Vad pământul într-o secetă imensă,
și orice sectă defectă perfectă să fie numită corectă,
din viziunea unui individ ocult, secretele omului
dacă nu-s deja captate de ritul demonului
de asta fiecare bun e destinat să piară
pierdut în amurgul ruini ce acum separă
ca acei soldați în noroi, în amintirea omului bătrân
luptând, acum stând în pat cu destinul de păgân
roman, și încă ce rămâne din aceste capete
cu pecete pe degete, repede, lecții de viață repetenți
dependenți de ruine, mecanic zise cortine
unde oricine cade pradă și celălalt deține
devine un loc malefic, o luptă coruptă
ca o pantă abruptă neprevăzută, totuși văzută,
ochii universului fixează lent acest proces
căci din context în orice om există un univers
Sensul versurilor
Piesa descrie o lume în declin, coruptă și plină de secrete întunecate. Observatorul, "ochii universului", contemplă această realitate, sugerând că fiecare individ poartă în sine un univers complex, afectat de această decădere.