Fost-am eu la părinți una
Precum e în ceruri luna,
De părinții mei iubită
și de dânșii potrivită
Cu luna, cu stelele,
Salba cu mărgelele,
Grădina cu florile
și ziua cu zorile.
Ei pământul au umblat
Să-mi găsească un bărbat.
Bărbățelul ce mi-au dat
Era tânăr și bogat,
Avea bani, avea inele
De-mi umplea mâna cu ele,
Dar vezi, frate, ce păcat!
Erau toate de furat.
Nu trecu chiar săptămâna
și pe el puseră mâna
și la ocna-l înfundară
și cu lacrimi mă lăsară.
Decât m-aș fi măritat,
Mai bine-n foc m-aș fi dat,
C-am rămas cu rod în sân
și nu-i rod de bun român
Ci e rod de om mișel,
Sărăcuț, amar de el!
De-ar fi fost el un viteaz,
Nu mi-ar fi așa necaz,
Dar a fost un biet tâlhar
și de-aceea mi-e amar!
Sensul versurilor
O femeie își deplânge soarta după ce a fost măritată cu un tâlhar. Regretă că a ales această cale, mai ales că a rămas însărcinată cu copilul lui, un om disprețuit.