Acum am 16 ani, sunt la liceu, sunt adolescent deja. Adolescența este cea mai grea etapă din viața mea sau din viața oricui. Atunci toate sentimentele, dorințele, necazurile, sunt amestecate în mintea și visele mele. Vreau să fiu liber, vreau să simt adrenalină și spontaneitatea, vreau să cunosc cât mai multe persoane. Vreau să iubesc și când vine vorba de iubire în adolescență, deja intrăm într-un capitol foarte complicat. Eu, nu știu cum e să iubești sau să fii iubit. Dar mama mă iubește, tata mă iubește, prietenii mă iubesc, sau cel puțin așa mă mint sau cred. Dar nu am dat peste acea persoană căreia să îi spun te iubesc necondiționat, să mă sune noaptea în timp ce dorm să îmi zică „noapte bună” pentru că a uitat să îmi zică seara, să îmi spună „Te iubesc” de fiecare dată când mă sărută sau simt că mă privește. Toate fetele cu care am fost au fost pe interese, nu le interesa decât sexul și plăcerea fizică. Unde sunt sentimentele frate? Unde e dragostea frate? E adevărat, există și fete care știu să iubească, dar și ele la rândul lor sunt rănite. Noi nu știm să prețuim persoana pe care o avem lângă noi. Abia când ne părăsește ne dăm seama ce am pierdut, și că am dat cu piciorul fericirii. Asta e, câteodată ne-o facem cu mâna noastră. Nu îmi doresc decât să găsesc o persoană așa cum vreau eu, să mă iubească.

Sunt sensibil dar nu vreau să arăt asta. Am sentimente, dar le ascund. Spun foarte rar „te iubesc” dar și când spun știu să trec peste momentele grele cu capul sus, de unul singur. Nu îmi place să cer ajutorul nimănui. Îmi place să mă distrez, să râd. Nu îmi place să stau singur, dar ador singurătatea, vezi? Nu sunt gelos dar îmi place să știu că acea persoană este a mea. Nu sunt supărăcios dar nu îmi place să se intreacă măsura. Îmi doresc să țin la o persoană mai mult decât la mine. Îmi place să fiu altfel, nu ca tine.