statuie – Versuri.pro

Dimitrie Anghel - Darul Valurilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Azi am găsit pe dună un braț alb de statuie,
Un braț furat de valuri de cine știe unde…
Al cui a fost odată, cine-ar putea să spuie,
Când a căzut în mare, cine-ar putea răspunde?
E-un braț alb de femeie, fărâmat mai sus de umăr,
Și marmora-i atâta de clară și curată,
Încât nu-ți vine-a crede că ani fără de număr
S-au scurs de când stă astfel în valuri îngropată.
Și mâna, mâna-i fină, sculptată cu iubire,
De-ai spune că artistul pe când cioplea din daltă
În marmora rebelă suprema-i amintire,
Pe fruntea lui modelu-și purta mâna cealaltă.
Trecea frumoasa mână pe fruntea inspirată,
Trecea dezmierdătoare dând vițele-ntr-o parte
Iar el cioplea cu râvnă, visând că poate-o dată
Atât o să rămâie dintr-înșii după moarte.
Și-ntr-adevăr că veacuri s-au scurs și iat-o iară
Purtând pe brațul tânăr o algă ce scânteie,
O algă-nmlădiată frumos ca o brățară,
Asemeni unui ultim capriciu de femeie.

Catalin Varga - Omagiu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Acolo, unde dorurile suie
Sub pleoapa caldă-a munților din noi
Pe-o cărăruie dinspre amândoi
Am poposit ca să-ți ridic statuie.
Cioplind în stânci, înmărmureau scânteie
Iar bulgărul de piatră tresărea
Zâmbeam ușor lovind cu dalta-n ea
Căci forma ei o-nfățișa femeie.
Dar când c-un ultim strigăt de sub cuie
Căzu și dalta-n freamăt uluit
Am devenit pe-o clipă-nmărmurit
Un trup inert privind la o statuie.
.. A te iubi e pentru mine-o artă
De-aceea mi-e ușor să-ți dăltuiesc
natura ta. Iar forma ce-o privesc
E-un suflet viu, nu o statuie moartă!

Jorge Guillen - Statuie Ecvestră

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Trapul întârzie-aici
Între smucire și mână
Astfel, strunit, se răci
Dorul care-n zări îl mână
Stau pe-un armăsar focos
Minunat de credincios:
Nemișcat, deși-n mișcare.
Dar cât frâu îmi cere locul
Spre-a-mi închide-n bronz tot focul,
Limpede-n friguri de zare!

Tita Barbulescu - Într-Un Parc E O Statuie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Într-un parc e o statuie,
Seamănă cu chipul tău,
Are ochii tăi de zână
Ce m-au fermecat mereu,
Și când cred că-s fericit
Merg la statuie și plâng
Și-ți văd chipul tău
Ce m-a fermecat mereu.
Statuie, statuie,
Piatră blestemată,
Tu ai ochii tăi de zână,
Inima-i curată,
Și când cred că-s fericit
Merg la statuie și plâng
Și-ți văd chipul tău
Ce m-a fermecat mereu.
Cobori, Doamne, la statuie
Și dă-i viață c-o suflare
Că sunt amărât și singur
Dup-atâta căutare,
Bucureștiu-i oraș mare,
Dar n-are gură să spuie
Câte dimineți, iubito,
Mă prindeau lângă statuie.

Rian Roman - Luna Mugurilor (Din Însemnările Unui Turist)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Orașul a fost trezit
de statuile apărute peste noapte,
ce au plesnit pe străzile orașului
precum mugurii pe crengi.
Clopotele lupoaicei au fost primele care au sunat chemarea.
S-au adunat oamenii ca la slujbă;
au ieșit din casele lor întunecate
și au venit la mugurii deschiși
să-i încerce cu vârful dinților
ca de obicei,
însă miezul lor era prea dur,
lumina de nesuportat le-a uscat ochii
și le-a împietrit gândul.
Atunci au început să lovească în ei
cu pumnii,
cu picioarele,
să-i scuipe și să-i murdărească,
doar, doar o să-i închidă,
dar n-au putut.
Tâșneau lacrimi din muguri,
șuvoaiele care curgeau pe străzi
au umplut canalizarea orașului,
inundând piața mare
până la gleznele turiștilor.
S-a uscat iarba din parcuri,
și copacii,
au fost decolorate și florile artificiale.
În zilele acelea
nu era vegetație în oraș,
însă trandafirii Hidrei au crescut
cât colinele din jur.
Singurele flori din oraș erau statuile.
De data aceasta trecătorii le atingeau,
le miroseau,
le mângâiau și le sărutau
ca pe copiii bătuți,
poate, poate, vor înceta să plângă,
să se oprească plaga,
să vină primăvara,
chiar și târziu,
umai să vină.
Sigur va veni,
căci e luna mugurilor.

Giorgios Seferis - 21 - Noi Cei Care Am Pornit În Acest Pelerinaj

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Noi cei care am pornit în acest pelerinaj
el se uita la statuile rupte
a devenit distras și a spus că viața nu este atât de ușor de pierdut
că moartea nu a explorat căi
și justiția sa particulară;
că în timp ce noi, încă în picioare, murim,
afiliat în piatră
uniți în duritate și slăbiciune,
morții antice au scăpat din cerc și au înviat din nou
și zâmbesc într-o tăcere ciudată.

Giuseppe Ungaretti - Statuie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Tinerețe-ncremenită, / O statuie, statuie a abisului uman.. / Marele tumult de după multe drumuri ... →

Nina Cassian - Statuie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Și acum îmi spui că vii
– și să mă pregătesc –
că vii cu mare năvală.
Îmi făgăduiești marea cu sarea
și-mi spui: o neliniște epocală
te va cutremura.
Te întreb: când?
Tu îmi spui: curând, curând….
Apoi trec o sută de ani.
Eu am rămas nemișcată,
surâzând, surâzând…

Tevere - Statuie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Sufletu-mi dă brânci, în magia unor stânci,
Vasele mi le descurci, inima-mi curgi!
În dungi și pori, cioplit în scări, ciuntit parcă de chiori..
Un monolit.
Om neclintit ce vreau să știu..
De ce sunt viu?.. În piei și oase de granit,
Din coapse-nmărmurit, de ochii ei sunt împietrit
Ochii de Vasilisc, meduză ce mă schimbi în sfinx
Râsu-ți de linx..
Te-ntrebi.. „Oare vorbește? „,
„Oare dac-ar trăi mi-ar spune că mă iubește? „
Ma privește împrejur, de parcă-i fermecată,
De parc-ar vrea să-mi piardă, conturul de piatră
De parcă lumea-i toată, stă-n ochii mei de cretă
De parc-aș vrea s-o iau în brațe, marmurele-mi hoate!
Stau în areta..
Ma admiră..
Ma sărută,
Stana mi-e pierdută, dar gura mi-e prea mută!
Iar gura-i mi-e prea multă..
Suflă greu viscole..
Diastole și sistole strecoară buze pe furiș
Un înveliș de viață, pe obrajii mei din flis,
Te scuturi toată-n fluturi, în lumea mea de nuduri
Te vânturi toată-n vulturi, mă gâdili toată-n gânduri!
Solidele-mi țesuturi, se-ntind și te cuprind.
Noi între scuturi.. Iar toate clipele fugind..
O văd pe ea ținându-mă și îmi dă drumul,
Eu doar visam.. Acum, conglomerate fumuri,
Îmi spune „pa” râzând..
Încleștat de tăcut, vreau să-i răspund
Nu știe.. E veselă, zglobie, ca la-nceput
Suflă-n urechile-mi de lut:
„O să mă-ntorc la toamnă”,
Eu statuie, ea doamnă.
Ea mă sculptează-n goană..
Eu din iubire o cânt..

Alain Bosquet - Statuile Trainice

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Aș vrea să fiu doar un crâmpei
ca de la mine începând ceilalți
să născocească, să sărbătorească
să se amăgească.
Sunt o virgulă:
ghiciți voi textul.
Sunt un ochi:
voi hotărâți
dacă-aparține
reptilei, pasărei,
pilotului rătăcit în ceață.
Sunt restul
unei capitale,
al unei teoreme
care va trebui să fie demonstrată.
Sunt cenușa,
sunt spicul:
totul e pârjolit
și totul va renaște.
Inspir:
nu-mi cereți
să fiu și inspirat
știți foarte bine că statuile trainice
n-au trup.