poezie trista – Versuri.pro

Steleverzi - Viola Vioara

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Rebel Monk și Oza
Băieții cu poeziile triste
S-au întors iar!
Cine îți mai rupe florile mușcând mușcatele?
Acordă corzile și rupe-le hainele (arr)
Să-ți bată covoarele cu vioara în vinerea mare
Să înfunde pușcăria pentru o pereche de sandale (ba ești nebun?)
Să-și rupă blugii pentru o floare (blugii mei..)
Cine-ți mai cade la picioare?
Cine-ți bea toată sticla, și-ți fură ultima țigare?
(și o fumează în wc.. ca ultimul nesimțit.).
Cine?
(Cine mă? cine?).
Cine lasă capacul ridicat..
Misterul sfârcurilor tari,
Scandalul dintre locatari,
Amantul, eu, arma ta cu flori pe țeavă
Acum ai altul, un pui de pleavă
Florile mele, ce să fac cu ele?
Scheleții din dulapul tău spânzurați cu sutiene
Ceasul vechi ce a văzut toate războaiele
Îmi bate și azi în cap rap,
Rânduri din perne cu o pastilă și un ceai cald
Cu patul ei împrumutat sintetic ca și plușul
Își ascuțea arcușul mut
Ascultând dușul de după
Ștergând tușul cu multă vată
Oglinda spartă, prosoape martori
masca ei de față
carnaval în ceață
aburi și faianță
ca boala, cântă, la vioara la vioara ei de aer
zicea „ce fraier, ce fraier, o să mă iubească iar”
și el pe hol împăturea în ziar plecarea
auzi dragă, auzi cum plec? valea!
Ăla era imposibilul tău
Și îți făcea funde din gratii
Zicea gata și gata!!.
Alunecai pe perdele/
Vodcă și lacrimi interne/
Ca băutura-n bomboane/
Cad drame, cangrene pline de grame/
Cam grele dor, jale în grilaje/
calea jigodiilor geme și. stop!

Marcela Benea - Dimineață cu Mers Însângerat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Dimineață cu mers însângerat
pe obrazul grădinii.
Absențe.
Sub streașină, cuibul de rândunici
pare un sicriu
în care noiembrie clocește oul tristeții.
Tăcere în urechea luminii obscure,
doar câinele sângelui se aude lătrând
timpul ce bate stins din aripi.
Brațe nevăzute în îmbrățișarea lor rece te țin –
ai vrea să strigi,
să plângi în hohote mari,
atât de întunecos gândul tău este,
iar ușile inimii închise îi rămân
bucuriei.

Mihai Eminescu - Pierdut în Suferință

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pierdut în suferința nimicniciei mele,
Ca frunza de pe apă, ca fulgerul în haos,
M-am închinat ca magul la soare și la stele
Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos;
Nimic să nu s-audă de umbra vieții mele,
Să trec ca o suflare, un sunet, o scânteie,
Ca lacrima ce-o varsă zadarnic o femeie..
Zadarnica mea minte de visuri e o schele.
Căci ce-i poetu-n lume și astăzi ce-i poetul?
La glasu-i singuratic s-asculte cine vra.
Necunoscut strecoară prin lume cu încetul
Și nimene nu-ntreabă ce este sau era..
O boabă e de spumă, un creț de val, un nume,
Ce timid se cutează în veacul cel de fier.
Mai bine niciodată el n-ar fi fost pe lume
Și-n loc să moară astăzi, mai bine murea ieri.

Carlos Drummond De Andrade - Poem Patetic

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ce e gălăgia asta pe scară?
E dragostea care sfârşeşte,
e bărbatul care încuie acuma uşa
spânzurându-se cu şnurul perdelei.
Ce e gălăgia asta pe scară?
E Guiomar care-şi acoperă ochii cu batista
şi-şi suflă nasul zgomotos,
e luna liniştită pe tacâmuri şi vase
care sclipesc în bucătărie.
Ce e gălăgia asta pe scară?
E robinetul care picură într-una,
e un om care plânge în linişte
povestind cât a pierdut la barbut
în timp ce orchestra cântă
din ce în ce mai monoton.
Ce e gălăgia asta pe scară?
E fecioara care suflă din trambon,
e copilul cu o tobă,
e episcopul cu un clopoţel,
şi-i cineva care înăbuşă murmurul,
murmurul năvălind din inima mea.

Jorge Luis Borges - Enrique Banchs

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Bărbatul era searbăd. Oarba-i soarte
fu ca femeia lui să nu-l iubească.
Oricine-o poate ocărî, s-o pățească,
dar dintre câte are omul parte
ăst neajuns mai tare-l amărește.
A vrut să-și curme viața. Nu știa
că spada, fierea, suferința grea
sunt talisman de preț ce netezește
drum spre-a le pune-n cartea ce trăiește
mai sus de mâna care-o izvodește
și de vitraliul care-mpodobește
sfinția. Când scrisoarea și-a-ncheiat
peri-n mulțime vrednicul bărbat
ce pagini neuitate ne-a lăsat.

Radu Gyr - Salcâmul de Lângă Fântână