Versuri corectate și adnotate
Degeaba umblați îmbrățișați.Abia am fost în ținutul cu iarnăși știu că nimeni nu are frați.Un frig atât de mare nu poate fi învinscu-aceste trupuri tinerepe care le înfigeți în universul nins.Zadarnic râdeți. Dinții voștri, azi, suntnumai strădania țesteide-a perfora trecătorul obraz.
Atunci, iarna se sfârșea. Acum începe.Eu, tot pe trupul tău rămân și simtcum se răcește unghia-ți de-argint.Nimeni să nu mă-ntrebe.Frumoasă frunte ai, ființă plană,atât de suptă de Orizontală.Tu, dulce rană fără de prihană,tu străvezie, moartea mea de gală.E-un martie-noiembrie perpetuu.Confuzie de anotimp. Doar tuești linia care unește totul,pe care vin spre tine de-a înotul.
Va trece multă vreme.Iar când ne vom reîntâlni,dacă fumul țigărilor noastre reunitenu va schița o coloană triumfătoareca sufletul celor arși pe rug– înseamnă că nu ne-am iubit niciodată.Nina Cassian – Poeme – Cărțile Tango 2020
Aștept să-mi vină musafiri stimați.Mă vor vizita trei împărăteseși trei împărați.Am pregătit o farfurie cu sânge.A fost un ospăț îmbelșugatdin care n-a mai rămas la masănicio împărăteasăși nici un împărat.Nina Cassian – Poeme – Cărțile Tango 2020
M-am obișnuitcu cerul gurii coclitcu buza scârbită.Gust – te trandafirsavoare – de lacrimă– la ospățul altora.Dulce – de doramar – de uitareiute – de răscoală.Nu mi-e a mânca.Farfuria e goală.
Rămâne să-mi spun doar atâta: Nu vede. Ea nu.Nu vede cum iarba albastră în negru trecu.Nu-mi vede mirarea, nici umărul care cadeca ultimul fruct al acestor priveliști nomade.Rămâne să umblu prin numele ei de Ioană,prin numele-n care nu-ncape decât o consoană.Rămâne să-i caut parabola frunții inerte,deschisă doar celei mai canonizate oferte.Ci, nevăzătore de-mi e, nu … Citește mai mult
Lângă-o mare sumbră și dezordonată,Unde nu mă aude nimeni dacă strig,Unde nu e faptă, unde nu-i răsplată?Cine e stăpânul, veselul sau gravul,Care îmi obligă vârful de grafitCa și cum mi-aș scrie însămi epitafulȘi ar fi urgență mare la murit?
O, cât de dulce s-ar lipi între umerii noștriși gura noastră cât s-ar odihni-n sărutdupă atâtea pledoarii: dacă am aveaîncredere, dacă am putea face schimb de noi înșine,dacă sângele nostru n-ar mai desenapajuri și stemeși lei răstignițiși zimbriși, mai alescrinul sever, ascuțit ca o spadă.
Cine-mi scrie cuvintele?Eu nu știu să scriudecât o, i, oi.Am intrat în alfabetdatorită acestor animale stupide și blândeși ies din el, tăioasă, costelivă,silabisind o, s, os….Nina Cassian – Poeme – Cărțile Tango 2020
Sau doar ca un duh să planez, de nimeni văzut, auzit,– dar asta e doar presupunere. Ceea ce știu despre minesunt mâinile astea stângace și lungile mele picioareși faptul că, iată, marea de iarnă o văd, o miros,atât de inaccesibil de aproape ca eternitatea.Nina Cassian – Poeme – Cărțile Tango 2020