Moarte – Versuri.pro

Dascalu Teodor - Scrisoare Către Vlad Țepeș

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Stăpân absolut, al țării noastre,
Mare boier și drac al turcilor,
Îți trimit această scrisoare
Din inima mea cenușie,
Și sper, să mi-o citești, și mie.
Sunt un simplu deținut,
Închis de pe vremea când
Încă nu eram copt la cap,
Pentru drăcovenile, pe care le făceam
Și suspin în inimile oamenilor aduceam.
Nu mai suport să trăiesc cu seama,
Din trecutul meu negru și prostesc,
În care am trăit și comis hoții
De toate felurile.
Sper tu, doamne Țepeș!, să mă omori odată!,
Cu sabia ta victorioasă din atâtea bătălii
Scandaloase. Și sper odată să mor,
Ca să nu mai aduc amar acestei lumi,
În care m-am făcut înțeles cu diavolul,
Și m-a plătit ca să fiu un ins destrăbălat.
Mereu m-am gândit la un nou prilej,
Dar din partea mea, m-am gândit
Că deja este prea tardiv.
Parcă mi-aș lua o furnisoară
Și mi-aș împleti-o în jurul capului ca să crap odată.
Să nu mă mai întorc vreodată pe aici,
să trăiesc în adâncul iadului și în cazanul cu lavă
A lui Satan.
Să plâng cu dor de seama pentru o viață normală.
Căci nici Dumnezeu nu mă mai poate ajuta,
În așa ispravă și nici îngerii mei păzitori nu mă mai pot salva,
Din adâncul sufletului meu, tăiat bucățele pentru toate rău-văzutele
Săvârșite de trupul meu.
Așa că mare Țepeș, așa cum ești dumneata,
Sper să îmi citești povestea, să mă ajuți odată
Să plec din această omenire, plină de lucruri rele,
La care am contribuit și eu, fapt pentru care
Nu mă pot ierta nici pe mine.

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Play Back Life

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Suntem în zorii omenirii
Când doar aflăm despre viteză
Și-ncet în ciclul primenirii
Tot micșorăm din paranteză!
Se-ntrevede în timp schimbarea
Căci zilnic răsturnăm recentul,
Ce-i tot mai des reinventarea
De-un ieri.. ce i-am trecut prezentul.
Și mâine este-un prea târziu
Căci va fi deja ieri curând;
Când viitorul o să-l știu
Din viitor.. Ce-i ieri trecând!
Am fi imenși, cum gând, oriunde,
Căci lung, imens, va fi pasajul;
Când timp va fi femtosecunde
Și an va fi întreg bagajul.
La Lună am fi-n juma’ de fir,
Din păr și nu ne-am mai uza;
Mileniu’ o mie am fi-n deșir
Și-am ști de-atunci când vom pleca!
Când nou va fi vechi, perimat
-Că ce-ar fi fost, a fost va fi-
Nu vom mai face rău, păcat,
Căci am muri pân-a fi vii!
Trăim accelerat cu greu,
Căci numai noi trăim lentoare;
Maiașii au fost la Dumnezeu
Și noi deja am distrus soare!
Și-atunci, acum este deja
Un ieri, ce-l recreăm cu ștaif
De crez, c-am descoperi noi ceva..
Și-n fond toți facem „play back life”!
Vă explicați atunci norocul,
Ce alții îl au pentru că-l știu;
Că la ei șanse-i i-e sorocul,
Ce-a venit mâine.. Ieri târziu?!?
Deci cum? Eu, nici n-a fost să fiu???..
E cum de singuri ne-am privi
‘n abis și-am și ajuns.. târziu!?!
Nici nu mai suntem măi copii!?!..
E doar un gol! Deja ne-am plâns,
Privind imagini din străvechi!
Doar întrebări! C-am dat răspuns
Și refuzăm gândul, zevzechi!
Vom reveni iar Perseide,
Căzând din vechile ulcele..
De-abia atunci, efemeride,
Vom ști că suntem.. Ce-au fost ele!!!
16. 08. 2011

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Criză

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Evit să-mi memorez părinți, pe mamă,
Refuz să-mi calculez anii rămași.
Îmi neg greșeli, trecute la urmași.
Nu vreau să calculez nici tragedie, dramă!
Tot mă opun la pierderea de zile,
Spun nu ispitei din conveniență.
Sunt îndărătnic, cred în existență.
Nu vreau să mor, visez; „Ce faci copile?”!
Dau înapoi, când nu dețin promisul,
Întorc cuvântul, pedepsit degeaba.
Nu mai răspund, de vina nu mi-e treaba.
Nu cred că bun, îmi câștig paradisul!
Mă plâng la amintiri despre părinți,
Nu știu de ce-mi rămâne așa puțin.
Nici vorbă, pe copii din zbor să țin.
Nu fac vreun rău, chiar de cu rău mă minți, alinți.
Nu mă dezbrac de simțuri, caracter,
M-opun să-mi risipesc sămânța-miez.
Elimin aroganța-n propriu crez.
Neg că-n pământ, o zi.. voi fi pe cer!
Expir, excret de mult din mine, aspirații.
Mă încăpățânez, vital, printre negații!!!

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Anotimpul Plecării

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Aș vrea să mor într-o vară,
Să nu-mi înghețe suflet în zbor,
S-am lume-n puhoi stând afară
Ce-mi plânge plecatul, de dor.

Aș vrea să mor într-o vară,
Să nu simt pământ că mi-e rece,
S-am inima caldă, ușoară,
Ce-mi ține de frig.. pân’ se trece.

Aș vrea să mor într-o vară,
Să nu-mi pară rău după soare,
S-am pielea mai laie, nu ceară..
Ce-mi dă o aliură de mare.

Aș vrea să mor într-o vară,
Să nu-mi pară rău că n-am cântec,
S-am dreptul la glas de vioară
Ce-mi dă ciocârlia, din pântec.

Aș vrea să mor într-o vară,
Să nu-mi treacă timpul mai iute;
S-am noaptea mai scurtă, fugară..
Că-mi dă un câștig de minute.

Aș vrea să mor într-o doară,
Să nu-mi stric petrecerea scurtă,
S-am timp ca nimic să nu pară..
C-un aer de „charm” de amurtă.

Aș vrea-n fond să trec vară-n vară,
Să fiu pentru timp un voiaj,
Să-mi schimb ața-n corzi de chitară,
Să-ncânt lumea, în pelerinaj.

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Timpul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ce stupidă, de neiertat eroare,
că omenirea a inventat
timpul..
şi-acum moare.
Şi de-o fi fost, prea bine,
el singur de la sine,
timpul..
de ce l-am calculat?.
L-am umplut de repere,
pierzându-ne-n himere,
timpul..
ce n-ar fi existat.
Că-n fond e doar un ciclu
de lucruri în materia-n periplu,
timpul,
ce pleacă mai ales.. nu vine.
Aşa vrem noi s-avem măsură,
pentru că vrem s-o avem ca o tortură,
timpul..
un sfârşit de sine.
Ce oroare lamentabilă,
definitiv irevocabilă!
Timpul..
n-are resetare!!!

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - În Trecere

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Trec anii peste dragii din morminte,
Se-aștern în pudrerii din stele fine
Chemați din întâmplare-n minți fără cuvinte,
Sau invocați de gazde-n gânduri celestine.
Îi deformăm în minte-n măști uitate
Și ne-nchinăm rar în zile faste.
Aducem gând de-ofrandă cu celeritate
Sperându-ne retur divin, din zile caste.
Ne ia un dor nebun de rămași singuri,
Ne zboară inima cu nod în gât de lacrimi..
Ne-am vrea eroi cerești, să câștigăm castinguri,
Să-i strângem suflet fără trup, fără de patimi.
Suntem înmărmuriți de-a lor tăcere,
Căci tot credeam în farsa de pieire,
Dar și atei de-am fi, credem în reînviere;
.. Ni se destramă ultima speranță către nemurire!.
Și timp, ne trece peste timp cu săbii,
Ce crestături ne lasă-n pielea amintirii..
Ne zboară gând la stolul plin de vrăbii
Din râsul de copil.. la crucile nefirii.
De vii, suntem tot mai ades un suvenir;
E multă lumea prăvălindu-se pe noi,
Plângând.. Ne scurgem picuri către cimitir..
Torentul existenței către lumea de apoi………

Dante Alighieri - Plângeți Amanți Când Zeul Chiar a Plâns

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Plângeți, amanți, când Zeul chiar a plâns,
văzând ce tânguiri îl întâmplară.
Amor, aude doamne chemând strâns
milă, din ochi dând plângerea afară.
Josnica moarte, într-o sfântă stare
a aruncat cruda ei stăruință
și-a prăpădit chiar lauda-n ființă,
în nobilă femeie cinstitoare.
Laudă-i da Amor în al său cânt:
și l-am văzut așa-n carne și oase,
deasupra morții forme grațioase,
în lacrimi, și la cer priviri ducând
spre sufletul trăind acolo blând,
ce doamnă-a fost și chip voios purtase.

David Avidan - Seara Neașteptată

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Om bătrân – ce are el în viața lui?
Se scoală dimineața, și o dimineață în care nu se scoală.
Târâș grăpiș se duce spre bucătărie, și acolo
apa călduță îi reamintește,
că la vârsta lui, că la vârsta lui, că la vârsta lui
om bătrân – ce are el în diminețile lui?
Se scoală într-o dimineață de vară, și deja e toamnă
se dizolvă-n lumina becurilor camerei.
Din călătoria pe culoar încă nu s-a-ntors,
acolo el s-a mai gândit, mai gândit, mai gândit
ce să mai facă acum și ce să mai citească
om bătrân – ce are el în cărțile lui?
Curenți urlând care le răsfoiesc
însemnând propoziții despre venirea sfârșitului
cu cerneală invizibilă, după care îi vor descoperi
câteva dintre ele. Și el va ieși despicând
cu sclipirea ochiului, cu bogata lui experiență
om bătrân – ce are el în ochii lui?
Dacă se concentrează, va reapare amintirea unei lupte
de demult, ahtiat după contradicții și talent
și șanse mari, până se apropie
ziua uitării. Acum din gât
ies cu grijă, ca niște cercetași,
câteva dintre hârâiturile mai sigure,
ca răgetul de tigru tânăr toamna
om bătrân – unde-s toți tigrii lui?
El încă va ieși la vânătoare într-o zi,
când verdele va fi verde-negru,
cu multă forța și puțină experiență
el încă va ieși la vânătoare într-o zi.
Va lăsa în urmă anii
ca o șosea lungă, părăsită, obosită,
în urma unei mașini nebune,
pe care o va conduce el însuși, urmărind
timpul, care și el s-a terminat de tot
om bătrân – ce mai are la vârsta lui?
El moțăie, temându-se să doarmă.
Ochii întredeschiși, ghicesc
După mișcarea stelelor, dacă șoaptele
implică asta fiind ultima noapte
om bătrân – ce mai are pe ferestră?
Fereastră deschisă, și prin ea se zărește
un cap străin, și nu prea clar, care îndeamnă
să fie iar un tigru tânăr în toamnă,
mereu, mereu să iei, să nu dai voie
unui cap dușman dincolo de fereastră
să-l viteze în astă ultimă noapte
om bătrân – ce mai are în seara lui?
Nu rege
și va cădea
nu sinucigaș.

Dumitru Matcovschi - Bilanț

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

În mici bătălii
(ploi de scurtă durată)
Viața mi-o risipii
toată.
Sleit, vlăguit
(am și inimă-n piept?)
obștescul sfârșit
în sfârșit mi-l aștept.
De iască poemul. Sentimental.
O fac pe boemul
în pat de spital.
Gândacii, ca dracii,
stăpâni peste tot:
hârtia, posmagii,
poemele-mi rod.
Vo-ca-le-le miere
le par, aoleu.
Sărmanii, vor piere
când nu voi fi eu!

Duiliu Zamfirescu - Djali

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Acolo unde râul plângând murea în mare,
Djali-şi găsise luntrea.
O dulce legănare
De vânt, încet, o duse pe tainicul canal.
Treceau întinse umbre de nori din val în val,
Furând razele lunii, şi-n zborul lor cel mare
Scriind pe faţa apei poveste, marinare.
Văzduhul amuţise. Se-ntuneca. Furtuna
Se-mlădia pe mare. Tuna. Pierise luna.
Din când în când, un zgomot străin, din altă lume,
Ţipa; geniul mării striga totul pe nume:
Nori, vânt, curente, glasuri se deşteptau.
Djali
Desprinse de la barcă lopata şi-o zvârli.
Apoi vorbi:
“Ce-mi pasă de tinereţea mea
Când port fără de voie în pieptu-mi o ruină
De dor, de suferinţă, de-amărăciune plină?
Când nu pot nici să sufăr aşa precum aş vrea?
Ce-mi trebuie lopata când văd că fiecare
Născându-se-şi începe un cântec de-ngropare,
Când ştiu că-i dat să fie viaţa pe pământ,
Al fericirii noastre cel mai adânc mormânt,
Când şi pe poarta vieţii ca şi pe-a morţii poartă
S-a scris cu slove negre aceeaşi vorbă moartă:
Durerea?
Deci furtuna şi vânturile sale
Să-mi ducă suferinţa pe-a valurilor cale,
Şi piară tinereţea-mi într-un ocean spumos
Cum piere-n dimineaţă un vis, cel mai frumos! ”
O.. Dante! de pe uşea infernului s-a şters
Şi-acum pe uşea vieţei s-a scris celebru-ţi vers!
Ea se-necă:
Se spune c-adeseori, când tună,
Pe mare se iveşte, ca geniu de furtună,
O tânără femeie.
Şi iarăşi câteodată,
Când marea vrea s-o ducă spre marginea-i uscată,
O văd luntraşii veseli pierind ca-ntr-un mormânt
În valuri.
Fuge vecinic departe de pământ.
August 1880