Versuri corectate și adnotate
Un oarecare cioplitortăia din piatră coțofene.Le da culori nepământeneși le sufla în aripi zbor.Din zi în zi creșteau în pene,deasupra lui țipând sonor.Un oarecare cioplitortăia din piatră coțofene.Dar, într-o zi, rotind viclene,s-au năpustit în zborul lorși-i ciuguliră ochi și gene.Tăia din piatră coțofeneun oarecare cioplitor.
Se-nalță, alb, un pescăruș,în verdea liniște marină.Asculți și zborul lui suspină,ca o lăută un-arcuș.Privești și-n floare de luminăse sparge candidul urcuș.Se-nalță, alb, un pescăruș,în verdea liniște marină.Jos, rar, vr-un ciot de rădăcină,înfipt în mal ca un țăruș,se-ncruntă sau rânjește-n tină.În verdea liniște marină,se-nalță, alb, un pescăruș.
Beton și linii de tramvai,beton și ulițe ursuzeși-n ochi mocnind aceleași spuzeși-aceiași ghimpi înfipți în grai.Și-un parc, ferit de-autobuze,râzând ca un copil bălai.Beton și linii de tramvai,beton și ulițe ursuze.Dar cele câteva peluzeau jefuit întregul raiși l-au pus florilor pe buze..Beton și ulițe ursuze,beton și linii de tramvai.
De ce nu pot să mor frumosCa plopii-nalți cu săbii drepte,Știind înghețul să-l așteptePe vârfuri lungi de abanos?.De ce și lacrimi ne-nțelepteȘi-atâtea frângeri de prisos?De ce nu pot să mor frumosCa plopii-nalți cu săbii drepte?.De ce atât tumult în piept eȘi nu-mi dă creștet maiestosȘi brațe-n sus ca niște trepte?Ca plopii-nalți cu săbii drepte,De ce … Citește mai mult
Era-n Bizanț un biet zugrav,monah robit de-o curtezană,și-a zugrăvit-o lângă-o strană,cu ochi adânci și chip suav. Îl despuiară de sutanăși-l biciuiră pe mârșav.Era-n Bizanț un biet zugrav,monah robit de-o curtezană. Dar anii-au stins orice prihanăși-au pus modelului scârnăv,pe zid, lumină de icoană.Monah robit de-o curtezană,era-n Bizanț un biet zugrav.
François Villon, François Villon,te-au pus la mare înălțime,curvar cu ochi de limpezime,tâlhar ceresc, superb cocon.Și-acum te legeni, beat de râme,în ștreang, dat ciorilor plocon.François Villon, François Villon,te-au pus la mare înălțime.Dar cum stai sus peste prostime,pari spânzurat cu-n sfânt piron,de toate stelele sublime.Te-au pus la mare înălțimeFrançois Villon, François Villon.
Cine m-alungă-n celălalt?Din celălalt cine mă cheamă?Că urc din geamăt în aramă,că trec din lacrimă-n bazalt. M-ascult și bronzu-a prins să geamă,m-ating și-n lespede tresalt.Cine m-alungă-n celălalt?Din celălalt cine mă cheamă? Fug în metal să-i par de-o seamă,în piatră plâng și mai înalt,și piatra parcă se destramă..Din celălalt cine mă cheamă?Cine m-alungă-n celălalt?
Mă-ncrunt și spun că nu mai sperși iar mă spânzur de crâmpeie.Am pietre-n grai și reteveie,mă-mbrac cu ghimpi și țepi de fier.Bat ușa-n cuie, smulg și cheie,dar pașii mei tot fug în cer.Mă-ncrunt și spun că nu mai sperși iar mă spânzur de crâmpeie.Nu vreau în beznă o scânteie,mă-ngrop în beci, m-ascund în ger,dar calc … Citește mai mult
Uităm și țurcă și maidan, –și haimanaua dulce piere,cu coate rupte în cădere,cu nas julit de-un bolovan.Sfânt joc, sfârșit c-o-ngenuncheresau cu-n covrig de-un gologan.Uităm și țurcă și maidan, –și haimanaua dulce piere,și pier și razele de mierece-n orice chică de golanspărgeau un pumn de giuvaiere.Și haimanaua dulce piere,uităm și țurcă și maidan.
Și maci și garoafe s-au stins,primește să-ți dau crizanteme.Le-am smuls de pe-un țărm fără vreme,le-am rupt dintr-un cer necuprins.Cu șoaptă ce cântă și gemedin raiul pierdut le-am desprins.Și maci și garoafe s-au stins,primește să-ți dau crizanteme.N-au zâmbet de vechi diademe,dar poate pe ele mi-am ninszăpezile mele supreme.Primește să-ți dau crizanteme,Și maci și garoafe s-au stins.