sobolani – Versuri.pro

Ana Blandiana - Tablou

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Șase sau șapte
Cu boturile-ncleștate
În aceeași pradă,
Cu trupurile prelungite
De cozi halucinant
Așezate radial
Pe asfalt,
Formaseră un soare
Cu raze grase, tremurătoare,
Răsărite din canal.
Soare de șobolani
Pe-un cer de-asfalt,
Apollo al gunoaielor, viitor
Astru cu blană pentru alt
Ev de subsoluri și rigole
Scurse spre ziua de apoi.
Zeu rozător
Hulpav din ani
Cu-aureole
De gunoi

Charles Bukowski - Tânăr în New Orleans

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Înfometat, bântuind barurile, iar noaptea plimbându-mă pe străzi ore în șir, luna îmi părea întotdeauna contrafăcută, poate că așa și era,
iar în Cartierul Francez priveam cai și trăsuri deschise trecând, pe capră cu vizitiul cel negru, în spate cu pasagerii lor, bărbat cu femeie, de obicei tineri și întotdeauna albi.
Eram și eu întotdeauna alb.
Și cu greu fermecat de lume.
New Orleans era locul ideal în care să te ascunzi.
Puteam să fac ceva pe toată lumea
fără să fiu deranjat de cineva.
Cu excepția șobolanilor.
Șobolanii din cămăruța mea întunecată, destul de nemulțumiți că trebuie s-o împartă cu mine.
Erau mari și neînfricați
cu ochi prevestind o moarte holbată.
Femeile erau dincolo de mine, în mine ghicind ceva
depravat.
cum a fost și cu chelnerița aia, ceva mai bătrână decât mine, părea că zâmbește, întârziind cu cafeaua.
asta a fost suficient pentru mine, a fost destul.
Orașul ăsta avea ceva, deși
nu mă lăsa să am mustrări de conștiință din pricină că nu simțeam nimic pentru lucrurile de care alții aveau atâta nevoie.
Mă lăsa în pace.
Pe pat, în capul oaselor,
cu lumina stinsă, ascultând sunetele de-afară, închinând cu sticla de vin ieftin, lăsând
căldura fructului
să
mă
pătrundă.
În vremea asta
auzeam șobolanii
plimbându-se de colo-colo
prin cameră,
îi preferam oamenilor.
Să fii pierdut
să fii nebun poate
că nu-i totuși chiar atât de rău dacă-n felul ăsta
reușești să fii lăsat în pace.
New Orleans îmi oferea asta.
Nimeni să nu-mi spună pe nume.
Nu tu telefon
nu tu mașină
nu tu slujbă
nu tu
nimic.
Eu și cu șobolanii
și tinerețea mea
o dată,
pe atunci
știam:
chiar și în miezul nimicului exista o bucurie
nu a ceea ce e de făcut
ci a ceea ce-i de știut.

Carl Sandburg - Patru Preludii la Jucăriile Vântului (4)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ghearele șobolanilor
scrijelesc tălpile ușilor;
hieroglifele lăsate de labele șobolanilor
pălăvrăgesc despre pedigriul șobolanilor,
trăncănesc despre sângele lor
și flecăresc despre rasa
bunicilor și a străbunicilor
șobolanilor.
Și vântul bate
și praful de pe praguri se spulberă
și chiar scrijeliturile șobolanilor
nu ne spun nimic, absolut nimic
despre cel mai mare oraș, cea mai mare națiune,
unde oameni puternici ascultau
și femei psalmodiau: „Niciodată n-a existat
ceva asemănător nouă. ”.
Poeme – Walt Whitman/Carl Sandburg – Ed. Eminescu

Johann Wolfgang Von Goethe - Prizonierul de Șobolani

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sunt cântărețul renumit,
Ce șobolani am tot vrăjit;
De vraja mea și de-al meu sârg
Vevoie are și-acest târg.
Căci dacă șobolani mai fi-vor
Și de-o mai fi și câte un dihor,
Prin cântec pot să fac să plece
De-aici lighioanele zevzece.
Pe lumea asta, negreșit,
Eu și copii am amăgit.
Chiar cel mai dârz se face blând,
Povești de aur dacă-i cânt;
Băieți de mi se-mpotrivesc,
Și fete de uimesc, firesc,
Pe unul doar de-l prind, îndată
Urmat e de întreaga ceată.
Și-i cântărețul renumit,
Căci fete a ademenit;
Orașe-n toată țara nu-s,
În care să nu fi sedus.
Și chiar de-s fetele sfioase,
Și sunt neveste virtuoase,
De-nstrun un cânt vrăjit pe coarde,
Îndată mă iubesc de moarte.

Georg Trakl - Șobolanii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În curte lună de toamnă răsare și-albește.
Fantastice umbre de pe streșini cad.
O liniște în geamul gol sălășluiește;
Răsar șobolanii încet și totul rad.
Și fug șuierând încolo și-ncoace
Și-un groaznic iz le intră-n nări
Dup-un avânt fugace,
Sub lunile fantomaticei vibrări.
Se răfuiesc cuprinși de lăcomie
Și umple casele și șura
Ce pline sunt de grâu și bogăție.
Vânt înghețat, în beznă ura.

Georg Trakl - Guzganii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În curte, tomnatică, lună de vară,
Streșini aruncă fantastice umbre.
În goale ferestre e liniște iar.
Guzganii acum din cotloanele sumbre
Ies șuierând, și se iau pe urmele lor
Un groaznic miros de latrină
Ce-n clarul de lună, ușor,
Ca o fantomă se-nclină.
Și lacomi se ceartă, turbați,
Și-n hambare și-n odăi se răsfață,
Prin grâne și fructe uitate.
În neguri gem vânturi de gheață.

Geo Bogza - Apostazie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Se plâng de mine păduchii că nu-i iubesc.
Recunosc: – Nu-i iubesc.
Se plâng de mine șobolanii că nu-i pup în bot.
Recunosc: – Nu-i pup în bot.
Se plâng de mine hienele că nu ies cu ele la plimbare.
Recunosc: – Nu ies cu ele la plimbare.
Cu toate aceste spurcăciuni nu vreau să am a face,
Chiar dacă ar fi să nu întrezăresc măcar, Nirvana.

Florin Mitroi feat Boby De La Arges - Voi Fraieri Fără Măsură

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Florin Mitroi part I:
Femeile cu mustață nu au loc să stea în față.
Peste toți vă dați rechini, dar de fapt purtați bichinii.
Stați pe facebook și dați focuri, dar mai bine stați pe tocuri.
Doar în buletine aveți și voi nume de băieți.
Ref. x2
Voi fraieri fără măsură, șmecheri după tastatură.
Pe facebook sunteți spartani, față în față șobolani.
Boby de la Argeș part II:
Voi cei care n-aveți scuze, când vă dați cu ruj pe buze.
Vă mai duceți și la sală, să lucrați partea dorsală.
Retarzi cu haine mulate și avariați în spate.
Aveți dosarele groase, doar cu fapte rușinoase.
Ref. x2
Voi fraieri fără măsură, șmecheri după tastatură.
Pe facebook sunteți spartani, față în față șobolani.
Florin Mitroi și Boby de la Argeș part III:
(Florin) Mai păpușă masculină, șmecher la țara-n grădină.
Îți place să stai la bârfe, locul tău e între târfă.
(Boby) Șmecheri au fapte grele, voi aveți la gât mărgele.
Hai mai moale cu curajul, ca să nu vă stricați machiajul.
Ref. x4
Voi fraieri fără măsură, șmecheri după tastatură.
Pe facebook sunteți spartani, față în față șobolani

Iron Cross - Tunelul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

E întuneric și e frig
Lumina zilei-ncet dispare
Cadavre și miros urât
Șobolani printre picioare.
Blocuri de piatră în jurul meu
Sub mine curge apa
În urmă să mă-ntorc nu vreau
Tunelul mă așteaptă.
Refren:
Tu te pierzi în întuneric
Și nu mai poți scăpa
Inima nu se mai bate
Însă nu e vina ta.
Merg încet și am o frică
Simt fiorii mă atacă
Am o șansă foarte mică
Să mai ies din el vreodată.
Doar un lucru mă alină
Gândul că te voi găsi
Trupul tău ce nu respiră
Și cu tine voi muri.

Vasile Militaru - Șobolanii și Cotoii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

ȘOBOLANII ȘI COTOII.
Niște șobolani odată, nobili mari de la oraș,
Se-nfipseseră cu dinții într-un gras și dulce caș,
Din al cărui miez într-una,
Zi de lucru, sărbătoare,
Rodeau aprig, fără grijă, fie că pe cer sta luna,
Fie cerul fără stele, fie potopit de soare….
Peste neamul șorecimii, șobolanii cei isteți
Erau, măre, „Logofeți”:
Astfel, unul dintre dânșii, cu vreo patru dinți de aur,
Avea-n grija lui tot cașul: al poporului tezaur!
Altul, diplomat de viță și de-o-nțelepciune rară
Era „Logofăt de cinste-al trebilor de dinafară”;
Altul, gospodar halal,
Era și el „Logofătul trebilor din cașcaval”;
Unul arțăgos din fire, cu de la-Împărat firman,
Era „Marele Hatman”;
Altul, cu-ale sale gheare și cu bietele-i măsele,
Trebuia, prin caș, să facă numai drumui și șosele;
Un alt șobolan ce-n viața-i n-a știut să fie hoț,
Destinat a fost să fie „Logofăt peste negoț”;
În sfârșit, ale lor ranguri ca să nu le mai aștern,
Erau tot ce se cuprinde azi la noi într-un „Guvern”;
Însă ce deosebire, Dumnezeule din Cer,
De la ce-aveau șobolanii la al nostru „Minister”! …
Căci, pe când la noi „Guvernul”, în iubirea lui de Țară,
Duce viața cea mai tristă, mai săracă, mai amară,
Și muncește zi și noapte, în osârdii de nespus,
Dorind: Țara să-și ridice cât mai sus,
Șobolanii din poveste, grași din frunte până-n coadă,
Jefuindu-și șorecimea umilită și neroadă,
Alta nu face pe lume, decât cașul să li-l roadă! …
Dar, de necrezut, și, astfel, lucru de mirare foarte,
Șobolanii mâncau cașul cu dușmanii lor de moarte,
Adică, să știți și voi:
Cu nenumărați cotoi! …
Însă când trăiau mai bine, unși pe bot ca și pe coame,
Iar mărunta șorecime, se stingea-ndurând de foame,
Toți cotoii, dintr-odată,
Ca niște grozavi dușmani,
Au fost prins de beregată
Pe-nfrăţiţii șobolani,
Și, strângându-le grumazul ne mai pomenit de crunt,
Dregătorii toți murit-au, până la cel mai mărunt,
Și-au rămas stăpâni cotoii pe tot cașul plin de unt! …
…
Fabula cu șobolanii, de cotoi trași prin măsele,
Am făcut-o, s-o citească șobolanii țării mele,
Și, citind-o pe-ndelete, să nu-mi poarte mie ură,
Ci să tragă, fiecare, următoarea-nvățătură:
Dregător al șorecimii, când mi te ridică valul,
Tu n-ai dreptul, șobolane, să-i mănânci tot „cașcavalul”,
Iar frăția cotoiască, chiar când pare dulce foarte,
Șorecimii nu-i vrea bine, ci-i dorește numai moarte! ….