O pușlama de fată.
Îi era iubirea-n zadar,
Ea pușlama și el tâlhar.
Când el numai hoții făcea
Ea sta la pieptu-i și râdea.
Ziua trecea cu chef și joc
Iar noaptea se strângeau cu foc.
L-au prins, și-n lanțuri când era
La geam ea sta și tot râdea.
El o chema: vino la mine
Îmi e atât de dor de tine,
Mi-e atât de dor de gura ta –
Ea da din cap și tot râdea.
L-au spânzurat în zori la șase
La șapte gâdele-l îngropase
La ora opt ea-n birt stătea
Bea vinul roșu și… râdea.
Sensul versurilor
Cântecul prezintă o femeie aparent insensibilă, care nu arată nicio emoție sau regret față de soarta tragică a iubitului ei tâlhar. Ea râde în fața suferinței și chiar și după moartea lui, continuă să-și trăiască viața cu nepăsare.