Paul Eluard – Versuri.pro

Rafael Alberti - Întoarcerea Lui Paul Eluard

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Vii de departe-aici, în astă seară,
de primăvară-a Sudului, cu fruntea
încinsă de lumina definitivă ce
ai șlefuit-o, zi de zi, tu însuți,
desăvârșind-o azi, cu moartea ta.
Eu te-am zărit, tu, spic frumos din Franța,
în noaptea de octombre,
când Libertatea încă nu zăcea
strivită sub o lume în ruine,
și-n versurile tale de iubire,
în simplul grai al visurilor tale
nu se-așternuse încă pe albul chip al păcii
un negru văl de doliu.
Și azi revii la mine, din depărtări, călcând
pe apa mării, astăzi când ai murit.
Aș vrea
să fim încă prieteni, prietenie care
ar fi cântat voioasă, și-acum, și care-odată,
din multe pricini triste, ce le cunoști prea bine,
abia simți căldura degetelor.
Vino-n grădina unui exilat.
Și florile acestea, și daliile mele,
suavele corole de-amarilis:
aceste mari glicine-agățătoare,
ce zidurilor poartă iubire credincioasă,
magnoliile, arborii, și toți
prietenii mei verzi ce mă-nconjoară
și mă-ntovărășesc de-atâta vreme,
eu le ofer inimii tale.
Ai venit.
Și viața ta începe. Vorbește-mi. Să vorbim.

Nu Sunt Singur

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Împovărată
de fructe ușoare pe buze
încununată
de mii de flori felurite
mândră
în brațele soarelui
fericită
de-o pasăre cunoscută
fermecată
de-o picătură de ploaie
mai frumoasă
ca cerul de dimineață
credincioasă
De-o grădină vorbesc
visez
Dar tocmai iubesc.

Absente

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Deșarta voluptate și sărmanul mister
De-a nu fi văzut.
Te știu, culoare a copacilor și-a orașelor
E între noi obișnuita transparență
Dintre privirile scăpărătoare.
Ea se rostogolește pe pietre
Așa cum se leagănă apa.
De-o parte a inimii mele fecioare se-ntunecă,
De cealaltă parte mângâietoarea mână se-așază
pe coapsa colinelor
Curba unui fir de apă dezlănțuie această cădere,
Această-nvălmășire de oglinzi.
Lumini de precizie, nici nu clipesc din ochi,
Nu mă clintesc,
Vorbesc
Și-atunci când dorm
Mi-e gâtul un inel cu parafă de voal.
Paul Eluard din Cele mai frumoase poezii, traducere de Virgil Teodorescu

La Primul Cuvânt Senin

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

La primul cuvânt senin la primul surâs al cărnii tale
Drumul greoi dispare
Totul începe din nou
Floarea sfioasă floarea fără văzduh a cerului nopţii
Mâini înceţoşate de stângăcie
Mâini de copil
Ochi ce se-nalţă spre faţa ta şi e zi pe pământ
Cea dintâi tinereţe sfârşită
Doar desfătarea
Vatră-a pământului vatră de miresme şi rouă
Fără vârste fără temeiuri şi legături
Uitare fără de umbră.

Critica Poeziei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Critica poeziei
de Paul Eluard.

Vâlvoarea a trezit din somn pădurea,
Trunchiurile, inimile, mâinile, frunzele
Și fericirea strânsă-ntr-un buchet,
Topit într-o dulceață ușoară, amețitoare.
O pădure deasă de prieteni
Ce-a răsărit în jurul verzilor fântâni
Ale acestui soare-alintător
Țâșnind spre ceruri din butucii-aprinși.

Garcia Lorca a fost ucis.
Cămin adăpostind o vorbă numai
Și buze-mpreunate spre-a ține-n ele viața,
Un prunc lipsit de lacrimi,
În ochii lui asemeni apei care se pierde în pământ
Lumina viitorului
Se-adună strop cu strop
Și umple omul
Până la pleoapele lui străvezii.

Saint-Pol-Roux a fost ucis
Iar fiica lui supusă la tortură.
Oraș înghețat, cu asemănătoarea ascunzișuri,
În care eu visez un rod în floare,
Visez la ceru-ntreg, visez pământul
Cum aș visa fecioare dezvelite,
Prinse-ntr-o horă fără de sfârșit –
Voi sterpe pietre, ziduri lipsite de ecou,
Vă ocolesc acuma cu un zâmbet.

Decour a fost ucis.

Oglinda Unei Clipe

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Risipește ziua,
Le arată oamenilor instantaneele aparenței,
Elimină posibilitatea oamenilor de-a fi distrași,
Dură ca piatra,
Piatra informă,
Piatra mișcării și-a privirii,
Strălucirea sa despică armuri și măști,
Ceea ce-a luase mâna vrea să ia forma mâinii,
Ceea ce fusese înțeles nu mai există,
Se confundase pasărea cu vântul,
Văzduhul cu-adevărul său,
Omul cu veritatea lui.
El espejo de un instante
de Paul Eluard.
Disipa el día,
Muestra a los hombres las imágenes libres de la apariencia,
Retira a los hombres la posibilidad de distraerse,
Duro como la piedra,
La piedra informe,
La piedra del movimiento y de la vista,
Su resplandor hiende las armaduras y las máscaras,
Lo que tomó la mano deseña tomar la forma de la mano,
Lo que se comprendió ya no existe,
Se confundió el pájaro con el viento,
El cielo con su verdad,
El hombre con su realidad.

Nicolas Guillen - Paul Eluard

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Din Eluard, în mintea mea-s vii
pura privire, chipul său grav
şi acel fel – între sever şi suav –
de a vorbi.
Ne-am dus să-l căutăm când soarele răsare–
Şi el plecase de-acasă….
O bruscă plecare
fără au revoir, fără adio, fără batistă, nezgomotoasă.
Unde-a plecat? Cine să ştie?
Cine-o să poată şti?
(Oh, pura pivire, chipul său grav
Şi acel fel – între sever şi suav –
De a fi!)