munții lucitoriLumina … Citește mai mult
Sufletul lemnului a oftatO pasăre s-a culcat într-o altă pasăre.După ce s-a spurcat la carne de om fierăstrăultaie salcâmul ceruluiPe baltă între lișițe și sârmetâmplarul bate cuie în apă.O, iubita mea cu ochi de bumerangde câte ori șuieră trenulnoi așteptăm zăpezile subpământene
replică, în aceeași manieră, la prozopoemul „Unde mi-s, visători, ochelarii?”, scris de Lucian Vasiliu, după un motiv absolut real.Întâi i-am pierdut în Mareea Egee, în Cretan Sea,ore în șir am urmărit valurile, ieșeau la malumai scoici ca niște cearcăne ale lui Poseidon,Adrian, Radu, Mircea și Cassian îmi urmăreau odiseea,penelopele Carolina, Maria, Antonela, Elena și Mariana … Citește mai mult