Pentru Radu Săplăcan.
Cu el am citit poeme-n biserica poeților
În timp ce ceilalți blasfemiau în biserici adevărate
Am stat noaptea într-un torent de aburi
Adulmecând pașii prietenului plecat după vin.
Am trăit aceeași mirare când vărul lui drept ne-a găsit
După miezul nopții chiar acolo
În aburii sulfuroși ai apei termale
Apoi drumul de a doua zi printre dealuri și munți
L-am străbătut ca un gând
Eram împreună
El, eu și prietenul
Femeia nu venise
Mult mai târziu am aflat-o
La un an după ce factorul șarpe plecase
Ea venea în genunchi odată cu fiul.
La obeliscul cu numele lui
Prin ei pășea și el puțin
Prin el ne-am întors în satul dintre munți
Și ce imagine ne-a rămas pe retină de-a pururi
Copilul încă vâslea trist din capul oaselor
Se așeza în inimile noastre
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus unui prieten decedat, Radu Săplăcan. Versurile evocă amintiri comune, momente petrecute împreună și impactul pierderii asupra celor rămași, culminând cu imaginea dureroasă a familiei îndoliate.