Tudor Arghezi – Doina pe Fluier

Un avânt nestăpânit
I-a-nviat și-ndrăgostit
Juni mai noi și cotoroanțe,
Cu principii și nuanțe
Se sărută brațe-n brațe,
De ceva să se agațe.
Suspinau că piere țara.
Venea vrajba cu ocară.
Boieria-n răzvrătire
Suferea ca de-o jignire.
După-atâți amari de ani
O scuipau niște golani,
Supărată că îndura
Palmele peste figură.
Când era mai gras norocul,
Se-mplinise și sorocul.
Țara le era moșia,
Cugetul, ticăloșia,
Cuviința, alelei!
Huzurești și faci ce vrei.
Legea, eu, cum vreau o fac:
Birul, biciul, bunul-plac.
Altă lege-n țară nu-i:
Fiștecare legea lui.
Ai de unde să alegi,
Câți ciocoi atâtea legi.
Ei, țăranii-o luau de-a bună:
Vor o lege, numai una,
Și o lege-a tuturor,
Scrisă și cu mâna lor.
Când și când, un zvon, așa,
Și mai mult înfricoșă.
Zece sate răzășești
S-au pornit spre București.
De la munte, trei județe
Pleacă, minte să ne-nvețe.
La bariera din Vitan,
Robii de la Bărăgan
Au sosit cu furci și coase.
La Chitila sunt vreo șase
Mii de oameni cu topoare.
Altele, la Cotroceni,
Gloata mare de olteni,
Fierb ceaunul pe coceni.
Au venit să se strămute-n
Care, ca la șapte sute,
Cu atei
Și cu purcei,
Cu căldări, cu pirostrii,
Cu copai și cu copii.
În palatul ăsta, măi,
Sunt o mie de odăi,
De încap, bătu-i-ar sfinții,
Oltul și cu Mehedinții,
Și mai sânt cămări și câși
Cu izmene și cămăși,
Să îmbraci, de-a lung și latul,
Muierețu-n tot Banatul.
Vine toată omenirea
Să dea ochi cu stăpânirea.
Capitala răsfățată
E de-aznoapte-mpresurată,
Spune zvonul, și-un fior
Trece-n pielea tuturor
Deputaților din Sfat.
La un ceas întârziat,
Cotropit de-atâtea slugi,
N-ai nici când, nici cum să fugi.
Un boier, vechi cărturar,
La un ochi c-un ochelar,
A cerut să intre-n țară
O armată dinafară,
Orișicine, nu îi păsa,
Cu stăpânii înțeleasă,
Ca să fie chezășie
De huzur și de moșie.
Patrioți de vorbe mari,
Cărturari, necărturari,
Unii daci, alții români,
Sânt cu noi până la bani.
Încercarea dacă vine,
Ori cer oștilor străine
Să le fie-ntr-ajutor,
Împotriva țării lor,
Care geme, care plânge,
Înecată-n fum și sânge;
Ori, ca de atâtea dăți,
Se pitesc prin străinătăți.
S-ar visa fugarii toți,
Toți stăpâni și patrioți.
Vinovații și vrăjmașii
Fac tot ei pe păgubașii.
Măscărici și negustori
Ni se fac judecători..
Și simt mare trebuință
Să dea și câte-o sentință.
Plugu-l pedepsesc ca ară;
Turmele, că sânt în țară,
Cad subt greaua lor osândă,
Că nu pot să le mai vândă
Și să le mai coace-n cărți
Cu fugari dintr-alte părți.
Pe țărani, că-și văd de muncă,
De-i alungă și-i aruncă,
Și se leapădă de ei
Viii, morții lor și-ai mei
Cu moșnenii și străbunii
Rândunelele, lăstunii
Nu-și mai puseră cuibare
La conace și-n pridvoare.
Vrăbiile s-au mutat
Din căminul necurat.
Stolurile lungi de ciori
Îi așteaptă pe feciori,
Pe ispravnici și pe frați,
Să-i dumice spânzurați,
Să frământe vitele
Hoituri cu copitele.
Facă-s-ar, când îi alungă,
Bivolița să-i ajungă.
Nu-i la curtea boierească
Nimeni să le mai cunoască,
Și-i părtașe la răscoale
Și cățeaua dumitale,
Toată firea și simțirea
Îs de-acum cu răzvrătirea.