statui – Versuri.pro

Cristian Bodnarescu - Statui În Cer

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pentru eroii Revoluției din 1989, care nu au (încă) o statuie…

Peste pământul aspru,
Pășind cu pași desculți,
Rescriu iar un cadastru,
Mulți comuniști inculți.

Hoție și prostie,
În fine își dau mâna,
Spulberând din glie
Biserici, e furtună!

Peste pământul aspru,
Cadavrele plutesc,
Apare un dezastru
Și oamenii roșesc.

E sângele mulțimii
Care în vis se stinge,
E somnul națiunii
În lacrimă ce curge.

Te căutam în Labirint,
Și oase de sărman apar,
Prințul nu este un Sfânt,
Oasele-i tot în vis dispar.

Peste pământul aspru,
Statuia ta nu vine,
E comunismul acru
Ce a rămas în vine.

Eroi din alte timpuri,
Ale copilăriei mele,
Mă prindeți iar prin gânduri,
Rostesc a voastre nume!

Pământul țării noastre
Are statui lucioase,
De comuniști – doar pietre,
Pălind spre zări albastre.

Statuia ta aievea
Se vede-n seri senine,
Spre mine ea venea
Cu voi să mă cunune.

Cătând spre altă boltă,
Statuia-ți necioplită,
Doar Îngeri mi-o arată,
E cu argint marcată.

Peste pământul aspru,
Doar buruieni răsar,
Eram la ceasul sacru,
Gândind la tine iar.

Carl Sandburg - Gata de A Ucide

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sunt zece minute de când o contemplu.
Am trecut și-nainte pe-aici reflectând
și-ntrebându-mă.
E statuia de bronz a unui vestit general,
călare, purtând un drapel, un revolver și o spadă.
Îmi vine s-o sfărâm prefăcând-o într-un morman
de fier vechi
pe care să-l ducă apoi la gunoaie.
Vă spun deschis,
După ce fermierul, minerul, vânzătorul de prăvălie,
muncitorul uzinei, căruțașul, șoferul
vor avea fiecare-o statuie de bronz
ce să-i surprindă în timp ce ne dau
ceva de mâncare și ceva de-mbrăcat,
când se vor înălța câteva siluete
în parcul acesta
proiectate pe cer,
înfățișându-i pe-adevărații voinici care sunt
greul pământului și care hrănesc lumea în loc
s-o ucidă.
Poate că-atunci mă voi opri aici
să-l privesc liniștit pe acest general de armată
ce-nalță un drapel în vânt,
și călărește al naibii de bine,
gata de-a-l ucide pe cel ce-i stă în cale,
gata să verse sânge și să golească măruntaiele
oamenilor
pe tânăra, gingașa iarbă-a preeriei.

Tita Barbulescu - Într-Un Parc E O Statuie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Într-un parc e o statuie,
Seamănă cu chipul tău,
Are ochii tăi de zână
Ce m-au fermecat mereu,
Și când cred că-s fericit
Merg la statuie și plâng
Și-ți văd chipul tău
Ce m-a fermecat mereu.
Statuie, statuie,
Piatră blestemată,
Tu ai ochii tăi de zână,
Inima-i curată,
Și când cred că-s fericit
Merg la statuie și plâng
Și-ți văd chipul tău
Ce m-a fermecat mereu.
Cobori, Doamne, la statuie
Și dă-i viață c-o suflare
Că sunt amărât și singur
Dup-atâta căutare,
Bucureștiu-i oraș mare,
Dar n-are gură să spuie
Câte dimineți, iubito,
Mă prindeau lângă statuie.

Radu Gyr - Statui în Parc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În piept gangrenele epocii
și tot trecutul nostru pământean,
ne-apropiem de zâmbetele rocii,
care-au țâșnit din daltă și ciocan.
Cu pași ușori, să nu jignim această
seninătate grea de armonii,
cu moartea înviată-n piatră castă
și viața împietrită-n simetrii.
O, cum am vrea să deșteptăm în linii,
cu gesturi moi și mângâieri de lut,
tăcerea pietrei, liniștea luminii
de dincolo de geamăt și sărut.
Și piatra care curge-n coapse line
sau marmora făcută moale gest,
nepăsătoare pasului ce vine,
sus, peste noi, surâd și mai celest.
Și mare milă-ncepe să ne-apese
de recile, seninele statui,
pe buze cu săruturi neculese
și-n ochi cu fericire care nu-i.

Radu Gyr - Atelier

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În răvășitul meu atelier,
e-o năruire de statui schiloade.
Aicea una, colo alta cade,
ca-n nopți de august stelele din cer.
Vechi capiteluri, torsuri, colonade,
la rândul lor, se prăbușesc și pier.
În bronz, în lemn, în marmură sau fier,
toate se frâng asemeni unor spade.
Calc peste cioburi roșii de aramă,
pe așchii verzi ca niște flăcărui..
Și cum alt chip se surpă și destramă,
apuc ciocanul din zăcerea lui,
înșfac și dalta și, zbârlit în coamă,
încerc să urc pe socluri noi statui.

Omul Cu Sobolani - Mici Români

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Vă rog frumos, ridicați-mi o statuie,
dau bine la televizor, sau și câte o mică declarație.
Vreau o stradă cu numele meu.
Fiecare om are o viață de pierdut.
Pentru ce luptăm, se știe:
împreună pentru o țară mijlocie,
dar vreau o stradă cu numele meu,
vreau o țară cu numele meu,
tu nu vrei o stradă cu numele tău?!
sau o țară cu numele tău?!.
Bună seara, suntem în direct?!
Suntem în direct – aici, live, de la fața locului!
A fost descoperit cel mai mare mic roman din lume!
Domnule Grosu, ce ne puteți spune?!.
Vreau o stradă cu numele meu.

Nichita Stănescu - Orologiu cu Statui

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Orologiu cu statui.
Pietrele deschid un ochi de piatră,
oasele deschid un ochi de os.
Câte-un bot au câinii-n loc de ochi, şi latră
din trei boturi, generos.
E un schimb de ochi mereu în aer.
Ochiul de pisică trece-n frunze.
Frunzele foşnesc cu dulce vaier
în orbitele pisicilor lehuze.
Eu rămân cu pleoapele deschise, aburite.
Ochiul meu sticleşte-n turnul primăriei,
şi, deodată, simt cum prin orbite
cu un prunc în braţe-apar statuile Mariei.

Tudor Arghezi - Ceahlăul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Aflând și ei odată de om și de poet
Se-nghesuie cu dalta să-i facă un portret.
Vedeți-vă de treabă, nu-i dreptul nimănuia
Că i-a cioplit Ceahlăul portretul și statuia.

Tevere - Statuie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Sufletu-mi dă brânci, în magia unor stânci,
Vasele mi le descurci, inima-mi curgi!
În dungi și pori, cioplit în scări, ciuntit parcă de chiori..
Un monolit.
Om neclintit ce vreau să știu..
De ce sunt viu?.. În piei și oase de granit,
Din coapse-nmărmurit, de ochii ei sunt împietrit
Ochii de Vasilisc, meduză ce mă schimbi în sfinx
Râsu-ți de linx..
Te-ntrebi.. „Oare vorbește? „,
„Oare dac-ar trăi mi-ar spune că mă iubește? „
Ma privește împrejur, de parcă-i fermecată,
De parc-ar vrea să-mi piardă, conturul de piatră
De parcă lumea-i toată, stă-n ochii mei de cretă
De parc-aș vrea s-o iau în brațe, marmurele-mi hoate!
Stau în areta..
Ma admiră..
Ma sărută,
Stana mi-e pierdută, dar gura mi-e prea mută!
Iar gura-i mi-e prea multă..
Suflă greu viscole..
Diastole și sistole strecoară buze pe furiș
Un înveliș de viață, pe obrajii mei din flis,
Te scuturi toată-n fluturi, în lumea mea de nuduri
Te vânturi toată-n vulturi, mă gâdili toată-n gânduri!
Solidele-mi țesuturi, se-ntind și te cuprind.
Noi între scuturi.. Iar toate clipele fugind..
O văd pe ea ținându-mă și îmi dă drumul,
Eu doar visam.. Acum, conglomerate fumuri,
Îmi spune „pa” râzând..
Încleștat de tăcut, vreau să-i răspund
Nu știe.. E veselă, zglobie, ca la-nceput
Suflă-n urechile-mi de lut:
„O să mă-ntorc la toamnă”,
Eu statuie, ea doamnă.
Ea mă sculptează-n goană..
Eu din iubire o cânt..

Ada Milea - Apolodor în Saint Louis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Apoi stă scris
În manuscris
Că a picat
Că a picat
În Saint Louis.
În Saint Louis
Savantul Fergus McPigott
A dat de veste peste tot:
Un satelit.
Dar sfătuindu-se de-o parte
Savantul Fergus McPigott
Savantul a rectificat
Savantul Fergus McPigott
Nu-i satelit, e om din Marte.
Și 40 de gură cască
Strigară:
Ura! Să trăiască!
Ura! Ura! Ura!
Să trăiască!
Ura! Ura! Ura!.
Și auzind urarea lor
S-a bucurat Apolodor
Ura! Ura! Ura!.
Primarul Big
Din Saint Louis
Atunci s-a ridicat
Și-a zis:
Pe un soclu de granit
Va sta în lanțuri liniștit
Ura! Ura!.
Și s-a făcut precum a zis
Primarul Big din Saint Louis
Cât a durat nu știm precis
Nicio îndoială nu e
Că în orașul Saint Louis
Apolodor a fost statuie.
Ura! Ura! Ura!
Să trăiască!
Ura! Ura!.
Ura! Să trăiască!