Stăpân absolut, al țării noastre,
Mare boier și drac al turcilor,
Îți trimit această scrisoare
Din inima mea cenușie,
Și sper, să mi-o citești, și mie.
Sunt un simplu deținut,
Închis de pe vremea când
Încă nu eram copt la cap,
Pentru drăcovenile, pe care le făceam
Și suspin în inimile oamenilor aduceam.
Nu mai suport să trăiesc cu seama,
Din trecutul meu negru și prostesc,
În care am trăit și comis hoții
De toate felurile.
Sper tu, doamne Țepeș!, să mă omori odată!,
Cu sabia ta victorioasă din atâtea bătălii
Scandaloase. Și sper odată să mor,
Ca să nu mai aduc amar acestei lumi,
În care m-am făcut înțeles cu diavolul,
Și m-a plătit ca să fiu un ins destrăbălat.
Mereu m-am gândit la un nou prilej,
Dar din partea mea, m-am gândit
Că deja este prea tardiv.
Parcă mi-aș lua o furnisoară
Și mi-aș împleti-o în jurul capului ca să crap odată.
Să nu mă mai întorc vreodată pe aici,
să trăiesc în adâncul iadului și în cazanul cu lavă
A lui Satan.
Să plâng cu dor de seama pentru o viață normală.
Căci nici Dumnezeu nu mă mai poate ajuta,
În așa ispravă și nici îngerii mei păzitori nu mă mai pot salva,
Din adâncul sufletului meu, tăiat bucățele pentru toate rău-văzutele
Săvârșite de trupul meu.
Așa că mare Țepeș, așa cum ești dumneata,
Sper să îmi citești povestea, să mă ajuți odată
Să plec din această omenire, plină de lucruri rele,
La care am contribuit și eu, fapt pentru care
Nu mă pot ierta nici pe mine.
Sensul versurilor
Un deținut îi scrie lui Vlad Țepeș, implorându-l să-i curme viața, fiind copleșit de remușcările pentru faptele sale trecute. El se simte pierdut și incapabil să se ierte, preferând moartea chinurilor eterne.