Când eram mai tânăr și la trup curat,
Într-o noapte, floarea mea, eu te-am visat.
Înfloreai fără păcat, într-un pom adevărat
Când eram mai tânăr și la trup curat.
Nu știam că ești femeie, eu bărbat
Lângă tine cu sfială m-am culcat
Și dormind eu am visat; tu, visând, ai lăcrimat
Când eram mai tânăr și la trup curat.
E pierdută noaptea aceea de acum!
Carnea noastră, de-i mai știi al ei parfum,
Poamele ce-n poame stau, gustul cărnii tale-l au
Și cad mâine toate, putrede, pe drum.
Fă-l să fie, Doamne Sfinte, numai om
Pe acel care ne-a ispitit sub pom
Și când pomul flori va da, fă să-i cadă carnea grea,
Cum cădea-va, după cântec, mâna mea…
Sensul versurilor
Piesa evocă amintirea unui paradis pierdut, a unei stări de inocență și puritate corupte de ispită. Naratorul își amintește cu nostalgie de o noapte pierdută, idealizată, și deplânge pierderea acestei stări.