rascoala – Versuri.pro

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Răscoală

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Toți viziii de cultură, avizii de hoții
Din Videle de minte s-au pus a ne minți
Că ne dau bunăstare, măresc nivel de trai..
Și, își fac legi să scape de pușcării.. Nu-i bai
Când fac benzina scumpă și euro de aur,
Ne înzecesc în taxe, ne păcălesc că-s faur
Ei.. Ne pun pumnu’ în gură când vrem a ne spune,
Fac numai legea lor, vor țara a o răpune
Dintr-un Teleorman, tâmpit de sărăcie..
Vor România întreagă la fel și ea să fie!
S-au strâns o golănime bandită, mitocană
Să ne arunce afară din Patria, o mamă..
Reneagă Europa și ajutorul ei,
Ne vor ajunși prostime.. Ei, șleahta de mișei
S-au pus cu toți, pungașii, cu școala de maidan,
Cu „diplome” furate, „masteri, doctori”, baștan
Să ne rupă grumazul, nerozi s-ajungem, vite
Și-ei tâmpii plini de bani, din brațe ostenite
-Ce-n loc să le întindem să mângâiem copii,
În Parlament îi ținem -ne înjosesc de vii,
Și ne-ar vrea morți curvarii, cu curvele lor slute,
Să nu mai fim popor, doar ei vreo șase sute..
Să ne unim ca dacii, ostași ‘n Mărăști, Oituz,
Eroi din ’89.. să fim exemplul dârz,
Să ne jurăm că azi cu Dumnezeu vom fi
Și-i vom da jos din jilțuri și NOI vom pedepsi
Familii ce-au, conace le vom lua înapoi..
Oh Doamne, ajută țara, Popor vom fi toți.. NOI!!!.
De prin spitale, uzine -câte-or mai fi- din școală
Să ne sculăm bolnavi, breslași, elevi.. RĂSCOALĂ!!!!!!!!!!!!

Marius Dascau - Penultima Zi a Vieții Mele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Penultima zi a vieții mele.
1. Penultima zi a vieții mele
De dimineață aș dormi târziu
Aș bea apoi vreo câteva cafele
Și neapărat 100 de rachiu.
Aș merge într-un Peco cu mașina
Sfidanți toți polițiștii rutieri
N-aș plăti de-al dreaq benzina
Și nici n-aș sta la rând ca alți șoferi.
Refren
Și mândru de asemenea lucrare
M-aș așeza pe pat cuprins de bine
Stând și așteptând o ultimă zi care.
Sunt hotărât să o petrec cu tine. [1x].
2. Apoi la muncă aș ajunge seara
Când toată lumea ar pleca acasă
Și aprinzându-mi nonșalant țigara
I-aș spune șefei mele că-i o grasă.
Ajuns acasă ca un fel de rege
Aș arunca Tv-ul pe fereastră
Din laptop numai praful s-ar alege
Ca și din toată biblioteca noastră.
Refren
Și mândru de asemenea lucrare
M-aș așeza pe pat cuprins de bine
Stând și așteptând o ultimă zi care.
Sunt hotărât să o petrec cu tine [3x]

Keri &' - Keri &' - Răscoala (Versuri)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Butch:
Sunt ultimele rânduri, e scrisă cartea mea.
Dar poate tu o-ncepi acum pe-a ta.
Îți rup ultima dată liniștea.
Mă judeci la final, dar, până atunci, poate înveți ceva.
E prea târziu să crezi că alții or să lupte pentru tine.
E ca și cum ai accepta că joia vine după vineri.
Ferește-te când spun că vor să-ți facă bine.
Ei sunt la adăpost, furtuna te va găsi pe tine.
Și nu sunt buni și răi, sunt toți la fel.
Și nu pun preț pe ce vrei tu, pun preț pe portofel.
Primești oglinzi în timp ce ei dezbracă munții.
Și-ți spun că-i vina oilor când le mănâncă lupii.
Noi știm un vers, pe care Dunărea-l tot scrie.
Aici boierii leagă țăranii de moșie.
Ce dacă-i biciu diferit, durerea-l știe.
Curajul a murit penultimul, speranța-i vie.
Cine sunt eu să îți vorbesc așa?
Unul care-a pierdut tot ce avea.
Ce faci cu tot ce spun acum e treaba ta.
Dar dacă mă-nțelegi, pe cei ce vin, îi poate ajuta.
E simplu versul, e simplă rima.
Un cântec nu întoarce timpul, nu șterge lacrima.
Asta e cartea mea, de când mă știu caut lumina.
Și am găsit-o acum într-un refren pierdut pe undeva.
Refren X2
Când tac țăranii, li se îmbolnăvesc copiii.
Când râd stăpânii, ustură biciul.
Și parcă suntem blestemați la sacrificiu.
Prea multe generații de eroi, aici, la noi.
Nimeni Altu’.
Ne-au luat întâi porumbul, apoi ne-au luat pământul.
Ne-au luat și vinul și brânza și mămăliga și untul.
Arendași ne-au vândut străinilor și noi am fost tributul.
Că p-aici, de generații-ntregi se repetă trecutul.
Acum sunt alții, ne pun la corporații, jug modern.
Codrii mei bătrâni sunt tăiați pentru lemn.
Și pentru bani, ostași români tot trag în țărani.
După cum vezi: nu s-a schimbat nimic de-atâția ani.
E tot la fel, când fiecare pentru el ne distruge pe toți.
Când și-au scris „libertate”-n piepturi, au primit glonț.
Un sfert de țară plecați afară și nu se schimbă.
Inima rănită nu-și vorbește-n altă limbă.
Și sunt degete-ndreptate spre dreptate.
Vor fi topoare ridicate când s-or sătura de toate.
Poate c-ăsta nu-i destinul, dar spune istoria:
Aici tre să murim ca să schimbăm ceva.
Tot mai nedrept e traiul pentru neamu’ meu.
Mi-e tot mai dor, mă tot mai dor, mi-e tot mai greu.
Mă duc și eu, dar înainte de-a pleca.
Vă spun că doar iubirea ne mai poate vindeca.
Și atunci…
Refren X2
Când tac țăranii, li se îmbolnăvesc copiii.
Când râd stăpânii, ustură biciul.
Și parcă suntem blestemați la sacrificiu.
Prea multe generații de eroi, aici, la noi.

Iancu Vacarescu - Glasul Poporului Sub Despotism

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Răscoală-te, inima mea, din a răbdării boală!
Grozav, grozav ai suferit, grozavă te răscoală!
Să tremure, să tremure cumplita tiranie:
Zdrobită azi în pulbere, pe loc să nu mai fie!
Ființa ei și numele în iad să se coboare!
Și-ai ei prieteni mult huliți ca ea să se doboare!
Drept îndreptând oricare drept poporu-n are pată;
Minte-nțeleaptă mintea lui prin fapte se arată.
Ai libertății fii sunt toți sub steagu-i câți se-adună,
Toți robii își rup fiarele! Toți bunii s-împreună.
Poporu-ncrede cârmele-i la fiii ce-și alege.
Când dă pedeapsă groaznică la fiii făr’ de lege.
Să tremure! să tremure cumplita tiranie!
Zdrobit va fi cine-o-ndrăzni gând de tiran să-i vie.

Nosteam - Hai Duc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

STROFA 1:
Suntem haiduci din zare cu zale călare
Fără arme doar cu microfoane, coane, și versuri babane
Flăcău voinic dintre 7 coline
Cânt balade, doine, strigături și colinde
Cu ploscă de vin, voie bună și merinde
Țin cât pot de sat, că acesta mă cuprinde
Maică, dragulita-mi pusă numele Ion
Mândru fecior din inima Iașilor
Adăp calul la izvorul cu apă rece
Sunt și eu sclav în oraș și pe deal rege
Ascuns tot timpul în pădure sau în munți
Cu ochii-n patru să nu fiu prins de arnăuți
Acuzat că fur boierii ăștia spurcați
Călare pe cal și-n căști Subcarpați
Străbat toate dealurile Copoului
Transmite Nosteam, haiducul underground-ului.

STROFA 2:
Frunzuliță, foaie deasă
Dor îmi poartă muica acasă
Încep răscoala de la mic pe primul plan
Dar fără să sfârșesc în vreo râpă ca Lipan
Frunzuliță, foaie deasă, dor îmi poartă muica acasă
La poartă mândra să-mi iasă, de vin sigur nu mă lasă
Din Cug la Fălticeni și Baba Novac
Îmi adun haiducii, mare scandal să fac
Că nu am murit, atâția să ajungem să fim miei
Și să-mi las satul pradă acestor mișei.
La război maaaaa
(Dacă ai c****e sau măcar un coi, vino să alergi cu flăcăii ciocoi)

Tudor Arghezi - Flămânzenii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

E zarvă, zbucium, grijă în guvern,
Că zilele răscoalei nu se-aștern
Ca foile-ntocmite pe muchi, de calendar,
La fel de o potrivă, pe colțuri și-n chenar,
Unde-i mai scurtă, alta e mai lungă,
Și marginile nu pot, în țâne, să se ajungă.
Una-i curată, albă, lină, goală,
Parcă n-ar fi armată și răscoală.
Și nu se poate ține o bună socoteală.
Ar vrea când le-mpreună, guvernul, și le strânge,
Să fie zilnic roșii, cu abator de sânge.
Guvernului îi place un tot și simetria,
Dar nu-și mai face bine poporul datoria.
Că nu-și pârăște frații și nu dă la lumină
Ce se ascunde-n gândul lipsit de disciplină.
De pildă, trenul care, cu sute de țărani
În lanțuri, se oprise în stația Pașcani.
Vagoanele de vite îl aduceau la Iași,
Să ia osânda ocnei, de hoți și de vrăjmași.
Frânarii, și hamalii, și muncitorii-n gară,
Trufași, să-nfățișeze ceva, și ei, în țară,
Cu de la sine voie, aiurea și obraznici,
Au s******t țăranii și-au dezarmat pe paznici.
La Giurgiu, la Caracal și Craiova,
Pornind din suferința celor smeriți și blânzi.
Tu ține minte satul flămând numit Flămânzi.

Tudor Arghezi - Doina pe Fluier

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Un avânt nestăpânit
I-a-nviat și-ndrăgostit
Juni mai noi și cotoroanțe,
Cu principii și nuanțe
Se sărută brațe-n brațe,
De ceva să se agațe.
Suspinau că piere țara.
Venea vrajba cu ocară.
Boieria-n răzvrătire
Suferea ca de-o jignire.
După-atâți amari de ani
O scuipau niște golani,
Supărată că îndura
Palmele peste figură.
Când era mai gras norocul,
Se-mplinise și sorocul.
Țara le era moșia,
Cugetul, ticăloșia,
Cuviința, alelei!
Huzurești și faci ce vrei.
Legea, eu, cum vreau o fac:
Birul, biciul, bunul-plac.
Altă lege-n țară nu-i:
Fiștecare legea lui.
Ai de unde să alegi,
Câți ciocoi atâtea legi.
Ei, țăranii-o luau de-a bună:
Vor o lege, numai una,
Și o lege-a tuturor,
Scrisă și cu mâna lor.
Când și când, un zvon, așa,
Și mai mult înfricoșă.
Zece sate răzășești
S-au pornit spre București.
De la munte, trei județe
Pleacă, minte să ne-nvețe.
La bariera din Vitan,
Robii de la Bărăgan
Au sosit cu furci și coase.
La Chitila sunt vreo șase
Mii de oameni cu topoare.
Altele, la Cotroceni,
Gloata mare de olteni,
Fierb ceaunul pe coceni.
Au venit să se strămute-n
Care, ca la șapte sute,
Cu atei
Și cu purcei,
Cu căldări, cu pirostrii,
Cu copai și cu copii.
În palatul ăsta, măi,
Sunt o mie de odăi,
De încap, bătu-i-ar sfinții,
Oltul și cu Mehedinții,
Și mai sânt cămări și câși
Cu izmene și cămăși,
Să îmbraci, de-a lung și latul,
Muierețu-n tot Banatul.
Vine toată omenirea
Să dea ochi cu stăpânirea.
Capitala răsfățată
E de-aznoapte-mpresurată,
Spune zvonul, și-un fior
Trece-n pielea tuturor
Deputaților din Sfat.
La un ceas întârziat,
Cotropit de-atâtea slugi,
N-ai nici când, nici cum să fugi.
Un boier, vechi cărturar,
La un ochi c-un ochelar,
A cerut să intre-n țară
O armată dinafară,
Orișicine, nu îi păsa,
Cu stăpânii înțeleasă,
Ca să fie chezășie
De huzur și de moșie.
Patrioți de vorbe mari,
Cărturari, necărturari,
Unii daci, alții români,
Sânt cu noi până la bani.
Încercarea dacă vine,
Ori cer oștilor străine
Să le fie-ntr-ajutor,
Împotriva țării lor,
Care geme, care plânge,
Înecată-n fum și sânge;
Ori, ca de atâtea dăți,
Se pitesc prin străinătăți.
S-ar visa fugarii toți,
Toți stăpâni și patrioți.
Vinovații și vrăjmașii
Fac tot ei pe păgubașii.
Măscărici și negustori
Ni se fac judecători..
Și simt mare trebuință
Să dea și câte-o sentință.
Plugu-l pedepsesc ca ară;
Turmele, că sânt în țară,
Cad subt greaua lor osândă,
Că nu pot să le mai vândă
Și să le mai coace-n cărți
Cu fugari dintr-alte părți.
Pe țărani, că-și văd de muncă,
De-i alungă și-i aruncă,
Și se leapădă de ei
Viii, morții lor și-ai mei
Cu moșnenii și străbunii
Rândunelele, lăstunii
Nu-și mai puseră cuibare
La conace și-n pridvoare.
Vrăbiile s-au mutat
Din căminul necurat.
Stolurile lungi de ciori
Îi așteaptă pe feciori,
Pe ispravnici și pe frați,
Să-i dumice spânzurați,
Să frământe vitele
Hoituri cu copitele.
Facă-s-ar, când îi alungă,
Bivolița să-i ajungă.
Nu-i la curtea boierească
Nimeni să le mai cunoască,
Și-i părtașe la răscoale
Și cățeaua dumitale,
Toată firea și simțirea
Îs de-acum cu răzvrătirea.

Tudor Arghezi - Doina pe Nai

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Fumu-i gros și-abia te văd.
La conace e prăpăd.
Ce blestem și nenoroc!
Magaziile-au luat foc.
Grâul arde și porumbul,
Într-o ceață grea ca plumbul,
Și văpăile aleargă
Uriașe, să o spargă.
Tocmai când se-arată-n țară
Aurul de pe secară,
De pe orzuri și livezi.
Vezi și nu-ți vine să crezi
Că se duce orișicum
Toată munca noastră-n scrum.
Dar și fără foc și pară,
Ea pleca din vetre-afară,
Dusă-n zări pe marea-albastră
Și nu mai era a noastră.
Îi era drumul deschis
Boierimii la Paris,
Unde începea odată
Viața ei adevărată.
Stropii noștri de sudoare
Se făceau mărgăritare
În șiraguri săltărețe
Pentru circ și călărețe.
În cerceii de rubine
Era sânge de la mine,
Lacrima din ochii tăi,
Carnea ta cu vânătăi,
Candela de agonie
Și tăcerea din sicrie.
Domnișorii se adună
Să se sfătuiască-mpreună,
În cincizeci de ani de sfat
S-au scuipat și-njurat,
La coșciugul mortului,
Ca la ușa cortului,
Mari ciocoi și mici ciocoi,
Ciocoi vechi și ciocoi noi,
Corbi în stoluri, câte scițe,
Ca pe hoituri, tăbărâte,
Dumicând același leș
La mâncare înțeleși
Numai că o-nvățătură
Le începe de la gură,
Pe când alta, cu alt cântec,
Îi îmbucă de la pântec. Și dihonia lor ține
De o viață și mai bine,
Și cu toții, în sfârșit,
Se-ndoapă liniștit.
Gâlcevindu-se frumos,
Ciocul le-a ajuns la os.
Acum, vezi Măria-Ta,
Dacă domnii-or mai scăpa,
Două reguli nu încap,
Toți vor tăbărî pe cap.
Tărtăcuța asta-ncurcă
Sida domnilor de furcă.
Ce-i un cap?
Nimica toată.
Brațe trebuiesc și gloată.
Omul este de folos
Numai de la gât în jos;
La arat, la secerat
E mai bun de cap scuturat.
Între umeri de năpârci,
E de-ajuns un bumb de zgârci.
Te trezești și te mai miri
Cu panduri și Vladimiri
Și cu lumea de strânsură,
Care-ți bagă pumnu-n gură
Și te scot și din moșie,
Să le faci cărăușie.
Vodă, Doamne, ia aminte:
Asta vine de la minte,
Arz-o focul de prostie,
Răzvrătire, haiducie,
Ură pe proprietar,
Astea vin de la tipar.
A fost bun cândva tiparul
Când scotea Aghiazmatarul
Și molitvele, la schit,
Dar pe urmă, s-a lățit.
De la solvă, de la buchi.
S-a întins ouând păduchi.
Blesteme Mitropolia.
Gândul, scrisul și hârtia.
Litera de fier, cerneala,
Teascul, cartea și momeala
Strecurată prin cuvinte,
Drept simțiri și-nvățăminte.
Nu e de răbdat zăbava,
Cugetarea e otravă.
Deocamdată, prinși de spaimă,
Cuscrii nu se mai defăimă,
Și cumnații au uitat
Cât de mult s-au înjurat
La Cămară și Senat.
Albii, cum își zic, și orșii,
Nu mai fac azi pe cocoșii.
Spilcuiții de coconi,
Din fudulii ajung claponi.
Cucurigu! sus, pe claie;
Jos, în ploaie, cucuvaie.
Ieri deștepți, și astăzi proști,
Când îi vezi nu-i mai cunoști,
Milogindu-se-ntre ei
Pentru câte un crâmpei.
Țăndări, zdrențe de idei.
Cum veni năpasta asta
Și ce este de făcut
Să rămâie ca-n trecut?
Mintea-atâta de bogată
Și-ndrăzneață altădată
La arenzi și la venit,
Într-un ceas a sărăcit,
Într-un ceas vijelios,
Timpul s-a întors pe dos
Și se stinse de odată.
Ca o lampă răsturnată.
Toate fetele mărețe,
Tinerețe, bătrânețe,
S-au schimbat într-o secundă,
Unde să se mai ascundă?
Și chirciții și înalții
Seamănă unii cu alții,
Ca pisicile fătate,
Numai că-ntr-altfel pătate.
Din zorzoane și din mască
S-au ales doar câlți și iască.
Ce viteaz era pe cal
Falnicul domn general,
Când, trecând frumos pe stradă,
În ținută de paradă,
Araăta la Zece-Mai!
S-a ales un putregai
Ca și el, legiuitorii
Sânt în zilele vâltorii,
Strânși în rând
Și tremurând.
Fără vajnicul lor ifos,
Pare că-s bolnavi de tifos.
Parcă fața le-a rămas
Retezată de la nas.
Cum începe balamucul
Le și zboară-n vânt surtucul
Și rămân în pielea goală.
Nu e saga, e răscoală.
Dar mândriile trufașe-s
În izmene și cămașă.
Insul cel adevărat
E un strâmb, un cocoșat.
Desfășat de blăni și șube,
Dedesubt e numai bube.
Câte decorații are
De la gât la cingătoare,
De la ceafă pe spinare,
Zece copt, subt fiecare
Licărire, un puroi
Și nu poate da-napoi.
Din buboaiele stătute,
Scos din el, ciocoiul pute.

Tudor Arghezi - Cauza Cauzelor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Nevinovați că îngerii, se-ntreabă
Dintre boierii oameni mai de treabă
Ce s-a-ntâmplat și ce le-a mai lipsit
Așa deodată, fără pregătire,
Boierii au dreptate să se mire,
Că ei s-au înțeles destul de bine cu sătenii,
Crăciun, și Paște, și Blagoveștenii,
Și Boboteaza, hramuri mari, cu clerici,
Îi adunau pe toți pe la biserici
Și sărutau icoanele-mpreună.
Ce? i-a oprit cumva, când se aduna,
Vreun stăpân să se închine?
Așa că unii cu-alții trăiau bine.
La masluri, la botez, la-nmormântări,
Molitvele-s aceleași citite-ntre cântări.
Clopotnița și toaca nu sună pentru toți?
Atunci ți-ai bate capul și să-nțelegi nu poți,
Trăind duhovnicește, în pace, mic și mare,
Să ia sfârșit deodată asemenea-mpăcare?
Vezi, nu știi cum se poate,
Uitând de liturghie, să intri în păcate,
Unii vorbind aiurea, spun că țăranii mulți,
Flămânzi și goi, trec vara și iarna tot desculți,
Păi, asta lor le place și n-are nici un rost
Să-i puie să se-ndoape opt luni pe an de post,
Să se îmbrace-n șube, ca noi, și să se-ncalțe,
Cine-ar mai face spicul și bobul să se-nalțe,
Eu, dumneata, ministrul, advocatul?
Priceperi la ogoare le are numai sătul.
Și tot dintr-o zminteală a minții se mai spune
Că singuri noi petrecem în case mari și bune,
Pe când ei stau cu porcii și vitele-n odaie,
Grămadă peste claie. De-altminteri, pentru gură
Le-ajunge-o mămăligă, la plug, cu-o murătură,
Și-o doniță de apă
La desfundat și sapă.
Nu-i nicio potrivire între țărani și noi.
Ei sânt scutiți de sarcini și n-au, că noi, nevoi,
Nici nu-și dau bine seama cât sunt de fericiți
Țăranii noștri simpli și iubiți.
Noi, ceștialalți, boierii, cum ni se zice, culții.
Stăm numai cât se cere cu laolaltă și mulții,
Întortocheați la minte, la fire și simțire.
Avem chemări și dreptul obrazului subțire,
Că fără ierarhie și elită, o țară,
În loc să se ridice, amenință să piară.
Săteanul nostru nu e mojic și năzuros,
Primește-orice și ne vorbea frumos.
Și tânărul, și-uncheașul și bătrâna
Răspund întotdeauna : „Trăiți” și „Sărut mâna”.
Un medic îndrăzneț
Fusese dat afară din slujbă, la județ.
Într-un raport de-ocoală, trimis la București,
Scria, nepriceputul, tot soiul de povești.
Cică din lăcomie și din nerușinare
Și din dobitocie, noi nu sântem în stare
Să ne cunoaștem vina în răscoală;
Că sărăcia neagră e-ntinsă ca o boală;
Că noi purtam păcatul că satele se scoală
Eram numiți o șleahtă, tâlhari și negustori,
Ieșiți de sub tejghele, călăi și lipitori.
Că de-am fi fost încaltea boieri de neam ales
Am fi mai de-nțeles.
Hrisoavele, de pildă, ascunse-n fund de ladă,
Scrise pe piei de iepuri, ar face o dovadă.
Dar ce-au ajuns moșnenii și răzeșia lor,
Vândută cu prăjina? De râsul tuturor.
Boierii ăștia țanțoși, cu tălpile-n țarină.
Vin cu căciula-n mână
Să ceară băniciorul cu boabe împrumut
Și medicul, mârșavul, pe toate le-a văzut.
Moșierii și-arendașii au flămânzit țăranul
Și îl trudesc tot anul. Îl țin ca pe o viță,
Și vara, ca și iarna, în viscol priponită,
Cămătărit cumplit,
Și-l țin și-nămolit
Și îngropat în sate de bordeie,
Bolnav și el și proasta lui femeie.
Fără un dinte-n gură, îți ia, când nici nu știi,
Un deget și ți-l trece, prin bale, prin gingii.
Copiii zac de gușter și coptură,
Țâșnită din ureche și ochi, ca o untură;
De oftică, de friguri, de scofuri și pelagră,
De uscăciune sau de bubă-neagră,
Și mor mai mulți de două ori,
Decât trăiesc cu gâlci în subsuori.
Cu bebe, fălcăriță și umflături,
Când dârdâind pe prispă, de frig, când de călduri.
Pruncii la sân le zmulg să morfolească
Țâțele maicii, ca de câlți și iască,
Parcă hrănită numai cu bozii și ciuperci.
Sugacilor le unge limba cu zer și terci,
Noi suntem pripășiții și-ai vremurilor grele,
Care au dat de-a lungul bărbați, dar și lichele.
Ca să-i încingă lanțul de robie,
Noi am fi pus în sate și o jandarmerie.
Să le păzească zilnic și suflet, și gândul,
Cu pușca, până-i vine și starostelui rândul,
Cine murmură, Gheorghe, Dumitru ori Ilie,
E ridicat de-acasă și-nchis la pușcărie.
Cu-asemenea palavre și născociri murdare
Și-a mâzgălit raportul și doftorul Cutare,
Dar l-am trimis „la urmă” spre strânsă cercetare.
Așa fiind povestea, li s-a făcut lumină
Și-au judecat stăpânii că mâna doar streina
S-a strecurat în țară și-a-mpins-o la răscoala
Ascunsă-n vre o claie de fân sau în vreo oală.
Au căutat-o bine, dar clăile luau foc
Și oalele crăpară, și n-au avut noroc.
Atunci se răzgândiră, să fie cercetate
Scrisorile studenților din străinătate.
Poliția streina slujea pe cea din țară,
Le dezlipea trimise, primite dinafară,
Și copiile fura trecute-n București
Potăilor lihnite de vinovați și vești.
Niciun băiat de-al nostru, din școli, n-a fost să fie
Târât de zor-nevoie în vreo vinovăție,
Și fără capi cu carte și făr-a fi-nvățați,
Sătenii fură-n țară cu miile-mpușcați.
Ca vinovată fuse, de și-a ieșit din fire
Poporul, preacurvia de sus, din stăpânire.

Tudor Arghezi - A Fost o Noapte Oarbă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

A fost o noapte oarbă, cu luna-n ceruri lipsă.
Stăpânii-și amintiră, treziți, de-Apocalipsă.
Cetăți, orașe, cuiburi de lene și păcate
S-au zguduit deodată, răsturnate.
Ospețele-n furtună, zburate de vârtej,
Opriră dumicății-n gingie și gâtlej.
Amestecați cu cioburi, stăpânilor, subt mese,
Li se trezea beția de prinți și de prințese.
Un urlet, ca de mare-n răzvrătire.
Lințoliul gros al morții-ncepu să se deșire.
Irumpte, omenirea din ghizduri și zăgaze
Iscă vâltori, prăpăstii și piscuri de talaze.
S-au prăbușit în haos statuile, pe rând,
Cu slava lor de idoli, de piatră și pământ.
I se părea lui Vodă că doarme și visează.
Beția lui de noapte se pomenise trează.
În gloata răzvrătită, puhoi ca de catarge,
O negură se-ngroașă, o negură se sparge.
El vede ce nu vede și ce i se năzare:
Un uriaș cu-o falcă aprinsă intră-n zare.
E-adevărat, e-aievea, e răscoală,
Îl caută norodul: împărăția-i goală.
Și una după alta i-s ușile-ncuiate.
Le-a sfărâmat pe toate
Și într-a doua sută cămară dărâmată
Răscoală dă de Vodă pitit într-o privată.
Când cumpăna răbdării, Măria-Ta, se frânge,
O ciutură-i de lacrimi și-o ciutură-i de sânge.