Procreere – Versuri.pro

William Shakespeare - Sonetul 6 [Sonnet VI]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Așa că mâna iernii n-o lăsa
Vara să-ți ia cât distilat n-ai fost,
Pune-ți esența într-un flacon, ceva,
Splendoarea să nu-ți piară fără rost.
Căci nu-i un împrumut, cum s-ar părea,
Ce-l bucură pe cel ce l-a primit;
E datoria ta de-a procrea,
Vreo zece prunci te-ar face fericit.
Căci înzecit tu te vei bucura
Privindu-te în zece copilași
Și-atunci când moartea viața-ți va fura,
Vei dăinui prin toți acești urmași.
Nu fi căpos, ești mult prea rafinat
Ca pruncul să ți-l lași de viermi mâncat.

William Shakespeare - Sonetul 13

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

De-ai fi al tău, iubite! Tu, ce ești
tot mai puțin al vieții și e timpul
acest sfârșit de-acum să-l pregătești
rodind din tine-alt chip, să-ți fie schimbul.
Atunci, fără de margini frumuseți,
robite ție, n-ar fi mărgărite,
când iarăși sub lumini ai să-ți răsfeți,
într-un trup nou, icoanele-amurgite.
Dar cine și-ar lăsa, părăginit,
conacul ce-ar putea cu bărbăție
să-l înalțe-n calea vântului stârnit
ca morții împotriva să îi fie?
Risipă! Ai avut părinte-odată;
lasă-ți un fiu, la rândul tău fii tată!

William Shakespeare - Sonetul IX: De Teamă-n Lacrimi Văduva Că-ți Lași

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

De teamă-n lacrimi văduva că-ți lași
În viața asta singur vrei să fii?
Ah, chiar de-ar fi să mori fără urmași,
Lumea, ca soața, tot te va boci;
Văduvă-ți va fi lumea, care va
Plânge că-n urmă n-ai lăsat nimic,
Căci oricare femeie ar păstra
Privind la prunc, al soțului ei chip.
Ceea ce-n lume omu-a risipit
Rămâne-n lume, locu-și schimbă doară;
Dar frumusețea are un sfârșit,
Și cel care-o păstrează, o omoară.
Inimă n-are cel ce pasămite
Așa un gest sinucigaș comite.

William Shakespeare - Sonetul 9 [Sonnet IX]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Rămâi burlac şi viaţa-ţi iroseşti
Ca văduva să n-aibă ochiul plâns?
Ah! Dacă mori şi rostul nu-ţi găseşti
Vei fi jelit de lume îndeajuns.
Şi lumea-atunci vărsa-va lacrimi mii,
Că e vădana ta, n-a procreat,
În timp ce alte văduve-au copii
Şi-n ochii lor îl văd pe-al lor bărbat.
Iar cel ce-i pus mereu pe risipit
Nu stă într-un loc, căci toată lumea-l vrea,
Dar frumuseţea-n viaţă ia sfârşit
Nefolosită, n-a putut crea.
Deci cum să poţi pe alţii să-i iubeşti
Când chiar cu tine-o crimă săvârşeşti.

William Shakespeare - Sonetul XI. Pe Cât Te Micșorezi, Pe-Atâta Crești

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Pe cât te micșorezi, pe-atâta crești
Prin pruncul tău, pe care-l lași în urmă;
Iar sângele pe care-l dăruiești
E tot al tău, când nu vei mai fi tânăr.
E sporu-aici, înțelepciunea, nimbul,
De nu, prostia, bătrânețea grea:
De-ar fi ca tine toți, s-ar opri timpul
Lumea doar cât o viață ar dura.
Pe cei ce n-au lăsat progenitură
Lasă-i să piară, cruzi, sterili, grotești.
Când dă natura, dă peste măsură,
Frumosu-i dar din plin să-l prețuiești:
Te-a vrut sigiliul ei, căci vrea să-ți ceară
Să tipărești, modelul să nu moară.

William Shakespeare - Sonetul VI. Atunci nu lăsa mâna aspră a iernii să strice

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Să nu lași iarna vara să-ți omoare,
Pân’ ce n-ai distilat ființa ta:
Umple flaconul; dulcea ta splendoare
Revars-o, până nu va dispărea.
Nu-i camătă de poți să fericești
Pe debitorii dornici de-a plăti;
În cazul când pe tine te prăsești,
De zece ori de-o faci e și mai și.
De zece ori ai fi mai încântat
Cei zece câte zece de-ar prăsi.
Ce poate moartea dacă, decedat,
Tu în posteritate ai trăi?
Nu fii căpos, ești prea frumos să mori
Și doar pe viermi să-i lași moștenitori.

William Shakespeare - Sonetul 14 [Sonnet XIV]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Ceea ce ştiu, nu iau din nicio stea,
Deşi Astronomie înţeleg,
Dar nu vestesc noroc, nici vreo belea,
Sau foamete ori boli un an întreg;
Şi nu pot spune soarta-n amănunt,
Dacă e vânt sau tună sau vin ploi,
Ori să prezic la regi, ca să-i încânt,
Privind spre cerul nopţii cel vioi;
Ci eu cunosc ce-n ochii tăi zăresc,
Iar de la stele înţeleg aşa,
Că frumuseţea şi-adevărul cresc,
Când procreezi şi-n viaţă laşi ceva.
Căci dacă nu, îţi prevestesc sever,
Frumos şi adevăr cu tine pier.

William Shakespeare - Sonetul 3

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Cată-n oglindă chipul ce-l zărești
Din el un altul trebuie să apară;
Dar dacă tu refuzi să-l primenești
Înșeli o mamă, umilești o țară.
Căci care pântec mândru, fără rod,
N-ar vrea să-i pui sămânța în pământ
Și ce bărbat nu și-ar dori un plod
Doar pentru-a fi un egoist mormânt?
Ești o oglindă pentru mama ta,
Căci tinerețea-și vede negreșit;
La fel și tu, când riduri vei avea,
Vârsta de aur vei privi uimit.
Dar când trăiești și nu ai procreat,
Atunci mori singur și de toți uitat.