Versuri corectate și adnotate
Țin bine minte ora ce mi-a frântAl spiritului somn. Era în MaiFără să știu de ce, plângeam călcândPe iarba care scânteia. DeodatăDin școală răsunară glasuri, vai!Ecouri dintr-o lume blestemată,De dușmani și tirani însângerată!Strângându-mi pumnii, m-am uitat în jur,Nu era nimeni ochii să mi-i vadă,Stropind cu lacrimi mari pământul dur.Mi-am spus atunci, cu gând fără tăgadă:Voi … Citește mai mult
Hoituri în groapa lor zac;Pietrele străzilor tac;Pruncii în pântec sunt morți fără leac,Iar numele lor sunt pale ca albele țărmuri brumateAle-Albionului, văduv de libertate.Fiii lui sunt ca pietrele-n drum;Mormane de lut par acumStriviți, nu se clintesc nicidecum,Pruncul ucis înainte de vreme, privește:E Libertatea, răpusă hoțește!Țopăie-asupră-i, mărite Despot,Victima ta e moartă de tot,Ești singur stăpânul acestui … Citește mai mult
Mai am puține zile, dar sper să am prilejulsă închin unui tiran ce vinebietele mele versuri. Nu-mi va cere să-mi tai veneleca Neron lui Lucan. Va dori o laudă spontanăizvorâtă dintr-o inimă recunoscătoareși-o va avea-ndestul. Voi putea deasemenisă las urme durabile. În poezieceea ce contează nu-i conținutul,ci Forma.
Zohhak stăpâni pe tronul șahilor o mie de ani;lumea-ntreagă-i se supuse, și-astfel vremuiră vremi.Datinile de ispravă, rând pe rând, s-au irosit,și-au rămas să-și împlinească poftele cei păcătoși.Sub dispreț căzu virtutea, și urcă magia-n cin,bunul simț își trase vălul, vițiu-n plină zi ieși.Divii se-mputerniciră în a face rău oricui,și-ndrăzneai doar pe șoptite despre bine s-amintești.Smulseră două … Citește mai mult
Nu-ncetă Zohhak, zi, noapte, de-a grăi de Fereidun ;spaima-i povârnise mândra lui statură la pământ,inima-i e-ngrijorată doar gândind la Fereidun.Într-o zi şezu în tronul lui de fildeş, şi pe cappuse mândra-i diademă de turcoaze strălucindşi chemă mai-marii-n juru-i de prin depărtate țări,ei să-i sprijine domnia. Zise astfel spre mubezi:”O, voi oameni de virtute, neam ales, … Citește mai mult
Nimic nu e nou,Nimica neștiutDin câte arăt vouă:Lumina nouă nu e,Dar ea desființeazăGrămada-ntunecimei.Cercarea am pornit-o,V-am dat făgăduială;Dar n-alerg să vă-mbăt,Precum fac demagogii,Ce, îmbătați de fumulAtotputerniciei,Umblă și-nșală lumeaCu jertfe, mâglisireSub fățăriaBlândeței, omenieiȘi facerii de bine,Cât izbutesc d-ajungeAleși să stăpânească;Îndată dau de fațăCumplita tiranie,Cheamă pre înțeleșiiMiniștri să slujeascăA lor deșertăciune.Adun, ascund comoriDin biruri înfocate,În sfaturi tot greșite,Mii … Citește mai mult
Răscoală-te, inima mea, din a răbdării boală!Grozav, grozav ai suferit, grozavă te răscoală!Să tremure, să tremure cumplita tiranie:Zdrobită azi în pulbere, pe loc să nu mai fie!Ființa ei și numele în iad să se coboare!Și-ai ei prieteni mult huliți ca ea să se doboare!Drept îndreptând oricare drept poporu-n are pată;Minte-nțeleaptă mintea lui prin fapte se … Citește mai mult
Donjonul zigurat tresaltă-n falăCu-artileriști, bombarde pe creneluri,Revigorând vetustele răzbeluriCu proiectile cât o portocală!Au ruginit muschetele-n rasteluri –Caducă-i faima lor medievală!Armura cavalerilor stă goală!Scrumite-s vestejitele drapeluri!Evocator, privirile mi-nturnCătre tiranul, taciturnul Turn!Ochioase guri de foc ies din făgașe,Țintindu-mă-n privirea ucigașe!Străvechiul Turn e-un monument de moarteStâlp Stăpânirii – pavăză lui Marte!
Nu râvnesc la a lui Gyges viață-mbelsugată-n aur,Nici nu mă cuprinde zelul faptelor dumnezeiești,Nici doresc plin de-admirare bunurile tiraniei;Toate astea sunt departe de-ai mei ochi, de gândul meu.
Statuile câinilor caută urma falselor glorii – statuile câinilor devorează, noaptea, stafii de tirani.ȘiNero e fără stafie, șiTorquemada e fără schelet, șiDespotuluiAsiat îi putrezește numele, și călăul așteaptă la drumul mare cerșind îndurarea drumeților, dar nimeni nu-l decapitează.Și lanțurile sună pe lespezi, sună mereu alte mâini, alte glezne, alte destine jumătate roșu, jumătate negru, jumătate … Citește mai mult