Reminiscență – Versuri.pro

Constanţa Buzea - Aprilie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În aplecare, tâmplă după tâmplă
Ochii albaștri, ochii mei ca mierea.
Aprilie ne dăruie vederea,
Ceea ce am uitat, din nou se-ntâmplă.
Frazele, visul, sufletele numa
Ca de potop salvate simt că sunt.
Se face zi de mugure mărunt
Adăpostit în mintea mea de-acuma.
Nici nu mă tem, nici bucuria nu stă
Mai mult decât stătuse la-nceput.
Vine mereu o pasăre și gustă
Rănind vicleană timpul meu trecut.
Și-n mare taină puiul de lăcustă
Cioplește la vioara lui de lut.

Catha - Rămâi a Mea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Îmi doresc ca după ce pleci să-ți aduci aminte de mine
C-am existat cândva, și am fost alături de tine
Nu vreau să uiți faptul că ți-am creat destule probleme
Dar nici c-am ajuns amândoi să trecem peste ele
Știi bine că n-am cum să fiu sfânt și să stau pe pământ
Și e posibil să nu fiu sfânt nici după ce ajung în mormânt
Știi că am părțile mele proaste și ai văzut cât de mult greșesc
Dar când îți spun, îți spun din suflet și sincer te iubesc
De multe ori te privesc în ochi și efectiv mă pierd cu firea
Și-mi bate inima de fericire că tu nu-mi ocolești privirea
Am avut și eu ca și tine nopți în care n-am dormit
Și fiecare lacrimă a ta era un regret în plus că n-am murit
În comparație cu câte ți-am făcut meritam să nu te cunosc
Ca acum toate lacrimile și regretele mele să nu aibă rost
Dar poate că nouă așa ne-a fost scris undeva
Să-ți greșesc, să mă iubești să vedem ce va urma.
N-am pus punct sau dacă am pus am luat-o de la cap
Dar gândul meu spre tine mereu s-a îndreptat
A fost cu tine chiar și atunci când nu ți-ai dat seama
D-asta de multe ori nu te-a cuprins nici măcar teama
Încă mai am în cap zilele petrecute în doi
Și acea seară în care ne-a prins ploaia pe amândoi
Orele interminabile la telefon sunt încă în capul meu
Și toate acele vorbe spuse m-au făcut să trec de greu
M-au făcut să realizez cu adevărat cine sunt eu
Și m-ai ajutat să am încredere în mine mereu
Chiar dacă timpul trece eu n-am să mă schimb
O să rămân același om cu nopți fără de somn
Cu acel zâmbet pe buze chiar și la greu
Cu imaginea ta clară în capul meu mereu
Și după toate astea sper să ajung un sfânt
Chiar dacă n-am fost unul aici pe pământ

Gabriel Cotabita - Prima Iubire și Ultima

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Să uiți de gândul rătăcit
al clipei când am mai greșit
și ți-am adus în zori
cerul presărat cu nori.
Să uiți, te rog, de s-a întâmplat
cândva, să nu te fi urmat
la câte-un drum mai greu,
uita tot ce nu-mi iert eu!
Dar nu uita,
că-n viața mea,
ești prima iubire și ultima
și n-am să mai opresc, să te urmez!
Tu mi-ai adus o viață-n plus
și prima iubire și ultima!
Trăiesc și mă-ntreb,
trăiesc sau visez!
trăiesc și mă-ntreb,
trăiesc sau visez!
Să uiți de-a fost vreodată, iar,
să arunc și un cuvânt amar
ce n-am să-l mai spun
glasului de gând nebun.
Tu nu greșești nici dac-ar fi
să uiți de mine într-o zi
dar tu mă ierți mereu,
uita tot ce nu-mi iert eu!
Dar nu uita,
că-n viața mea,
ești prima iubire și ultima
și n-am să mai opresc
să te urmez!
Tu mi-ai adus o viață-n plus
și prima iubire și ultima!
Trăiesc și mă-ntreb,
trăiesc sau visez!
trăiesc și mă-ntreb,
trăiesc sau visez!
și n-am să mă mai opresc să te urmez!
și prima iubire și ultima.
trăiesc și mă-ntreb,
trăiesc sau visez.

George Bacovia - Festivă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Seară plăcută,
Lumini de candelabre
Și fotografii mă filmau.
O, sală cu flori
Și versurile mele
Bătrâne!
Am văzut bogățiile de aur
Și mătase ale trecutului
Acum ale lui AZI!
Da, fusei în castelul
Nababilor
Cu cristale, oglinzi și marmură.
Iată! Am venit ca Hamlet
În hainele mele
cernite.
Bătrân de-atâți ani,
Cu flori și decorație,
Am devenit un tânăr
De-atâți ani
Aici, la piept,
E steaua din Bacău
Am fost o poezie noaptea
Aceasta.
Cum ard luminile
Prin centru
Mă predispun la poezie
Frumos e orașul
E plin de Scântei Galbene.
Să nu mai plângi
Că era trist odată!
E noaptea la cruce
Vino să te sărut.
Nunta cu garoafe albe
S-a sfârșit.
Salcâmii or povesti!
O, mama,
Blândă mama,
Privește-ți fiul!

Eugenio Montale - Ezechiel A Văzut Roata

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

M-ai înșfăcat din încâlcișul
de iederă, mână străină?
Mă sprijinisem de bazinul
vâscos, aerul era negru,
umai, de-onix, o vină tremura
‘n adânc, ca în furtună o tulpină.
Dar mâna nu se răzleți,
în beznă mai generoasă se făcea
iar ploaia ce se despleti
pe părul meu și pe al tău
de-atunci, prea moale și prea mătăsos,
urma, tenace, o scotocea,
în mine îngropată de-un morman,
de-un munte de nisip ce-l adunasem
în inimă ca să ajung
vocea să ți-o sufoc,
să o împing mai jos, în acel cerc
scurt care totul preface,
scurma, aducea la lumina
o data cu urme de tălpi
în glodu-nchegat, țandăra,
fibra din crucea ta
în putrezita pulpă a unor grinzi
bătrâne, plesnite, surâsul
acelei țeste ce stătea-ntre noi
când Roata se ivi-amenințătoare,
în reflex de-auroră, și în sânge
petalele pe mine au căzut
din piersic și cu ele
gheara ta, ca acum.

Elena Farago - Reminiscență

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În serile de toamnă,
Când îngerii întind
Pe-nchișii ochi ai zilei bolnave
Vălul serii,
Ne pomenim adesea
Gândind,
Plângând,
Iubind,
C-o dragoste smerită
Și-adâncă
Și târzie,
Pe bunii duși
Pe dușii ce n-au să mai revie
Și i-am lăsat să plece,
De tot,
Fără să știe
De-a fost cândva o clipă
În care le-am pătruns
În tainița comorii
Ce ne-o jertfea pe-ascuns
Iubirea lor adâncă
Și tristă
Și sfioasă…

În serile de toamnă,
Când liniștea din casă
I-atât de priitoare neliniștei din gând,
Ne pomenim adesea
Că-ngenuchem, plângând
Cu-o remușcare-adâncă
Și tristă
Și târzie
Pe bunii duși,
Pe dușii ce n-au să mai revie
Și i-am lăsat să plece
De tot,
Fără să știe,
Măcar că-n taina unei
Târzii
Și vane seri
Își vor afla răsplata
Durutelor tăceri…
Că va veni-ntr-o toamnă
O vară tristă-n care
Pioasa și târzia
Și vana remușcare
Îi vom iubi și-om plânge
În prada unui dor
Mai trist,
Și mai zadarnic
Decât a fost al lor…

Nightmare - Lost in Blue (Română)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

„Nu există nimic dincolo de acest punct”
Soarele și vocile greierilor care au râs de mine
La sfârșitul unei asemenea lumi.
Dacă privesc înapoi, trecutul a dispărut
Nu-mi amintesc nimic, nici măcar numele persoanei pe care am iubit-o.
„Vreau să dispar”, „Nu pot să dispar”, „Vreau să dispar”
Tot acest timp doare, este dureros, dar acesta nu va dispărea
„Pot să-l schimb într-o zi? Pot? Pot?”
Acea vară nefericită.
„Nu există nimic dincolo de acest punct”
Acel soare răsucit și vocea ta din acea zi
La sfârșitul unei asemenea lumi.
„Vreau să dispar”, „Nu pot să dispar”, „Vreau să dispar”
Tot acest timp doare, este dureros, dar acesta nu va dispărea
„Este okay acum?” „Este okay?” „Mulțumesc” „Adio”.
De la mine în acea vară
„Îmi pare rău, nu pot să fac, probabil râzi acum cu acel zâmbet pe care nu știi să-l faci”.
Am de gând să mă nasc din nou
Născându-mă tot eu din nou.
Și am de gând să râd cu cel mai frumos zâmbet

Leo Butnaru - Stare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Criză de creație? …
Vlăguire? …
Vârstă neadecvată? …
Câteva luni la rând să nu-ți vină un poem
cu
sau fără rime? …
În fine
câtorva versuri li se face milă
și vin
se codesc
dar totuși îți spun:
– Asta e… Ce să-i faci? … E timpul să te împaci cu gândul
că deja vom veni tot mai rar pe la tine…

Nimeni Altu' - Lăstar de Nuc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Printre sute de catarge
Ancore-nfipte în pământ și steaguri rămase
Dintre blocuri de beton până-n sate la case
Bea un om să-și amintească ce uitase.
Alte vieți trăite înainte
Le revede acum prin sunete și cuvinte
Atunci când multora le-aduce și rău binele
El stă și suferă să-și amintească cine e
Îi vine în cap o mie opt sute și ceva
Și-acum e fericit că s-a născut în țara sa
Cum își dorea de mult să mai revadă dealuri
Să tremure toți munții că și-a amintit ca valul
Lăstar de nuc crescut în grădina de-acasă
În umbra din oraș a fost mai greu să înflorească
Și ani întregi lipsea lumina
Dar l-a pregătit de toate, în trecut, maica Lina
L-a șlefuit să scrie poezie
Ca Nichita stă la masă, bea o țuică, și mai scrie
Cum zicea și străbunica, „pă-sta să nu-l dați la muncă”
Ea știa cum o s-ajungă un copil zâmbind pe luncă.
/:Printre sute de catarge
Ancore-nfipte în pământ și steaguri rămase
Dintre blocuri de beton până-n sate la case
Bea un om să-și amintească ce uitase:/ x2.
Multă vreme nu și-a amintit nimic, pierdea din timp
De parcă scria cu vopsea pe zid
Acum pictează unde-a fost și ce-a trăit
Își amintește din ce-a scris și mai puțin ce-a citit
E spirit, mai mult decât om ce purtase
Hainele astea rupte pe care le câștigase
Prin bodegi și terase și unde se îmbătase
Din frunzele de dud ca și viermii de mătase
Vechi pandantive zac uitate-ntre cutii
Dar atunci când le găsea își amintea cine ar fi
Prin fumul dens avea plăcerea de-a trăi
Zile senine fără norii cenușii
Cu rădăcini adânc înfipte în pământ
Trecea prin anotimpuri, lăstarul de nuc
Și tot creștea și tot se mai trezea cântând
La umbra nucului bătrân știu bine cine sunt.
/:Printre sute de catarge
Ancore-nfipte în pământ și steaguri rămase
Dintre blocuri de beton până-n sate la case
Bea un om să-și amintească ce uitase:/ x4

Nicolae Davidescu - Ispită

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Reminiscență.
O flamură de doliu în gol s-a țintuit
Cu stele, când amurgul se stinse chinuit
De strania năvală a nopții și când, plină,
Hipnotic luna-aprinse clorotica-i lumină.
Parfumuri arzătoare și vechi mi-au amintit
De tine, și din zarea de ceară-au năvălit,
Ca fumul unei jertfe profunde de iubire
La care-ntreg pământul ia parte cu uimire.
Ținând să mă vrăjească deplin.. – când ai venit
Cu ochii negri, turburi și grei de infinit,
Cu sânii plini de friguri ușoare și cu buze
Muiate în carminul dorințelor confuze –.
.. Esențele vieții din aeru-ncălzit,
În părul tău de umbră fluidă au urzit,
Ca spuma unor fine și galbene dantele,
O pânză de păianjen cu razele de stele.