paganism – Versuri.pro

Dark|Blaze feat Cosmin - Ochii Universului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Vad pământul într-o secetă imensă,
și orice sectă defectă perfectă să fie numită corectă,
din viziunea unui individ ocult, secretele omului
dacă nu-s deja captate de ritul demonului
de asta fiecare bun e destinat să piară
pierdut în amurgul ruini ce acum separă
ca acei soldați în noroi, în amintirea omului bătrân
luptând, acum stând în pat cu destinul de păgân
roman, și încă ce rămâne din aceste capete
cu pecete pe degete, repede, lecții de viață repetenți
dependenți de ruine, mecanic zise cortine
unde oricine cade pradă și celălalt deține
devine un loc malefic, o luptă coruptă
ca o pantă abruptă neprevăzută, totuși văzută,
ochii universului fixează lent acest proces
căci din context în orice om există un univers

Menelaos Ludemis - Păgân

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Iubesc zeii care înjură,
Care batjocoresc, care dau ghionturi,
Care își pun unul altuia „piedică”,
Care scot limba unii la alții
Și care văzând pe „aproapele” lor însetat
Se adapă ei înșiși.
Iubesc zeii
Care nu impart binecuvântări,
Nu spun: „Iubiți-vă unii pe alții!”
Și care – văzând pe vinovați răstigniți –
Sângerează în propriul trup.
Iubesc zeii
Care nu sunt sculptați în piatră,
Nici zugrăviți cu vopsea;
Ci desenați cu creta,
Ca să-i pot șterge
Când vreu.
Versiune românească de Menelaos Ludemis

Charles Baudelaire - Ruga Unui Păgân

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ah! flăcările nu-ți opri;
În inimă să-mi lași căldură,
O, voluptate! o, tortură!
Diva! supplicem exaudi!.
Zeiță-n aer răspândită,
Văpaia-ți din pământ mă cheamă!
Înalță-mi vlaga umilită,
Ce-ți dă un cântec de aramă.
Fii, voluptate, doamnă-n noi!
Și masca de sirenă pune,
De carne sau de catifea;.
Ori varsă-mi adormire grea
În vinuri mistice, străbune,
O, voluptate, zvelt strigoi!

Christian W Schenk - Inspiră Cavoul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Respiră,
respiră-ți coloana
purtată pe spate
cu lumea-ntreagă
căzută-n ea.
Inspiră cavoul
creat din segmente
de oarbe narcise
culese de Fay.
Pătrunde lumina
creată de beznă,
umbrelor tale
uitate de noi.

Treci peste treapta
coastelor rupte
spre cuibul herodic
al primelor fraze
ce nu te-au uitat.
Iartă pământul
și iartă păgânii
ce-și rup inocența
în vreascuri de foc.
Iartă-mi bezna trecută prin mine,
respiră, respiră.

Lucian Blaga - Moartea Lui Pan

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Moartea lui Pan.
I
Pan către nimfă.
Cu strai de broască-n păr răsai din papură,
o undă
vrea să te cuprindă şi nisipuri prind să fiarbă.
Ca dintr-o nevăzută amforă rotundă
îţi verşi mlădie trupul gol în iarbă.
Şi vâna de la tâmple îmi zvâcneşte
ca guşa unei leneşe şopârle
ce se prăjeşte-n soare,
mişcarea ta mi-adie murmur de izvoare.
Ca pânea caldă eu te-aş frânge,
mişcarea ta mi-azvârle clipe dulci în sânge.
Nisipuri prind să fiarbă.
Vară,
soare,
iarbă!.
II
Zeul aşteaptă.
Prin mirişte se joacă
şoareci şi viţei,
iar viţele de vie
ţin în palme
brotăcei.
C-o păpădie
între buze
o aştept
să vie.
Nu vreau decât
să-mi port curate
degetele răsfirate
prin părul ei,
prin părul ei
şi-apoi prin nori
s-adun din ei
ca dintr-un caier
fulgerele-aşa cum toamna
strângi din aer
funigei.
III
Umbra.
Pan rupe faguri
în umbra unor nuci.
E trist:
se înmulţesc prin codri mânăstirile,
şi-l supără sclipirea unei cruci.
Zboară-n jurul lui lăstunii
şi foile de ulm
răstălmăcesc o toacă.
Subt clopot de vecerne Pan e trist.
Pe-o cărăruie trece umbra
de culoarea lunii
a lui Crist.
IV
Pan cântă.
Sunt singur şi sunt plin de scai.
Am stăpânit cândva un cer de stele
şi lumilor
eu le cântam din nai.
Nimicul îşi încoardă struna.
Azi nu străbate-n grota mea
nici un străin,
dar salamandrele pestrite vin
şi câteodată:
Luna.
V
Păianjenul.
Gonit de crucile sădite pe cărări
Pan
s-ascunse într-o peşteră.
Razele fără de-astâmpăr se-mbulzeau
şi se-mpingeau cu coatele s-ajungă pân’ la el.
Tovarăşi nu avea,
dar un păianjen singurel.
Iscoditor, micuţul îşi ţesuse mreaja de mătase
în urechea lui.
Şi Pan din fire bun
prindea ţânţari celui din urmă prieten ce-i rămase.
Treceau în goană toamne cu căderi de stele.
Odată zeul îşi cioplea
un fluier din nuia de soc.
Piticul dobitoc
i se plimba pe mână.
Şi-n scăpărări de putregai
Pan descoperi mirat
că prietenul avea pe spate-o cruce.
Bătrânul zeu încremeni fără de grai
în noaptea cu căderi de stele
şi tresări îndurerat,
păianjenul s-a-ncreştinat.
A treia zi şi-a-nchis coşciugul ochilor de foc.
Era acoperit cu promoroacă
şi-amurgul cobora din sunetul de toacă.
Neisprăvit rămase fluierul de soc.

Konstantinos Kavafis - Iulian în Nicomedia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Lucruri nepoliticoase și periculoase:
Laudă pentru idealurile grecești,
Magie supranaturală, vizite la temple păgâne.
Entuziasm pentru vechii zei.
Discuții frecvente cu Chrysanthios.
Speculația cu Maximus, filozoful profund.
Și uite ce s-a întâmplat. Gallos este extrem de îngrijorat.
Konstantios a devenit suspicios.
Consilierii lui Iulian nu erau deloc prudenți.
Problema, spune Mardonios, a mers prea departe,
vorbirea pe care a trezit-o trebuie să fie oprită la orice preț.
Deci, Iulian merge la biserica din Nicomedia,
un lector din nou, și acolo
cu reverență profundă citește cu voce tare
pasaje din Sfintele Scripturi,
și toată lumea se minunează la pietatea sa creștină.

Negura Bunget - Pohvala Hula

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Prin vremi vetuste
După cei codri
Din pini pregiur arunc porunca
Blestemățească
Pohvala hula
Străpungă horba
Să pozvolească-n
Ucaz păgân
Dentâi zapis
Obligând leftu
Nici când vodată
Hălăduiască
Acest salaș
Aret de lumen

Nicolae Labiș - Psalm Pagan

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Simbol al neștiinței omenești
Ești mare, Doamne, dar îți spun cu fală:
Eu n-am habar c-ai scris cu slova legii
Pe fruntea mea sentința capitală.
Ei bine, merg la moarte, spui.
Dar nu pe dric, cu popi și cu tămâie-n oală.
Mă duce-n goană carul de triumf
În care-ai pus mașina infernală.

Alexandru Andriţoiu - Uriașește

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Adoarme-n iarbă ciobănița cu pulpele deschise, parcă ar naște.
Geme uriașă ca în durerea durei faceri. -Bunăvestirea unui
Înger-Cioban din umbră o încearcă iar mieii, ca-n bazilici albe, pe muri, o împresoară ageri.
Robustă, rumenă, osoasă, cu trupul stăpânind țărâna,
ea vine din anatomia acelor triburi transhumanțe
care purtau berbecii-n spate, – spre rug, să-i ardă în păgâna
credință și să și-i mănânce, focoși, pe clasicile pante.
Acum adoarme-ncreștinată madonă-a stânii penteleie
cu pofta de-a iubi, nebună, –
și dor de-a naște un odraslu,
veriga vie de femeie care încheie și descheie
verigi, din naștere spre nuntă, – apoi din moarte către maslu.
Privind-o, am lăsat-o caldă să curgă-n somnul ei de smoală doar duhul chipului teluric i l-am furat în duh purtându-l
Când m-am re-ntors, poate născuse un zeu gigant în iarbă goală.
Ci unde-i?
S-a-nălțat la ceruri?
Sau o va fi-nghițit pământul?