recviem – Versuri.pro

Mariana Marin - Recviem

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Președintelui Uniunii Scriitorilor Mircea Dinescu în semn de Apocalipsă pe veci.
Capele clandestine, asta eram.
Prin subterane,
la lumina lumânărilor,
ne ceream fiecare din noi iertare morților.
Măruntaiele pământului vâjâiau,
o mână nevăzută ne desenase semnul rușinii
pe frunte
și nu mai știam dacă era clopotul
cel care ne ademenea la capătul drumului
sau corul oaselor risipite și azvârlite
câinilor prin gunoaie.
Mărșăluiam, mărșăluiam
fiecare cu îngerul mortului său
plângându-i pe umăr.
Patria se pustiise de noi.
Lumina nu lumina.
Timpul înțepenise la gura cuvântului.

Constantin-Aurel Dragodan - Recviem

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ideilor mari, luptătorii le-nchină
Elanul întreg, în bogată risipă,
Cum fluturii nopţii s-avântă-n lumină
Chiar dacă-şi vor arde plăpânda aripă.
Şi-n clipa supremă, pe tainice clape,
Din jertfele lor înfloresc simfonii
Şi cântec de lebădă sună pe ape:
Fior tremolat în prelungi agonii.
Noi ştim că plecară, cu aripi uşoare,
Spre ţărmul de pace din zări violete,
Dar, crunt, despărţirea aceasta ne doare,
Adânc sângerăm în tristeţi şi regrete.
Plângând tinereţile lor netrăite
Şi gândul ce moare-n cuvântul nespus,
Doar lacrima grea, cu nădejdi infinite,
Mai miruie sufletul nostru răpus.

Eugenio Montale - Keepsake

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Fanfan se-ntoarce-nvingător; iar Molly
la licitație-i vândută: frige un reflector.
Surcouf parcurge cu pași mari coverta,
Gaspard numără bani într-un cotlon.
În după-amiaza limpede coboară
zăpada. Greierele se întoarce în cuib.
Faitinitza agonizează într-un pliu
al memoriei, din Tonio rămase doar
un strigăt.
Falși spanioli joacă la castel
Briganzii; dar răsună-n buzunar
îngrozitorul ceas,
Marchizul del Grillo e reexpediat
în stradă; neferice Zefiraș
ajunge vânzător; se ridică Droghierul
și explozive se descarcă-n pardoseală.
Părăsesc Mușchetarii mânăstirea,
Van Schlisch e în oblânc, și Takimini
își face vânt, Păpușa este trasă.
(Imary revine în apartament.)
Larivaudiere magneticul, Pitou
zac oblic. Vineri, el visează
insule verzi, însă nu mai dansează.

Edgar Lee Masters - Anne Rutledge

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Anne Rutledge.
În mine, nevrednica și anonima,
Vibrațiile nemuritoare ale muzicii;
“Cu răutate pentru nimeni, cu milă pentru toți.”
În mine iertarea a milioane de alte milioane,
Și fața benefică a națiunii
Străluminată de dreptate și adevăr.
Sub aceste buruieni dorm eu, Anne Rutledge,
Îndrăgită în viață de Abraham Lincoln,
Legată de el, nu prin cununie,
Ci prin despărțire.
De-a pururea să înflorești, Republică,
Din țărâna de pe pieptul meu.

Nicolae Corlat - Recviem

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pentru Radu Săplăcan.
Cu el am citit poeme-n biserica poeților
În timp ce ceilalți blasfemiau în biserici adevărate
Am stat noaptea într-un torent de aburi
Adulmecând pașii prietenului plecat după vin.
Am trăit aceeași mirare când vărul lui drept ne-a găsit
După miezul nopții chiar acolo
În aburii sulfuroși ai apei termale
Apoi drumul de a doua zi printre dealuri și munți
L-am străbătut ca un gând
Eram împreună
El, eu și prietenul
Femeia nu venise
Mult mai târziu am aflat-o
La un an după ce factorul șarpe plecase
Ea venea în genunchi odată cu fiul.
La obeliscul cu numele lui
Prin ei pășea și el puțin
Prin el ne-am întors în satul dintre munți
Și ce imagine ne-a rămas pe retină de-a pururi
Copilul încă vâslea trist din capul oaselor
Se așeza în inimile noastre

Ancelin Roseti - Recviem Pentru Tatăl Meu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

„Știți…”
Și eu rostogoleam timpul de la o tâmplă la cealaltă tâmplă,
de la alfa la omega, și înapoi,
de dinspre lumea tocmai apusă spre lumea cealaltă, spre zorii promiși,
în ritmul ispășitor al celor înalte, și-n tihna lor deasă.
„Știți…”
Și eu îmi aminteam despre atât de scurta copilărie a tatălui meu, Ioan,
botezător și el, în felul lui ―
botezător de semne și resemnări ―,
și-l auzeam povestind despre averea bunicului său, tot un Ioan, care vorbea ”nemțește ca un neamț”, și care îi comanda, la sfârșit de an școlar, de fiecare dată, coronițe la o florărie de lux, și-i făcea poze la ”fotograful curții regale”.
…Și foarte mândru era tata de bunicul său, fiindcă acesta îi hrănea ”aproape zilnic” prietenii de joacă (și ”avea grijă să le cumpere haine, atunci când aveau nevoie”).
„Știți…”
Dar eu îl auzeam pe tata povestind despre ”vremea foametei”, și despre scoicile înnămolite-n gârlă, și despre cum maică-sa, bunica mea, Rădița, a vândut inelul cu safir mare, fiindcă „nu mai avea ce pune pe masă”, și despre tenișii rupți și uzi, cu care a ajuns, într-o iarnă, la taică-su (căruia nu-i purta numele, fiindcă așa a fost voia străbunului Ioan și-a sărmanei Rădița), un profesor de muzică, bețiv ― recăsătorit, în alt oraș ―, și cum acesta l-a întrebat: „Ce-i cu tine, Micuțule, unde e maică-ta? ”, și despre tanti Agripina, de la Constanța, îl auzeam povestind, „distinsă și frumoasă ca o prințesă”,
după cum o rostea limba lumii,
și, mult mai târziu, despre întemnițarea Rădiței….
„Știți…”
Și eu știam…,
și parcă îl vedeam copil,
îmbrăcat în șpilhozenul său de culoarea spaimei și-a pribegiei,
întinzându-mi „Singur pe lume” de Hector Malot…
Și-l auzeam povestind…, povestind…, trist ca o gară pustie, chiar și despre cum un notar analfabet mi-a schimbat numele din Angelin în Ancelin, numele meu blestemat de astăzi ―
și glasul său părea un foșnet de legendă cotidiană,
fiindcă acei plecați nu putrezeau în el, ci în cuvintele sale.
Și umbra crucii se adâncea în carnea sa…,
Și drumul golgotei i se sfârșea în sânge…,
Și sete îi era…,
Și toate apele Iordanului asudau peste dânsul….
„Știți… La 5:30… Cu lumânare… Dumnezeu să-l odihnească în pace! ”
Tată, lumea nu s-a schimbat,
aceeași lună prozaică stă tolănită pe cer,
și de atunci, în orașul meu evantai, n-a mai intrat nicio veste.