Sunt cântărețul renumit,
Ce șobolani am tot vrăjit;
De vraja mea și de-al meu sârg
Vevoie are și-acest târg.
Căci dacă șobolani mai fi-vor
Și de-o mai fi și câte un dihor,
Prin cântec pot să fac să plece
De-aici lighioanele zevzece.
Pe lumea asta, negreșit,
Eu și copii am amăgit.
Chiar cel mai dârz se face blând,
Povești de aur dacă-i cânt;
Băieți de mi se-mpotrivesc,
Și fete de uimesc, firesc,
Pe unul doar de-l prind, îndată
Urmat e de întreaga ceată.
Și-i cântărețul renumit,
Căci fete a ademenit;
Orașe-n toată țara nu-s,
În care să nu fi sedus.
Și chiar de-s fetele sfioase,
Și sunt neveste virtuoase,
De-nstrun un cânt vrăjit pe coarde,
Îndată mă iubesc de moarte.
Sensul versurilor
Un cântăreț se laudă cu abilitățile sale de a vrăji șobolani, copii și femei prin cântecele sale. El se prezintă ca un seducător priceput, capabil să manipuleze pe oricine cu ajutorul muzicii.