Keri &’ – Keri &’ – Răscoala (Versuri)

Butch:
Sunt ultimele rânduri, e scrisă cartea mea.
Dar poate tu o-ncepi acum pe-a ta.
Îți rup ultima dată liniștea.
Mă judeci la final, dar, până atunci, poate înveți ceva.
E prea târziu să crezi că alții or să lupte pentru tine.
E ca și cum ai accepta că joia vine după vineri.
Ferește-te când spun că vor să-ți facă bine.
Ei sunt la adăpost, furtuna te va găsi pe tine.
Și nu sunt buni și răi, sunt toți la fel.
Și nu pun preț pe ce vrei tu, pun preț pe portofel.
Primești oglinzi în timp ce ei dezbracă munții.
Și-ți spun că-i vina oilor când le mănâncă lupii.
Noi știm un vers, pe care Dunărea-l tot scrie.
Aici boierii leagă țăranii de moșie.
Ce dacă-i biciu diferit, durerea-l știe.
Curajul a murit penultimul, speranța-i vie.
Cine sunt eu să îți vorbesc așa?
Unul care-a pierdut tot ce avea.
Ce faci cu tot ce spun acum e treaba ta.
Dar dacă mă-nțelegi, pe cei ce vin, îi poate ajuta.
E simplu versul, e simplă rima.
Un cântec nu întoarce timpul, nu șterge lacrima.
Asta e cartea mea, de când mă știu caut lumina.
Și am găsit-o acum într-un refren pierdut pe undeva.
Refren X2
Când tac țăranii, li se îmbolnăvesc copiii.
Când râd stăpânii, ustură biciul.
Și parcă suntem blestemați la sacrificiu.
Prea multe generații de eroi, aici, la noi.
Nimeni Altu’.
Ne-au luat întâi porumbul, apoi ne-au luat pământul.
Ne-au luat și vinul și brânza și mămăliga și untul.
Arendași ne-au vândut străinilor și noi am fost tributul.
Că p-aici, de generații-ntregi se repetă trecutul.
Acum sunt alții, ne pun la corporații, jug modern.
Codrii mei bătrâni sunt tăiați pentru lemn.
Și pentru bani, ostași români tot trag în țărani.
După cum vezi: nu s-a schimbat nimic de-atâția ani.
E tot la fel, când fiecare pentru el ne distruge pe toți.
Când și-au scris „libertate”-n piepturi, au primit glonț.
Un sfert de țară plecați afară și nu se schimbă.
Inima rănită nu-și vorbește-n altă limbă.
Și sunt degete-ndreptate spre dreptate.
Vor fi topoare ridicate când s-or sătura de toate.
Poate c-ăsta nu-i destinul, dar spune istoria:
Aici tre să murim ca să schimbăm ceva.
Tot mai nedrept e traiul pentru neamu’ meu.
Mi-e tot mai dor, mă tot mai dor, mi-e tot mai greu.
Mă duc și eu, dar înainte de-a pleca.
Vă spun că doar iubirea ne mai poate vindeca.
Și atunci…
Refren X2
Când tac țăranii, li se îmbolnăvesc copiii.
Când râd stăpânii, ustură biciul.
Și parcă suntem blestemați la sacrificiu.
Prea multe generații de eroi, aici, la noi.