paradis pierdut – Versuri.pro

Marcel Breslaşu - De Ce Te-ntorci, Duioasa Rândunică?

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De ce te-ntorci, duioasa rândunică,
din țara-n care-i veșnic Mai?
Cu ce-a păcătuit faptura-ți mică?
Ce straji de foc în urma-ți se ridică?
Ce zei te-au izgonit din rai?.
Ai tulburat cu veselele-ți chiote
ale răpușilor tihnite liote,
ori necuprinsul ai cercat să-l măsuri
cu miazănoaptele tale pașuri?.
Nu-ți jinduiesc, prietena, norocul
de-a fi putut aievea să-ți dezmierzi
ravna și-aripa, cântecul și ciocul
în apa lacurilor pururi verzi –
dar mă întreb, cum de-ai găsit mijlocul
să-ți afli paradisul – și să-l pierzi?!.
– Nu știi, poete, ce plictis
e să trăiești în paradis,
s-adormi în vis, să te trezești în vis,
în cercu-nchis
și dinainte scris!
Din zori în zori, același aer cald,
din zări în zări, nisipul fără-un fald,
și-n depărtări, deșertul de smarald al mării..
Să zbori, să zbori – și zborul tău rotund,
fără chenar și fără fund,
să-ți pară o icoană a nemișcării,
când umbra răstignită pe nisip
își zugrăvește chinuitul chip
ca pe o stearpă fâlfâire de stindarde
adânc înfipte-n duna care arde..
Atunci-atunci cazi pradă deznădejdii
Și-ajungi să cauți o oază de primejdii:
un nor ce trece peste fruntea bolții
– mai pură după ce se despresoară –
un fulger care-o sfâșie cu colții
– dar, prăvălindu-se, o și măsoară!.
Nu! Rai și iad sunt una, sunt totuna,
când porți în pieptul viu un suflet mort,
cum una sunt seninul și furtuna,
când nu te-așteaptă-n zare nici un port.
Și-ntregul cer o strâmtă colivie,
când nu îl poți lărgi cu-aripa ta,
purtând din țarm în țarm solia vie,
vestind că primăvara va să vie,
trezind ecoul care-o aștepta!.
În zbor pieptiș m-a săgetat popasul,
tăcerea mi-a rodit un cânt mai cald..
Mi-am regăsit aripile și glasul
mladii-n oglinda mării de smarald,
în tăndărita mare de smarald,
în frământata mare de smarald.
și mă întorc.. Pentru a mia oare
Acum – aici – Acasă – în valtoare!

Cezar Ivanescu - Amintirea Paradisului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Când eram mai tânăr și la trup curat,
Într-o noapte, floarea mea, eu te-am visat.
Înfloreai fără păcat, într-un pom adevărat
Când eram mai tânăr și la trup curat.
Nu știam că ești femeie, eu bărbat
Lângă tine cu sfială m-am culcat
Și dormind eu am visat; tu, visând, ai lăcrimat
Când eram mai tânăr și la trup curat.
E pierdută noaptea aceea de acum!
Carnea noastră, de-i mai știi al ei parfum,
Poamele ce-n poame stau, gustul cărnii tale-l au
Și cad mâine toate, putrede, pe drum.
Fă-l să fie, Doamne Sfinte, numai om
Pe acel care ne-a ispitit sub pom
Și când pomul flori va da, fă să-i cadă carnea grea,
Cum cădea-va, după cântec, mâna mea…

Cintio Vitier - Imposibilul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Crezui, de mic copil, privind pârâul,
în imposibilul învăluit de vaste seri obscure,
de umblători ce folosesc și fier și piatră,
și-nvâltoarea norilor ciudată,
pentru-a pătrunde-n alte lumi.
Înfășurat de coșul arhaicei căruțe
ori de corăbii unduinde,
de liniște și de speranță,
același imposibil precum o-nfiorare
de grădină ce așteaptă,
cu marea despuiată-n noaptea vie,
va crește-n veci în mine – un copil.
O, veșnice străfunduri, provincie eternă,
deja îmi sunteți suflet
Ținut misterios, loc tainic și-mposibil:
pierdutul paradis din ochi privind pârâul, spre asfințitul care,
din moarte, îmi vorbește.

John Milton - Paradis Pierdut (Fragment)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

PARADIS PIERDUT (Fragment).
John Milton.
Cartea I.
De-a Omului primă nesupunere, și fructul
Acelui interzis copac al cărui gust de moarte
Aduse moarte în Lume, și tot necazul nostru,
Cu dorul Edenului, până un Om mai înalt
Ne readuse, redând tronul de har,
Cântă, Muză cerească, cum, pe vârful tainic
Al Orebului, ori Sinai, ai inspirat
Acel cioban ce primul învăță alesul grâu
În început cum ceruri și pământ
S-au ridicat din Caos: ori, dacă muncelul Sion
Te-ncântă mai mult, și izvorul Siloa ce curse
Iute la oracolul lui Dumnezeu, atunci
Invoc ajutoru-ți cântului meu cu țipăt,
Că nu cu zbor jos vreu să trec
Peste muntele Aonian, în timp ce urmărește
Lucruri neîncercate încă în prosă ori în rime.
Și înalt tu, O Spirit, ce preferi
În loc de orice temple inima dreaptă și pură,
Mă învață, căci tu afli; tu dintâi
Fuși și cu aripi sfinte întinse,
Turturea dormind în vast Abis,
Dându-i viață: ce în mine-i bezne
Iluminează, ce-i slab apără și păzește;
Că, la înălțimea acestei mari lupte,
Să pot declara Providență Eternă,
Și să justific căile Domnului în oameni.
Spune întâi – căci Cerul n-ascunde nimic vederii tale,
Nici adâncul câmp al Iadului – spune întâi ce cauză
Ne mișcă strămoșii, în starea fericită,
Iubită de Cer atât, să cadă
Din Demiurg, să-i calce testamentul
Pentru o poruncă, domni ai Lumii mai mult.
Cine-i seduse întâi către hâda revoltă?
Al infernului șarpe; a fost el cel a cărui-nșelăciune
‘Zvorâtă din pizmă și întoarcere de rău, minți
Muma omenirii, în timp ce mândria-i
îl izgoni din cer, cu toată oastea
De Angeli rebeli, de-al căror ajutor, dorind
În glorie fii peste-ai lui tovarăși,
Credea că l-a ajuns pe Cel Înalt
De se luptă, și cu vană țintă
Împotriva tronului și monarhiei de zeu,
Cercă profan război în cer, bătaie mândră,
Cu deșartă luptă. El Puterea fără Capăt
Îl azvârli în flăcări din spațiul de eter,
Cu slută ruină și combustie, jos
În pierzare fără fund, unde să vie
În lanțuri fără leac și foc urgii,
Cel ce-ndrăzni să cheme pe Dumnezeu la luptă.
(..).
{traducere de Felix Rian Constantinescu}

Jorge Luis Borges - Adam Izgonit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Grădină-a fost ori simplă-nchipuire?
Ca mângâiere-n ceas de asfințit,
Mă-ntreb dacă trecutul stăpânit
Cândva de-acest Adam, azi slab de fire,
N-a fost cumva vrăjită-nșelăciune
A Celui mult visat. Ce imprecis
E-n amintire blândul Paradis!
Dar știu că este și că nu apune,
Nu-i pentru mine. Zgrunțuros ogor
Pedeapsă mi-e. Și vrajbă necurmată.
Cain și Abel și urmașii lor.
Iubirea însă ai primit-o-n dar
Și-ai cunoscut, în clipa luminată,
Grădina vie, pentru-o zi măcar.

Daniel Vişan-Dimitriu - Paradisul Pierdut

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Și se făcea că, singur, urc o scară
cu treptele pierdute printre nori
ce mă atrag pufoși, ispititori,
spre dincolo de ei, un fel de țară.
În care îmi promit o primăvară
ca singur și continuu anotimp,
în care pot să uit de vechiul timp,
de tot ce-a fost, căci va rămâne-afară.
Deodată, însă, a ieșit suspinul
din sufletul ce îl ținea închis,
iar pasu-mi s-a oprit, simțindu-i chinul.
și-a renunțat la orice paradis
în care totu-i fals, chiar și seninul
din vorbele rămase doar.. un vis.

Giuseppe Ungaretti - 1932

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Când s-a stins orice lumină / Și nu-mi mai văd decât gândurile, / O Evă ... →

Giuseppe Ungaretti - Când Toate Luminile S-au Stins

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Când toate luminile s-au stins / Și nu-mi mai văd decât gândurile. / O Evă ... →

Paul Sava - Povestioara cu Păcat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Povestioară cu păcat.
Primul sulfin vorbea cu cea de-ntâi sulfină:
– „Frumos e raiul, splendidă grădină;
i-atâta liniște și stare în lumină!”.
De sub cuvinte însă, gândul păcătos
a îmboldit sulfina,
ochi întredeschiși,
cu un fior
ce i-a-nflorit corola.
Dar,
ca să le-ntrerupă farandola,
cu o pală de vânt,
Marele ghicitor
Atoateștiutor
i-a izgonit pe-amândoi jos pe pământ:
– ”Trebuia să vă sfiiți.
Raiul nu e loc în care să vă-nmulțiți! ”.
Pe pământ n-au dat
de nimica bun.
Munca i-a întâmpinat cu pâine, vin și tutun,
plus otrava aceea dulce a nopților,
care-i satură și pe săraci,
și pentru care, după cum bine știți,
am fost din Paradis izgoniți.
Ani au trecut în amestec de bucurii și chin,
până când, într-o zi, bătrânul sulfin,
cu ochi lăcrimați, sulfinei i-a zis:
– „Acum, c-am isprăvit polenul,
eu m-aș întoarce-n paradis.”.
Paul Sava-LACRIMI USCATE.

George Bacovia - Duminici, Cântece de Scripcari… - Poem în Proză

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Duminici, cântece de scripcari, melancolice sau de jale.
Îngeri căzuți, reabilitând pentru un paradis pierdut.
Părea un socialism… dacă nu se poate pronunța ușor, probabil că ar fi comunism.
A, ce moment de a aparține dreptății pe care, întrucâtva, o concepea, față de
fericirea negăsită nici în turnul de ivoriu.
Da, era însă împăcat.
Plecă înaintea altora.
O lumânare ardea lângă un cadavru, nu era decât Maestru.
Fu înmormântat ca un creștin.
Mulți l-au admirat, mai puțini nu știau nimic.