talhar – Versuri.pro

Marius De La Focsani - Bate Vântu-n Buzunare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Iară am rămas, am rămas
Și fără curea la ceas
Am băut lovelele
Cu toate pustoaicele.
Iară am rămas, am rămas
Și fără curea la ceas
Bate vântu-n buzunare de mă dă jos din picioare
Bate vântu-n buzunar, în buzunar, în buzunar
Că am băut ca un tâlhar.
Când e omu’ supărat, cu un pahar s-a îmbătat.
Iară am rămas, am rămas
Și fără curea la ceas
Am băut lovelele
Cu toate pustoaicele.
Iară am rămas, am rămas
Și fără curea la ceas
Bate vântu-n buzunare de mă dă jos din picioare
Hai mișcă-te, mișcă-te, mișcă-te
Hai rupe-te, rupe-te, rupe-te.
Iară am rămas, am rămas
Și fără curea la ceas
Am băut lovelele
Cu toate pustoaicele.
Iară am rămas, am rămas
Și fără curea la ceas
Bate vântu-n buzunare de mă dă jos din picioare
Bate vântu-n buzunar, în buzunar, în buzunar
Că am băut ca un tâlhar

Costache Ioanid - Tâlharul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Când citeşti Scriptura Sfântă şi rămâi pe gânduri dus,
parcă vezi prin ceaţa vremii cum, pe Golgota, Isus
înalţă spre cer privirea, dornic pironind văzduhul,
până pleoapele-I căzură peste ochii buni. Iar Duhul,
dezlegat, porni în grabă jos, în închisoarea morţii,
în Şeol, să frângă-n două, pentru-ai Săi, zăvorul porţii.
Şi te-nalţi apoi ca gândul în Eden. Şi vezi în zare
o cetate de lumină cu oştiri în sărbătoare.
Vezi pe porţile înalte de cleştar dintr-o bucată
heruvimi cu patru aripi şi cu spada-nflăcărată,
înălţându-se ca zorii peste floarea primăverii.
Dar deodată, din trompete dau un lung semnal străjerii.
Da.. Departe, printre stele, ca un fulger neîntrerupt,
un convoi străbate largul bolţilor de dedesubt.
Şi curând, de cântec falnic cerul cerului umplându-l,
iată-i.. cete după cete, ca-n oştiri ţinându-şi rândul,
vin în haine de lumină şi se-nalţă ca un stol
zecile de mii de duhuri ridicate din Şeol.
Izbăvit de sub pedeapsă, vine primul om, Adam;
apoi Eva, Set şi Abel, Noe, Terah, Avraam..
Iată.. Isaac şi Iacov, smulşi din lanţurile grele,
Iosif ca o stea sclipeşte între unsprezece stele,
Moise uşurat de greul lespezilor din Horeb,
— Iosua îi stă la dreapta, iar la stânga e Caleb —;
Ghedeon privind cetatea şi oştirea fără număr,
Şi Samson, lăsând să-i cadă pletele mai jos de umăr;
David, fericit să uite de păcatele-i iertate,
Solomon şi toţi urmaşii casei binecuvântate,
toţi profeţii şi martirii ce-au murit frângându-şi dorul,
de la nepătatul Abel la Ioan Botezătorul.
Iar în faţa tuturora.. ce luceafăr glorios
umple cerul de lumină şi de Har victorios?
E Isus!.. purtând pe frunte diadema de lumini
cu aceeaşi simplitate cum purtase crengi de spini.
E Isus!.. cu mâini întinse într-un gest de raze nins,
cu aceeaşi duioşie cum pe cruce le-a întins.
Vai!.. dar poarta cea înaltă dintr-un singur alb cleştar
cum îşi va deschide oare uriaşul stăvilar?
Până-n bolţi un glas răsună larg ca bubuitul lavei:
„Sus acum, voi porţi eterne! Iată Împăratul slavei! “
„Cine-i Împăratul slavei? “ „Domnul tare şi viteaz,
care-a biruit în luptă cel mai fioros grumaz! “.
Şi târziu, când Paradisul s-a închis c-un vuiet lin,
printre stele, către poartă, vine-ncet un biet străin.
Ochii lui sunt plini de frică. Păru-n frunte. Faţa suptă.
Peste trupul plin de sânge, poartă o cămaşă ruptă.
– Ce vrei tu? îi spune unul dintre îngerii străjeri.
– Cine eşti? îl mai întreabă iscodind cu ochi severi.
– Eu?.. răspunde-ncet străinul copleşit de un oftat,
sunt un păcătos din lume.. Nu ştiu să fi fost păcat
să nu-l fi făcut în viaţă. Am ucis. Am jefuit.
De copil m-a prins o vrajă de pahar şi de cuţit.
Mă ţineam ascuns în peşteri şi pândeam pe cei bogaţi.
Sângele curgea ca apa. Apoi galbenii prădaţi,
mi-i luau toţi cârciumarii şi femeile pierdute.
Şi cădeam în zori pe-o vale între brusturi şi cucute.
La altare n-am dus jertfă nici o mierlă de când sunt.
N-am ştiut de rugăciune. N-am avut nimica sfânt.
O putere, un balaur, îmi da brânci să beau, să prad..
– Vai, destul.. vorbi străjerul. Locul tău e-acolo-n Iad.
Şi, cu mâna lui întinsă, i-arătă în jos sub cer,
într-o gură de-ntuneric, flăcări vii într-un crater.
Se uită-ngrozit străinul. Iar apoi încet şopti:
– Da.. acolo.. Dar ascultă. Înainte de-a muri,
osândit fiind la moartea cea mai grea, mai blestemată,
ţintuit pe lemnul crucii, am văzut, hulit de gloată,
un profet murind alături. Ba.. mai mult ca un profet!
Nu era un om din lume. Ci, sub fruntea de nămet,
Îi plutea în ochi o pace.. şi-o dumnezeire-n grai.
El mi-a spus privindu-mi faţa: Azi vei fi cu Mine-n Rai!
Şi acum o întrebare.. un cuvânt mai am de spus:
Dacă tot ce văd e Raiul, nu-i pe-aici acel Isus?..
– O! Isus? E-aici în slavă.. tot ce vezi Îi aparţine.
Dar de ce-ţi acoperi faţa hohotind? Sau plângi, străine?
– Rogu-te, o vorbă numai.. Nu ştiu cum să-mi spun amarul..
Dacă e Isus aicea.. spune-I c-a venit tâlharul.
– Vino!.. Poarta e deschisă.. Domnul îi vorbeşte-n prag.
Îl priveşte lung tâlharul. Paşii înapoi se trag..
E Isus acest arhanghel în veşminte sclipitoare?
Părul.. Nu-i al Lui. Nici brâul. Nici cămaşa de ninsoare.
Dar.. privirea blândă.. Ochii. El e! Şi-a căzut grămadă.
Cum? Dar cine îl ridică? Ochii lui nu pot să creadă.
– Doamne, sunt murdar.. şi-n zdrenţe. Sunt..
şi-şi frânse vorba-n dinţi..
– Eu.. în haine de lumină? Eu, tâlharul, printre sfinţi?
Şi luându-l blând cu Sine, strălucitul Voievod,
lângă tron ducându-l, zise: „El Mi-a fost întâiul rod! “
Şi acum să ştie oricine: Unde a intrat tâlharul,
nu-i pe lume om să creadă şi să nu-l primească Harul!
Nu-i păcat pe care Domnul nu şi-a pus făgăduinţa.
Unul singur nu se iartă niciodată: Necredinţa!

Heinrich Heine - O Pușlama de Fată

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

O pușlama de fată.
Îi era iubirea-n zadar,
Ea pușlama și el tâlhar.
Când el numai hoții făcea
Ea sta la pieptu-i și râdea.
Ziua trecea cu chef și joc
Iar noaptea se strângeau cu foc.
L-au prins, și-n lanțuri când era
La geam ea sta și tot râdea.
El o chema: vino la mine
Îmi e atât de dor de tine,
Mi-e atât de dor de gura ta –
Ea da din cap și tot râdea.
L-au spânzurat în zori la șase
La șapte gâdele-l îngropase
La ora opt ea-n birt stătea
Bea vinul roșu și… râdea.

Serghei Esenin - Mi S-a Urât la Vatra Mea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mi s-a urât la vatra mea,
Tânjind prin hrișcă și secara.
Natalul prag îl voi lăsa
Și-am să pornesc, tâlhar, prin țară.
Pe-amiaza, bală de pe lac,
În vreo colibă neștiută,
Un prieten, lamă de tureac,
C-un ochi la mine, o să-și ascută.
Când soarele pe drumul strâmt,
Va-ntinde-o pânză ca de ceară,
Aceea-al cărei nume-l cânt,
O să mă dea pe ușă-afară.
Și-acasă iar am să revin
Și flăcări noi vor linge zgura
Și-ntr-un crepuscul de venin,
Am să mă spânzur cu centura.

Florica Duma - Lumea Mă Strigă Tâlhar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Strigătură:
Nu te teme, prietene,
Că vrea să ne pieptene,
Numai chica de scutur
Trei și patru pică-n jur.
Mersu-mi-o firul pe sate
Că-s titan și jumătate,
Că știu rândul mândrelor
Și păscutul cailor,
Tităni-r-aș tităni
Lângă poalele mândrii.

Strigătură:
Părul meu nu trebuie tuns,
Numai periat și uns
Cu unsoare din butoi
Să nu facă păduchioi.
Ce mi-i drag pe lumea asta:
Calul, pușca și nevasta,
Pușca de hoți mă păzește
Și muierea mă iubește,
Calul mă duce călare
La crâșmarița din vale.

Strigătură:
Hei, cuțit, cuțit, cuțit,
De trei ori te-am ascuțit
La tocilă la primar,
Că nu mi-i frică de jendar.
Lumea mă strigă tâlhar,
Mândra joară că-s drumar,
La marginea pădurii
Prinseră-mă jendarii,
Doi mă leagă, doi mă-ntreabă
Care mândră mi-o fost dragă.

Strigătură:
Pentru tine, Mărioară,
Mi-am lăsat calul la moară
Și iapa la crâșmariță
Și-am venit să-mi dai guriță.
Pentru tine, mândră dragă,
Vin jendarii de mă leagă,
Vinde-ți, mândră, rochiile
Și plătește birăile,
Vinde-ți, mândră, mărgelele
Și plătește temnițele.

Strigătură:
Rochia mândrii cea cu flori
Fost-o pe la vrăjitori,
Și rochia, și zadia
Doară oi lua pe ea.
Calul meu mănâncă șișcă,
Eu-oi muri tăiat de brișcă,
Calul meu mâncă bicău,
Eu-s fecior în satul meu,
Calul meu mănâncă pară,
Eu-oi muri la mândra-n poală.

Strigătură:
Săracul, cuțitul meu
De trei zile-i la birău,
De l-ar ști birăița
Pe obloace mi l-ar da.

Tudor Arghezi - Tâlharul Pedepsit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Într-o zi, prin asfințit,
Șoaricele a-ndrăznit
Să se creadă în putere
A prăda stupul de miere.
El intrase pe furiș,
Strecurat pe urdiniș,
Se gândea că o albină-i
Slabă, mică și puțină,
Pe când el, hoț și borfaș,
Lângă ea-i un uriaș.
Nu știuse ca nerodul
Va da ochii cu norodul
Și-și pusese-n cap minciuna
Că dă-n stup de câte una.
Roiul, cum de l-a zărit
C-a intrat, l-a copleșit.
Socoteală să-i mai ceară
Nu! L-au îmbrăcat cu ceară,
De la bot până la coadă
Tăbărate mii, grămadă,
Și l-au strâns cu meșteșug,
Încuiat ca-ntr-un coșciug.
Nu ajunge, vream să zic,
Să fii mare cu cel mic,
Că puterea se adună
Din toți micii împreună.

Ada Milea - Apolodor și Ku-Klux-Klanul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Bătea un vânt dinspre apus,
Când ușa a sărit sus,
Și
Patruzeci de inși mascați… rânjeau,
Și-n fruntea lor tăcut,
Tâlharul din Connecticut,
Rânjea tăcut, rânjea tăcut, rânjea tăcut, rânjea, rânjea tăcut,
Legat cu funii de bumbac
Rânjea, rânjea, hahaha
Coborât în fundul unui sac
Hahaha, rânjea, hahaha
Așa l-au dus pe-Apolodor
Așa l-au dus pe rând în spate
La ora unu jumătate
În fața unei vechi clădiri (În fața unei vechi clădiri)
Cu geamurile ferecate (În fața unei vechi clădiri)
În fața unei vechi clădiri (În fața unei vechi clădiri)
Cu sonerii automate (În fața unei vechi clădiri)
În fața unei vechi clădiri
Lângă ușa pe burlan scria: „E sediul Ku-Klux-Klan”
S-a trezit Apolodor (s-a trezit Apolodor)
Pe florile unui covor (s-a trezit Apolodor)
S-a trezit Apolodor (s-a trezit Apolodor)
Pe florile unui covor (s-a trezit Apolodor)
Și îl priveau posomorâți
Vreo 40 de inși mascați
Cu glugi pe față și urâți,
Se sfătuiau încet încet (încet încet încet încet)
S-au sfătuit întreaga noapte (încet încet încet încet)
Se sfătuiau încet încet (încet încet încet încet)
Mai mult prin semne și prin șoapte (încet încet încet încet)
S-au sfătuit încet încet
Dar sfatul a rămas secret.

Ada Milea - Apolodor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

O, nu mi-a fost deloc ușor
Să refac din auzite
Sau din caiete risipite
Jurnalul lui de călător
De-a lungul Statelor Unite.

Refren:
Vai, vai
Se ține după mine scai
Vai, vai
Se ține după mine scai
Ce mi-a făcut, ce mi-a făcut
Talharul din Kanektikut.
Ca să fie mai temut
Talharul din Kanektikut
Purtă perucă bicoloră
Și împușca un om pe oră.

Refren:
Era în tren
Cum stă tăcut
Și singur cuc
Apolodor
S-a mai urcat un călător
Un individ necunoscut
Talharul din Kanektikut.

Refren:
Avea în mână un pistol
Și-a spus: Acuma te las gol
Și te arunc din tren pe geam
Și cum a zis a și făcut
Talharul din Kanektikut
Talharul din Kanektikut.

Refren:

Alecu Donici - Autorul și Hoțul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

În întunericul lăcașului de umbre,
În tartarul cumplit
Unde de grozăvii trist sufletu-ți se umple
Și unde merge omul de fapte osândit,
Sosiră totodată
La aspra judecată
Un hoț răutăcit,
În sânge încruntat
Care au și murit,
Pe viață spânzurat,
Și un autor vestit,
Puternic în condei,
Care au dezvelit
Mult slobode idei,
Ce-ntocmai ca Sirene*
Era la glas duios,
Dar, potrivit cu ele,
Și mult primejdios.
Orânduielile la iad sunt cu grăbire,
Nu este ca la noi zadară prelungire
Și hotărârile se dau într-un minut.
Fără zăbavă dar,
Pe două strașnice grătare de metal
S-au pus două căldări, cu smoală s-au umplut
Și bieții vinovați în ele au intrat.
Dar sub tâlhari au pus un munte-ntreg de brad,
La care singură Alecto** foc au dat,
Stârnind o flacără atâta de grozavă,
Cât bolțile la iad
Mai toate au crăpat;
Iar către autor părea asprime slabă.
Sub el la început
Ardea un focușor abia-abia văzut,
El însă ne-ncetat mai rău se aprindea.
Trecură zile, ani și sub tâlhari de mult
Cenușă s-au făcut,
Iar focul sub autor necontenit ardea.
Văzând așa asprime,
Văzând neușurare,
El strigă cu glas mare
Că nu-i dreptate-n nime!
Că el, trăind în lume,
Și-au dat un mare nume
Și, de au scris ceva
Cam slobod, cam ghimpos,
Dar n-au crezut cândva
A fi mai păcătos
Decât un rău, un hoț!
Atunci, o furioasă zână,
O sor’ din cele trei a iadului surori,
Cu cozi împodobită de șerpi otrăvitori,
Cu bice sângerate-n mână,
Viind drept autor, au zis: Nenorocite!
Tu cum de îndrăznești
Asupra providenței strigare să pornești
Și să înșiri cuvinte
Precum le înșirai
Cât pe pământ erai!
Și tu te socotești
Mai bun decât un hoț?
El răul au urmat, el au făcut și morți
Cât au avut viață.
Iar tu.. Ea au deschis lui lumea ca să vază:
Privește, uită-te la faptele-ți cumplite,
Vezi fiii ce-au otrăvit pe mumă, pe părinte,
Cu multe desfrânări
Vezi fiice depărtate
De-a lor nevinovate
A sexului chemări,
Vezi deznădăjduirea familiilor întrege,
Adusă prin a tale mincinoase încercări.
Tu de însoțire, de legături, de lege
Ai râs, ai defăimat
Și, pentru ca sujet de scris să poți alege,
Ai fi dorit să vezi pământul răsturnat.
De cine patima au fost descrisă bine,
Cu dezveliri că viața e vis amăgitor?
De cine-i încântat nemernicul amor?
De tine!
Simțirea tinerimii de tine-i ațâțată
Prin o îmbrobodire de adevăr înalt
Și răzbunarea urii de tine-nfășurată
În scutece de sânge de om din om vărsat.
Aceste fapte toate,
Prin scrieri înfocate
Certând ai proslăvit
Și-n loc de fericire,
Tu omului ai dat povară de gândire.
Dar încă câte rele nici nu s-au dezvelit
Din scrierile tale
Ce sunt cu-mbelșugare:
Deci rabdă, suferind!
Au zis Mejer scrâșnind
Și iute au trântit capacul pe căldare.
Dumnezeu să nu se-ndure
De oricare autor,
Ferindu-i pe toți de furii
Și de-a iadului cuptor.

Vasile Alecsandri - Nevasta Tâlharului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Fost-am eu la părinți una
Precum e în ceruri luna,
De părinții mei iubită
și de dânșii potrivită
Cu luna, cu stelele,
Salba cu mărgelele,
Grădina cu florile
și ziua cu zorile.
Ei pământul au umblat
Să-mi găsească un bărbat.
Bărbățelul ce mi-au dat
Era tânăr și bogat,
Avea bani, avea inele
De-mi umplea mâna cu ele,
Dar vezi, frate, ce păcat!
Erau toate de furat.
Nu trecu chiar săptămâna
și pe el puseră mâna
și la ocna-l înfundară
și cu lacrimi mă lăsară.
Decât m-aș fi măritat,
Mai bine-n foc m-aș fi dat,
C-am rămas cu rod în sân
și nu-i rod de bun român
Ci e rod de om mișel,
Sărăcuț, amar de el!
De-ar fi fost el un viteaz,
Nu mi-ar fi așa necaz,
Dar a fost un biet tâlhar
și de-aceea mi-e amar!