Strofa 1:
Îți șterg lacrima.
Ți-am jurat că mă întorc, deci, nu mă uita
Mă urc în tren, e pe peron, o privesc prin geam
Prinde viteză trenul, n-o mai văd, n-o mai am.
Și e ciudat, că știu că e a mea.
Am lăsat o parte din mine în gara ce mă va aștepta
Am despărțit două inimi ce bat concomitent.
O iubire despărțită de al trenului bilet
E sunetul iubirii, nu de vioară sau pian
Sunetul trenului, al șinelor, îmi aduc aminte că te am
Și te mai vreau, până intru în pământ.
Că am făcut un legământ și mă țin de cuvânt
Te port în gând, și chiar de nu-s vreun sfânt.
Am sufletul curat că l-ai spălat plecând mereu plângând
Ești sprijinul meu, aproape tot ce am.
Mi-am tatuat numele tău, pe brațul drept îl am.
Strofa 2:
Iubesc și urăsc trenul, în același timp
Practic el mă aduce la tine, de atâta timp
Privim în aceeași direcție, avem aceleași planuri
Lăsând în spate pe ceilalți cu ale lor cancanuri
Am renunțat la pastile, la fapte murdare.
Am plecat capul dar datorită ție acum privesc în zare
Care, pare să fie plină de flori rare.
Iar noi suntem copiii ce aleargă bucurându-se de soare
Că dragostea e o floare care crește.
N-are nevoie de anotimpuri, în suflet înflorește
Și peste ani, va fi tot acolo, știi.
Iar eu o să-ți cânt, legământul zi de zi
Ținându-te de mână, ce-ți tremură de bătrânețe.
Privindu-mă timidă, cu riduri dar ochii plini de blândețe
Da iubito! Suntem noi în căsuța albă.
Copiii ce sunt împreună de o viață întreagă!
Sensul versurilor
Piesa descrie o iubire trainică, supusă distanței și greutăților vieții, dar care rezistă prin promisiunea făcută. Naratorul își amintește de momentele despărțirii și de dorul resimțit, dar și de bucuria revederilor și de planurile de viitor alături de persoana iubită.