E zarvă, zbucium, grijă în guvern,
Că zilele răscoalei nu se-aștern
Ca foile-ntocmite pe muchi, de calendar,
La fel de o potrivă, pe colțuri și-n chenar,
Unde-i mai scurtă, alta e mai lungă,
Și marginile nu pot, în țâne, să se ajungă.
Una-i curată, albă, lină, goală,
Parcă n-ar fi armată și răscoală.
Și nu se poate ține o bună socoteală.
Ar vrea când le-mpreună, guvernul, și le strânge,
Să fie zilnic roșii, cu abator de sânge.
Guvernului îi place un tot și simetria,
Dar nu-și mai face bine poporul datoria.
Că nu-și pârăște frații și nu dă la lumină
Ce se ascunde-n gândul lipsit de disciplină.
De pildă, trenul care, cu sute de țărani
În lanțuri, se oprise în stația Pașcani.
Vagoanele de vite îl aduceau la Iași,
Să ia osânda ocnei, de hoți și de vrăjmași.
Frânarii, și hamalii, și muncitorii-n gară,
Trufași, să-nfățișeze ceva, și ei, în țară,
Cu de la sine voie, aiurea și obraznici,
Au s******t țăranii și-au dezarmat pe paznici.
La Giurgiu, la Caracal și Craiova,
Pornind din suferința celor smeriți și blânzi.
Tu ține minte satul flămând numit Flămânzi.
Sensul versurilor
Piesa descrie o atmosferă de revoltă și injustiție socială, unde guvernul dorește control absolut, dar poporul se opune. Un eveniment cheie este eliberarea unor țărani închiși, simbolizând rezistența față de opresiune.