poezie toamna – Versuri.pro

Daniel Vişan-Dimitriu - Cântec Pe Struna Frunzei Ruginite

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Într-o zi când Toamna se-alinta-n oglindă,
Mi-am trimis privirea chipul să i-l prindă
În strânsori de raze-nchipuind o plasă
Trasă-adânc în suflet, să îi fie casă
Și să-ncerce-acolo focul să aprindă
Cât să-mi pară viața, iar, misterioasă.
Gândurile-mi, toate, au înconjurat-o
Murmurând întruna: “Vrei mireasă, iat-o! ”
Nu-mi păsa de verde, nici de primăvară,
Nu voiam nici vara să mă-ncingă, iară;
Eu, cu Toamna-n suflet, viața am luat-o
Ca pe-o alta nouă, auxiliară.
Și-mi cântam pe struna frunzei ruginite,
Îmi scriam iubirea-n foi îngălbenite,
Norilor de ploaie le făceam în ciudă
Și-i goneam cu vântul, doar să nu audă
Vaierul din roze care mor. Și, uite:
Cine-a zis că viața e, în toamnă, crudă?.
Daniel Vișan-Dimitriu
(27 oct. 2021, Vol. “Aripi de azur”)

Daniel Vişan-Dimitriu - Razele Toamnei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Curgeau din cer tomnaticele raze,
C-o strălucire albă-diafan
Ce îi dădeau lucirea de topaze
Poienii din al râului liman.
Se ascundeau în picurii de rouă,
În aburii ce se-nălţau spre cer,
Se bucurau de-o altă toamnă, nouă,
De-un mic popas prin timpul efemer.
În joaca lor din zorii dimineţii,
S-au prins şi-n stropi de râu au zăbovit
Cât să aducă bucurie vieţii
În dansul verii care s-a sfârşit.
Apusul ei e-al toamnei răsărit
În străluciri de raze. „Bun venit!”

Mihai Codreanu - Simbolism de Toamnă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ascultă glasul frunzelor bronzate,
Când asprul vânt de toamnă le frământă,
E un suspin metalic ce-nspăimântă,
Pornit din mii de strune descordate.
Foşnesc prin goluri game variate
Şi-n nesfârşite şuierări s-avântă:
Vioare, flaute şi harfe cântă
Stridente psalmodii destrăbălate..
Ascultă glasul frunzelor pălite,
Când gem de vântul toamnei biciuite
Şi cad.. şi mor, îngălbenind cărarea..
E comedie plânsul lor şi-i dramă:
Iar dacă vrei să-ţi înţelegi chemarea,
Ascultă glasul frunzelor de-aramă..

Charles Baudelaire - Sonet de Toamnă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

M-ai întrebat, cu ochii tăi limpezi, de cristal:
„Iubitul meu cel straniu ce daruri îmi găsește?”
– Iubito, taci! Ți-aș spune că inima-mi dorește
Candoarea ce-avusese străvechiul animal.
Tu, care-mi legeni somnul cu mângâieri ușoare
Să nu știi niciodată cumplitu-mi nenoroc
Nici taina scrisă-n mine cu litere de foc!
De patimă mi-e silă și orice gând mă doare..
Să ne iubim cuminte. Amorul stă la pândă
Și, nevăzut, țintește cu arcul lui fatal
O, îi cunosc prea bine eternul arsenal:.
Ruşine, furii, crimă.. O, margarită blândă
Suntem două amurguri de toamnă ostenită
O, tu, atât de albă și rece Margarită!.

Daniel Vişan-Dimitriu - Poemul Focului de Toamnă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pe umeri îi apasă înc-o toamnă
Cu zile care par că îl îndeamnă
Să recunoască focul și ce-nseamnă.
Nu cel ce-a fost odată, cel din vremuri
Cu nopțile încununând tandemuri,
Ci focul-foc, ce-l faci să nu mai tremuri.
Acela-nconjurat cu brâu de piatră,
Ori se ațâță noaptea într-o vatră
Când, înspre Lună, câte-un câine latră.
Privește focul sinelui și-ntreabă:
– Tu, ce mă arzi silabă cu silabă,
E timpul meu poemul scris în grabă?
De ce îl simt acum atât de rece?
Și toamna-i anotimp și se petrece
Ca visul care n-ai mai vrea să plece.
Știu că mai arzi în mine, știu ce-nseamnă
Când frunza căzătoare mă îndeamnă
Să scriu poemul focului de toamnă.
Daniel Vișan-Dimitriu
(24 nov. 2021, Vol. “Aripi de azur”)

Daniel Vişan-Dimitriu - Casa în Culori de Toamnă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

S-a îmbrăcat în toamnă casa noastră:
Și-a pus culoarea frunzei ruginii
Pe-nfrigurarea vițelor de vii
Ce își arată strugurii-n fereastră.

Se scurge, printre pete de rugină,
O lacrimă de cer pe-acoperiș,
Dar se oprește, parcă pe furiș,
În streașina cu resturi de glicină.

Prin geamul spart, ca-n vremea de demult,
Mai trece-o rândunică-n goană mare
Înviorându-i trista nemișcare.
E cuibul gol. Din vremea de tumult
N-a mai rămas nimic. Pot să ascult
Tăcerea unei case vechi … și doare.

George Coșbuc - Peisaj de Toamnă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Toamnă târziu,
În noaptea cu lună,
Cum vijiie codrul
Și geme, și sună!
Din nordul cu neguri
Un vuiet răsare
Și vine, și crește
Mai iute, mai tare:
Iar codrul aude,
Puternicul rege
Aude prin noapte
Și bine-nțelege
Al oștilor vuiet
Din norduri pornite
El vrea să răscoale
Puteri obosite
Și-njur, și urlă,
Că-și simte pieirea.
Și galben se face,
Nu poate s-adoarmă,
Nu-și află nici pace,
Și tremură codrul
Cu inima ruptă
De spaimă, se zbate,
Cu vântul se luptă,
Pocnește și sună
Și-și urlă durerea,
Căci vântul îl prinde
Și-l strânge de mijloc,
Topindu-i puterea!

George Bacovia - Nervi De Toamnă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

E toamnă, e foșnet, e somn..
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol..
Și-i frig, și burează.
Amanții, mai bolnavi, mai triști,
Pe drumuri fac gesturi ciudate –
Iar frunze, de veșnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, și mă duc, și mă-ntorc,
Și-amanții profund mă-ntristează –
Îmi vine să râd fără sens,
Și-i frig, și burează.

George Bacovia - Monosilab de Toamnă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Monosilab de toamnă.
Toamna sună-n geam frunze de metal,
Vânt.
În tăcerea grea, gând şi animal
Frânt.
În odaie, trist sună lemnul mut:
Poc.
Umbre împrejur într-un gol, tăcut,
Loc.
În van peste foi, singur, un condei
Frec.
Lampa plânge.. anii tăi, anii mei
Trec.
Să mă las pe pat, ochii să-i închid,
Pot.
În curând, încet va cădea în vid
Tot.
O, va fi cândva altfel natural,
Bis.
Toamna sună-n geam frunze de metal,
Vis.

George Topârceanu - Balada Unui Greier Mic

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Peste dealuri zgribulite,
Peste țarini zdrențuite,
A venit așa, deodată,
Toamna cea întunecată.
Lungă, slabă și zăludă,
Botezând natura udă
C-un mănunchi de ciumafai, –
Când se scutură de ciudă,
Împrejurul ei departe
Risipește-n evantai
Ploi mărunte,
Frunze moarte,
Stropi de tină,
Guturai..
Și cum vine de la munte,
Blestemând
Și lăcrimând,
Toți ciulinii de pe vale
Se pitesc prin văgăuni,
Iar măceșii de pe câmpuri
O întâmpină în cale
Cu grăbite plecăciuni..
Doar pe coastă, la urcuș,
Din căsuța lui de humă
A ieșit un greieruș,
Negru, mic, muiat în tuș
Și pe-aripi pudrat cu brumă:.
– Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,
Că puteam și eu s-adun
O grăunță cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fiindcă nu-mi dă niciodată,
Și-apoi umple lumea toată
Că m-am dus și i-am cerut..
Dar de-acuș,
Zise el cu glas sfârșit
Ridicând un picioruș,
Dar de-acuș s-a isprăvit..
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Tare-s mic și necăjit!