tanguire – Versuri.pro https://versuri.pro Versuri corectate și explicate Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.9 https://versuri.pro/wp-content/uploads/2026/01/cropped-favicon-32x32.png tanguire – Versuri.pro https://versuri.pro 32 32 Michelangelo - 43 https://versuri.pro/michelangelo-43 https://versuri.pro/michelangelo-43#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=70508 →]]> Se tânguie îndurerata minte
când prin iubire sper să fiu ferice
și cu tari pilde, cu adânci cuvinte,
rușinea-mi amintește și îmi zice:

Te va ucide soarele-i fierbinte
și nu ești Fenix focul să nu-ți strice!
În van! Când vrei să cazi, nu iei aminte
la brațul care vrea să te ridice….

De rău și adevăr îmi dau eu seamă,
am însă și-altă inimă – făclie
ce mă distruge, pe cât îi dau vamă….
Îmi stă-ntre două morți signorul mie:
enigmă-i una, alta-n van mă cheamă
și pierd și trup și suflet pe vecie.

]]> https://versuri.pro/michelangelo-43/feed 0 Michelangelo - Doar Eu Mai Ard În Umbră Și Neștire https://versuri.pro/michelangelo-doar-eu-mai-ard-in-umbra-si-nestire https://versuri.pro/michelangelo-doar-eu-mai-ard-in-umbra-si-nestire#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=70528 →]]> Doar eu mai ard în umbră și neștire,
În timp ce soarele din lume piere…
Când unii de plăceri, eu de durere
Zac la pământ în plâns și tânguire.

]]> https://versuri.pro/michelangelo-doar-eu-mai-ard-in-umbra-si-nestire/feed 0 Mihail Sadoveanu - Mă Tângui Ca Un Stih Din Psaltire https://versuri.pro/mihail-sadoveanu-ma-tangui-ca-un-stih-din-psaltire https://versuri.pro/mihail-sadoveanu-ma-tangui-ca-un-stih-din-psaltire#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=71260 →]]> Mă tângui ca un stih din Psaltire.
Gândul închinându-mi-l ție;
Ore sarbede, ore de mâhnire,
Ore de veșnicie.
N-am sprijin, n-am argument; fără sens
O inimă-a altuia în mine mai bate;
Se-ncercuie tot mai strâns și mai dens
În juru-mi singurătate.
Câte zile, câte săptămâni, câte luni,
Câți ani, câte veacuri sunt
De când o primăvară cu minuni
A înflorit pe pământ?.
Amintirea paradisului e-n mine,
După umbra ta rătăcesc din loc în loc;
Uit că te-a furat spre țărmuri străine
Fantastica pasere Roc.

]]> https://versuri.pro/mihail-sadoveanu-ma-tangui-ca-un-stih-din-psaltire/feed 0 Daniel Branzai - Tânguire https://versuri.pro/daniel-branzai-tanguire https://versuri.pro/daniel-branzai-tanguire#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=83095 →]]> Tânguire.
Mă-nfior ades în vremuri
Ce timpu-n loc vor să-l oprească,
Răscruci de gând, popas stingher
Lumina-n mine fă să crească.
În ceas tăcut, sol nevăzut
De dincolo de infinituri,
Trimite grai celui ce-i „mut”
Și-mbracă-mă ca-n alte timpuri.
Da-mi din înalt puteri cerești,
Da-mi haina sfânt-a proorociei,
Fă să cunosc ce-i neștiut,
Mesaj să-i fiu vremelniciei.
Mi-e inima un foc nestins
Când graiu-n mine nu-i „aprins”.
1980, La pregătirea unei predici

]]> https://versuri.pro/daniel-branzai-tanguire/feed 0 Rainer Maria Rilke - Tânguire https://versuri.pro/rainer-maria-rilke-tanguire https://versuri.pro/rainer-maria-rilke-tanguire#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=44774 →]]> Cui vrei să te tângui, inimă? Tot mai mult ocolești
întâlnirea cu oamenii, care-ți par
de neînțeles. Cu atât mai zadarnic, poate,
cu cât drumul te duce înspre viitor,
spre pierdutul tău viitor.
Cândva te plângeai? Ce-a fost? O boabă necoaptă
căzută de pe creanga bucuriei.
Azi însă pomul se frânge,
se frânge-n furtună întârziatul meu
pom al bucuriei.
Tu, cel mai frumos, în priveliștea mea
nevăzută, tu care m-ai și adus în preajma
nevăzuților îngeri.

]]> https://versuri.pro/rainer-maria-rilke-tanguire/feed 0 Rainer Maria Rilke - Elegia a Zecea https://versuri.pro/rainer-maria-rilke-elegia-a-zecea https://versuri.pro/rainer-maria-rilke-elegia-a-zecea#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=44871 →]]> De-ar veni în sfârșit ziua când, ieșind din crunta înțelegere,
imn de bucurie și slavă să înalț îngerilor ce încuviințează.
Nici una din limpezile bătăi ale inimii să nu dea greș
pe strunele moi, șovăielnice, sau
gata să se rupă. Chipul meu înrourat
mai strălucitor să mă facă; înflorească-n sfârșit nezăritele lacrimi.
O, cât de dragi mi-ați fi atunci, mâhnitelor nopți.
Cum de nu v-am primit îngenuncheat, nealinate surori,
cum de nu m-am lăsat răsfirat în răsfiratele voastre șuvițe.
Noi, risipitori ai durerilor. Cum încercăm să întrezărim,
în trista durată, dacă nu cumva se sfârșesc. Ele sunt însă, în adevăr,
frunzișul pururea verde, sensul nostru obscur,
UNUL din anotimpurile tainicului an, și nu numai
anotimp – ci mult mai mult – loc, așezare, culcuș, sol, lăcaș.
Vai, într-adevăr, cât de străine sunt ulițele Cetății-Durere,
unde, în falsa liniște făcută din zgomot asurzitor,
violent smulsă din tiparele golului,
se fălește poleita larmă, monument al tumultului.
O, cum ar zdrobi un înger sub tălpi, fără urmă, Târgul Consolării,
mărginit de Biserică, de-a gata cumpărată:
curățică și închisă și dezamăgită, ca un oficiu poștal duminica.
Afară însă, necontenit se-ncrețesc marginile bâlciului.
Scrâncioburi ale libertății! Scafandrii și scamatorii zelului!
Și tirul cu figurinele norocului chinovărit,
unde ceva țopăie la țintă și zdrăngăne ca tinicheaua,
când unul, mai dibaci, nimerește. Și în aplauze pleacă-amețit
mai departe, la voia întâmplării; căci tarabele pe orice curios îl atrag
trâmbițând și lărmuind. Adulții au ceva
mai departe de văzut, cum banii puiesc anatomic,
nu numai pentru distracție: sexul banului,
totul, întregul, afacerea -, asta instruiește și te face rodnic..
.. Oh, dar numai ceva mai încolo, în afară
după ultimul gard pe care-i lipit afișul: „Fără de Moarte”,
acea bere amară, care pare dulce celor ce o sorb,
în timp ce alte distracții proaspete mestecă într-una..
chiar în spatele gardului, chiar după el, acolo se află cu adevărat REALUL.
Copiii se joacă, îndrăgostiții se-mbrățișează, -deoparte
și gravi în iarba săracă, și câini domnesc peste natură.
Adolescentul este atras mai departe, poate îndrăgește
o tânără Tânguire.. În urma ei mergând, ajunge-n poieni. Ea-i spune:
– Departe. Noi locuim acolo, afară..
Unde? și tânărul o urmează.
Ținuta-i îl farmecă. Umerii, gâtul -, poate că
este de nobilă viță. Dar o lasă, se-ntoarce,
se uită-napoi, face semn.. La ce bun? E doar o tânguire.
Numai morții tineri, în starea lor dintâi
a liniștii peste timp, a desprinderii,
o urmează cu drag. Pe fete
le-așteaptă și se-mprietenește cu ele. Blând le arată
ceea ce poartă: perle ale durerii și-ale răbdării
finele văluri. – Pe tineri însă
îi însoțește tăcând.
Dar acolo, în vale, unde-și au lăcașul, una din cele mai vârstnice Tânguiri
îl ia în grijă pe tânăr când acesta pune-ntrebări: – Odinioară,
spune ea, am fost un neam mare, noi Tânguirile. Străbunii noștri
săpau la mine acolo în munții cei mari; găsești câteodată
la oameni, vreo așchie șlefuită din durerea străveche,
sau, din bătrânul vulcan, o bucată de mânie-mpietrită ca zgura.
Ei bine, de-acolo-și trăgea obârșia. Cândva fost-am bogate. –
Și ea-l conduce cu blândețe prin întinsa priveliște a Tânguirilor,
și-i arată coloanele templelor sau ruinele falnicelor castele
din care prinți ai Tânguirii domneau odinioară-nțelept
peste țară. Îi arată înalții arbori de lacrimi
și câmpii de-nfloritor alean
(cei vii le știu numai în chip de catifelat frunziș) ;
i-arată animalele bocetului, păscând, – și uneori
o pasăre țâșnește cuprinsă de spaimă și zboru-i săgetat
în privirea lor înălțată înscrie până departe icoana însinguratului ei țipăt. –
Seara, îl duce la mormintele strămoșilor
din neamul Jeluirilor, – sibile, prooroci.
Dar când noaptea se-apropie, atunci pășesc mai încet, și-n curând
asemenea lunii se-nalță, veghind peste toate
monumentul funebru. Frate cu cel de la Nil,
sublimul Sfinx -: chip al tăinuitei cămări.
Și uimirea-i cuprinde în fața acestei încununate frunți, ce pururi
tăcând, pe cumpăna stelelor așează
icoana umană.
Ci privirea sa amețită încă de proaspăta moarte
nu o deslușește. Contemplarea ei, dimpotrivă,
sperie bufnița dindărătul marginii Pschentului (Pschentul este coroana Egiptului de Sus și a Egiptului de Jos – n. r.) Și ea
cu o prelungă, înceată atingere de-a lungul obrazului,
pe cea mai pârguită rotunjime a lui,
delicat desenează în noul
auz al mortului, pe-o foaie
îndoit desfăcută, negrăitul contur.
Iar mai înalt, stelele. Noile. Stelele acestui tărâm al Durerii.
Lin Tânguirea le numește: – uite, aici:
CAVALERUL, TOIAGUL, iar constelația mai deplină ei o numesc:
COROANE DE FRUCTE. Și mai departe, către pol:
LEAGĂN; DRUM; CARTE-ARZĂTOARE; PĂPUȘĂ; FEREASTRĂ.
Dar pe cerul de miazăzi, fără prihană ca-n palma unei mâini
binecuvântate, limpede strălucind – marele M,
care-nsemnează Mumele.. -.
Dar e timpul să plece cel mort, și tăcând, Tânguirea mai vârstnică
îl duce până la valea prăpăstioasă
unde, în clarul lunii, licărește
Izvorul Bucuriei. Cu evlavie
ea îl numește și-i spune: „La oameni
acesta-i un șuvoi ce năvalnic îi poartă”.
Se opresc la poalele muntelui.
Și-acolo ea-l strânge la piept plângând.
Singur el urcă, se pierde în munții Durerii-din-Începuturi.
Și nici măcar o dată nu mai răsună pasul său
din acel destin fără grai.
Dar dacă cei nesfârșit morți ar trezi în noi un simbol
iată, ne-ar arăta mâțișorii
atârnând în alunii golași sau
ne-ar vorbi despre ploaia ce cade pe-ntunecatul pământ primăvara.
Și noi, care-nțelegem norocul
ca pe-un SUIȘ, am fi cuprinși de-nfiorare
care-aproape ne doboară
când ceea ce este fericit CADE.

]]> https://versuri.pro/rainer-maria-rilke-elegia-a-zecea/feed 0 Georg Trakl - Tânguire https://versuri.pro/georg-trakl-tanguire https://versuri.pro/georg-trakl-tanguire#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=47131 →]]> Somn și moarte, sumbrii vulturi
Înconjoară noaptea-ntreagă-acest căpătâi:
Al omului chip auriu
Înghite cu-nghețatul val
Al veșniciei. Pe groaznice recife
Se sfarmă trupul violet
Se plânge glasul-ntunecat
Deasupra mării.
Soră furtunoasei melancolii
Iată se scufundă o barcă
Sub stele.
Al nopții chip tăcut.

]]> https://versuri.pro/georg-trakl-tanguire/feed 0 Georg Trakl - Tânguire Nocturnă - A 2-a Variantă https://versuri.pro/georg-trakl-tanguire-nocturna-a-2-a-varianta https://versuri.pro/georg-trakl-tanguire-nocturna-a-2-a-varianta#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=47218 →]]> Noaptea s-a deschis peste fruntea răvășită
Cu stele frumoase
Peste chipul împietrit de durere,
O sălbăticiune devorase inima îndrăgostitului
Un înger de foc
Se prăbușește cu pieptul zdrobit pe ogorul pietros
Și vultur va fi, înălțându-se iarăși în zbor.
Vai, în nesfârșită tânguire
Se-amestecă foc și pământ și albastru izvor.

]]> https://versuri.pro/georg-trakl-tanguire-nocturna-a-2-a-varianta/feed 0 Georg Trakl - Tânguire (Variantă) https://versuri.pro/georg-trakl-tanguire-varianta https://versuri.pro/georg-trakl-tanguire-varianta#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=47289 →]]> Tinere-ți plecai în vale
Ochi de-aur prin cristal;
Roșu, al pădurii val
Seara-n negre ceasuri goale.
Seara-n rană se prăvale.
Spaimă! vis ce-n moarte scurmă,
Mut mormânt; privește-avan
Din vânat și pom un an;
Brazde, câmp deșert. Își curmă
Un păstor fricoasa turmă.
Soră-n noapte-albastră cată
Blând sprâncenele-ți și cad.
Geme orgă, râde iad,
Groazei inima e pradă,
Stea și înger vrea să vadă.
Pruncul pe materne buze;
Roșu-n puț răsună minereu,
Voluptate, plâns, chin greu,
Mituri de titani, confuze.
Tu, tristețe! acvile ursuze.

]]> https://versuri.pro/georg-trakl-tanguire-varianta/feed 0 Georg Trakl - Tânguire Nocturnă - I-a Variantă https://versuri.pro/georg-trakl-tanguire-nocturna-i-a-varianta https://versuri.pro/georg-trakl-tanguire-nocturna-i-a-varianta#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=47333 →]]> Noaptea s-a deschis peste fruntea răvășită
Cu stele frumoase
Pe colină, când tu împietrit de durere zăceai.
O sălbăticiune îți devorase-n grădină inima.
Înger de foc,
Zaci tu cu pieptul zdrobit pe ogorul pietros.
Sau o pasăre de noapte-n pădure
Nesfârșită tânguire
Mereu repetând printre ramuri cu spini ale nopții.

]]> https://versuri.pro/georg-trakl-tanguire-nocturna-i-a-varianta/feed 0