Solstițiu – Versuri.pro

Simion Felix Martian - Solstițiu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ca-ntr-un tangaj între sordid și cast
Pe un ocean lipsit de echilibru,
Ne redresăm doar folosind balast
Și-având Cuvântul vieții drept calibru.
Striviți vremelnic între „nu” și „da”,
Într-un raport care mereu se schimbă,
Lumina-n viață o putem doza
Mutând cursorul ce pe ea se plimbă.
Spre maxim noapte, sau spre maxim zi
Mutăm cursorul către un solstițiu,
Și ce vom căuta vom și găsi
Ca rezultat acestui exercițiu.
Nimic nu poate fi eliminat,
Căci doar prin zi și noapte curge timpul,
Însă raportul poate fi schimbat
Dacă ne-alegem bine anotimpul.
Mergând spre „da”, spre „bine”, spre „corect”
Și căutând trăirea în lumină,
Intrăm pe-al slavei veșnice traiect,
Spre-a ‘Mpărăția care o să vină.
Și straiul din contraste vii țesut
Se va schimba, găsindu-și puritatea,
Intrând într-un solstițiu absolut
Cu ziua lungă cât… eternitatea!

Cezar Baltag - Răsfrângere de Solstițiu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Așa a fost acum. Din așteptare
în clima fulgerului vei descinde
cu umbra-n flăcări, inima-n uitare
și fagurii-amintirii drept merinde.
Deschide-te, convalescentă vale,
să treacă de hotarul galben cel
incinerat de liniștea pe care
în reci extaze o creștea în el.
Pleoapa nu mai cade. La amiază,
mutându-și cifra zodiei din loc,
el traversă cu aripi nemișcate
această zi cu abdomen de foc.

Paul Celan - Solstițiu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În albastru, noaptea, cui i-a înflorit?
Ce vedea-vom oare înspre răsărit?
Tufele aprinse cu corole-n focuri
Armei îi oferă, iată, iarăși jocuri.
Somnul îi fusese slujnicei poruncă,
fierul însă-l bate inima-i adâncă.
Luna doar privește – fără cap e cine? –
Apa cum o scoate sufletul din mine.
Astăzi, cu-al meu sânge, lumea ce-am gătit
face albă strajă celui nevenit,
celui ce din mâini și bucle aceste
dulce salvator inimilor este.
În casa pe care focurile-o ling
am putut al rozei timp să îl ating.
Ofilite-n palme ele-acum îmi dorm,
aninat în bârne al iubirii somn.
Ți-am schițat o rană, jos, lângă bărbie
rana sunt eu însumi, doare și e vie.
Când la fel cenușa îmi va fi cu-a ta,
poate-atunci regatul tău s-ar ridica.

Sonnenwende
Paul Celan.

Die Nacht blüht blau: für wen? für wen?
Was werden wir im Osten sehn?
Die Hecke mit dem Feuerkranz
gebot der Waffe wieder Tanz.
Die Maid, der ich den Schlaf befahl,
schlägt mit dem Herzen an ein Stahl.
Der Mond sieht zu – den wer geköpft? –
wie meine Seele Wasser schöpft.
Die Welt, die ich mit Blut verbräm,
wacht weiß, ob keiner wiederkäm,
der, nur aus Händen und aus Haar,
der Herzen süßer Heiland war.
Im Haus, daran das Feuer leckt,
hab ich die Rosenzeit entdeckt.
Sie schläft, von meinen Fäusten welk
den Schlaf der Liebe im Gebälk.
Dir drüben mal ich unters Kinn
die Wunde die ich selber bin.
Wenn meine Asche deiner gleicht,
ersteht dein wahres Reich vielleicht.

Emily Dickinson - Există o Zonă ai Cărei Ani

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Există o Zonă ai cărei Ani
Nu-i Solstițiu ce să-i despartă –
A cărui Soare zidește veșnice-Amiezi
Și perfecte-Anotimpuri așteaptă –.
A cărui Vară trece în Vară mereu
Și-s Veacuri de Iunie și
Încetează Veacuri de August și
Conștiința e – Miez de Zi.

Lucian Blaga - Solstițiul Grădinilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Mirajul unui dulce fruct
îmbracă-un sâmbure amar,
ca să ne cadă într-o zi
neașteptat în palme – dar.
Sorocul creșterii e-n vânt.
Copacii iau puteri pe-un an
din noaptea elementului
ce se-nnoiește năzdrăvan.
E ceasul când tinerii șerpi
cămașa și-o dezbracă-n spini.
Comori la rădăcini s-aprind,
se spală-n flăcări de rugini.
Privind la hora flăcării
întâmpinăm solstițiul cald,
ce se revarsă peste noi
de pe tărâmul celălalt.
Ne pierdem ca să ne-mplinim.
Mergând în foc, mergând în spini,
ca aurul ne rotunjim
și ca ispită prin grădini.

Nicolae Dabija - Solstițiu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Se face ziua tot mai mică,
se face noaptea tot mai mare
și mor copacii în picioare,
și rima ți-i tot mai peltică.
Și-ai țipa de disperare
și încă-ai tremura de frică:
se face ziua tot mai mică,
se face noaptea tot mai mare.
Un soare înghețat pe zare
răsare apunând în pripă,
de-acum nimic nu te mai doare
și niciun dor nu mai înspică:
se face ziua tot mai mică,
se face noaptea tot mai mare.