natura toamna – Versuri.pro

Daniel Vişan-Dimitriu - Dansul Frunzelor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Părea că-n ziua ceea își serbau
Ivirea-n muguri înșirați pe ramuri
Din primăvara plină de balsamuri
Și de cântări ce tocmai se-ntorceau.
Își îmbrăcaseră culori mai vii
Și se mișcau ca-n dans pe-o melodie
Pe care vântul își dorea s-o știe,
Cu tot ce se-ntâmpla în drum a-i fi.
Erau cuprinse-n vraja dansului
Și fluturau culori seducătoare
Ca el, în zbor și ca din întâmplare,
Să le cuprindă-n aripile lui.
Și să le ducă-n zborul său tomnatic
Departe, peste marginea pădurii
În care și-au schimbat, din verde, nurii,
În ruginiu cu tentă de jăratic.

Johann Wolfgang Von Goethe - Simțământ De Toamnă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mai gras înverzește frunzar
Al viței de vie,
Sus, pe fereastra-mi!
Mai plin izbucniți
Gemene boabe, și-n pârg
Iute, mai iute sclipiți!
Pe voi vă-ncălzește privirea
Din urmă, a maicii lumina.
Pe voi vă-nvăluie-n foșnet
Belșugul de roade
Al cerului darnic.
Pe voi răcoros vă dezmiardă
Suflarea vrăjită a lunii.
Pe voi, o, vă scaldă în rouă
Ochii aceștia –
A dragostei veșnic fecunde
Potopitoarele lacrimi.

Georg Trakl - Melancolia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Puternică ești înăuntru-ți
Tu, gură-ntunecată, plăsmuire
Din norii toamnei,
Liniște aurie de seară;
Râu de munte, verzui înserând
În ocolul de umbre
Al pinilor zdrobiți;
Sat
Ce piere smerit în imagini brune.
Aici aleargă negrii cai
Pe pajiștea pâcloasă.
Voi, soldați!
De pe colină, unde spre moarte se rostogolește soarele,
Sângele țâșnește în râs –
Mut
Sub stejari! O, vuitoare melancolie
A oștirii; cu zarvă, un coif strălucitor
Căzu de pe fruntea de purpură.
Noaptea de toamnă prea rece se lasă,
Cu stelele deopotrivă strălucește
Peste zdrobite oseminte bărbătești
Călugărița liniștită.

George Topârceanu - Octombrie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene și roșii.
Trec nouri de argint în valuri
Și cântă-a dragoste cocoșii.
Mă uit mereu la barometru
Și mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.
Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice și mai
Subtile.
Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.
Și cum abia plutește-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Privește-n urmă-i cu surpriză.
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnișoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Și de emoție-a-nflorit
A doua oară.

Peter Huchel - Lumină de Octombrie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Octombrie, şi para din urmă, ca de miere,
E gata să-şi dea drumul, grea de must;
Ţânţaru-n ultimele-i zile de plăcere
Bea cea din urmă rază, ca sângele la gust,
Ce suge-ncet verdeaţa de-arţar de pe poteci,
Încât copacul pare că de păienjeni moare,
Cu frunzele-i dinţate ca nişte lilieci,
Blând ameţite-n vânt de soare.
De aer, orice moarte e dulce peste fire,
De suflul gladiolelor de-un roşu viu,
Până în somnul rândunicilor, subţire,
Se strecură tristeţea luminii-ntr-un târziu,
Până în somnul şoarecilor de câmp sătui
Ultima nucă pocnetul şi-l duce
Când, brună, din mantaua-i cu smalţ negru-verzui
Sare-n lumină ca o piatră dulce.
Octombrie, şi coşul cu fructe pe ales
Purtat de slujnica grăbită,
Grădina tulburată de propriul ei cules
S-a aşezat în frunza obosită.
Şi tot ce încă-n fir de păianjen se-nfioară
Întoarcă-se-n lumină bucuros,
În raza care-aruncă din ram ultima pară,
Al toamnei dulce sâmbure, pe jos.

Lucian Blaga - Înfrigurare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Livada s-a încins în somn. Din genele-i de stufuri
strâng lacrimi de văpaie: licurici.
Pe coastă-n vreji de nouri
crește luna.
Mâini tomnatice întinde noaptea mea spre tine
și din spuma de lumină-a licuricilor verzui
ți-adun în inimă surâsul.
Gura ta e strugure-nghețat.
Numai marginea subțire-a lunii
ar mai fi așa de rece
– de-aș putea să i-o sărut –
– ca buza ta.
Îmi ești aproape.
Prin noapte simt o pâlpâire de pleoape.

Tudor Gheorghe - Octombrie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Octombrie-a lăsat pe dealuri
covoare galbene și roșii,
pe nouri de-argint în valuri
și cântă a dragostei cocoșii.
Mă uit mereu la barometru
și mă-nfior când scade-un pic,
că soarele e tot mai mic
în diametru.
Și pe sub cerul cam ca mai
trec zile albe după zile,
mai nestatornice și mai
subtile.
Întârziată fără vreme
se plimbă toamna prin grădini,
cu falduri la mii de crini
de crizanteme.
Și cum abia pășește-n mers
ca o marchiză,
de parcă-ntregul univers
se uită-n urmă-i cu surpriză.
Un liliac nedumerit
de-alură-i de domnișoară,
ingălbenit sau veștejit
și de emoție a înflorit
a doua oară.
Și pe sub cerul cam ca mai
trec zile albe după zile,
mai nestatornice și mai
subtile.
Întârziată fără vreme
se plimbă toamna prin grădini,
cu falduri la mii de crini
de crizanteme.
Și cum abia pășește-n mers
ca o marchiză,
de parcă-ntregul univers
se uită-n urmă-i cu surpriză.
Un liliac nedumerit
de-alură-i de domnișoară,
ingălbenit sau veștejit
și de emoție a înflorit
a doua oară

Anatol E. Baconsky - Desen

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Îmi place să privesc afară.
– Când au căzut aceste frunze?
Și arborii se scuturară,
Și-n vizuini adânci, ascunse.
Stau vulpi roșcate. Stoluri, salbe,
Peste pădure nori de ceață,
Ca niște zburătoare albe
Plutind, de vârfuri se agață.
Negru pământul se arată;
Pe câmpuri vântul iar adoarme.
O ciută cade fulgerată
De trăsnetele unei arme.
Și liniștea cu-aripi ușoare,
Prin mii de pori respiră-n toamnă.
Doar plopii mistuiți în zare
Spre depărtare mă îndeamnă.

Wang Wei - După Gardul de Magnolii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

După gardul de magnolii
Curge-apusul întreg în toamnă
Peste-aramele corolei
Păsările se îndeamnă.
Ca ecourile verii
Se mai văd culori aprinse –
Ceața-ntunecată-a serii
Munții încă nu-i cuprinse.

Benjamin Fundoianu - Femeie Luminoasă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Femeie luminoasă ca șesurile-n toamnă,
dă-mi gâtul tău, cuib moale cu paseri de azur,
dă-mi mâinele, mai pure ca pietrele din râuri —
femeie cu gândirea ca un polen netrebnic
și carnea ca oricare gândire mai zămoasă.
Femeie, pământ negru, te vreau și te iubesc,
aș vrea să-l ar, să-l semăn, să-l secer și să-l macin,
pământ proaspăt în care dormiră toți ai mei,
pământ tânăr în care mi-i tânără chemarea,
pământul unde-n urmă vreau să adorm și eu.
Și vreau — în ciuda celui ce seamănă-n deșert
nisip și foc, cu umbra la brâu și soare-n ceafă —
grăuntelui lumină să-i dăruiesc și apă;
aș vrea să-l ar, să-l seamăn, să-l secer și să-l macin
și-aș vrea s-adorm cu grâul cel bun la căpătâi,
pământ, matrice dată din ziua cea dintâi,
în care mă așteaptă, ca-ntr-o oglindă, chipul.