Versuri corectate și adnotate
Să nu crezi, Toma, nimic! —din trestia fierbinte a poeziei, această armată timidă ce zilnic se aruncă în gol de la fereastra mea, şi de care lumea avea să se teamă.Un şir nesfârşit de saluturi, în piatră şi bronz, vor fumega de acum în cinstea mea, dar cărei vorbiri duc eu greul,o, simplă sudoare a … Citește mai mult
Aceasta este cheia.Aceasta este cheia tuturor.Prețioși.Sunt mai rău decât copiii jucătoruluiculeși pentru praf și pâine.Aici mă îmbogățesc parfum.Lasă-mă să cobor pe covorul tău,salteaua ta de paie – orice este la îndemânăpentru că copilul din mine moare, moare.Nu este că sunt vitele care trebuie mâncate.Nu este că sunt un fel de stradă.Dar mâinile tale m-au găsit … Citește mai mult
Răsari de unde ochii mei nu vădȘi crești spre unde văzul meu n-ajunge,Pod înfrunzit, întins peste prăpăd,Materie primă pentru cruce; Stâlp fraged susținând cu fructe cerul,Al binelui și-al răului egal,Prin care curge, sevă, adevărulÎncolăcit de șarpele vasal; Sens răsturnat al lumilor văzute,Cu rădăcinile întoarse în văzduhPe ale cărui frunze, stranii plute,Trece pe râul morții câte-un … Citește mai mult
Lasă-mă să te iubescPlatonic,Atingerile să fie doar,Metafore.Ca tot din jur doar săDispară.Ce ai știut de ieri să seAbsoarbă.Neînțeles să rămână ceS-a uitat.Și să treacă peste noi tot,Ce n-am uitat.Să treacă tot, ca și un râu,Curgător.Marmură cladă se zideștePe-al meu suflet.Pe-al meu suflet singur,Și trist.Pe care tu, femeie, gheațăAi sădit.Liniște-n propria casă,Este.Dar n-o vreau pe ea,Ci … Citește mai mult
Am în spate iadul casei, ghinion, pute-a maneleSau putea să dispară ca și cancerul de pieleDicta, băi, jucai rapu’, a murit de totTe rog nu fi necrofil, sau măcar deschide botu.Că sinceritatea mea, banal, e bombă cu protoniCare face atmosferă ca azotul.. la concertul meuDe surdo-muți.. mă asculți sau mă frămânți?Că io nu sunt Brad … Citește mai mult
De ce nu aș fi o piatră care scrie,O stâncă aplecată pe hârtie,Un munte ce de voie se înjugă,Un zeu păgân trecut la altă rugă?De ce n-aș fi asprimea-nduioșată?De ce băiatul meu nu mi-ar fi tată?Al cui folos m-ar ține-n veac de veghe,Cu ce durere-a lumii sunt pereche?De ce n-aș fi o negură căruntă?De ce … Citește mai mult
Aurică, spuneauAureleAurelAurAu.Iar eu reușisemca un câinesă fiu chiar aceste sunete.Hau, făceamjada, spuneamsi, spuneamne.Nemaiștiind unde mi-i capulde parcă cine știe ce mare lucrumi-ar fi dat.Răurău destuldestul de rău numai cu atât să temulțumești.Pe pământ
Vocile mele cântăîncât să nu le cântați voisă-mi ticsiți gura cu perle în zoriveșmintele păsării dezolate în ploaie.Acolo, în așteptare,erupe o rumoare liliachie.Și acolo, când va veni ziua,o partiție solară sub mici tălpi negre.Și când e noapte, mereu,un trib de cuvinte mutilatecerând azil în gâtlejul meupentru ca să nu le cânteefaștii proprietari de tăcere.
Camera suspinelor.Câinele care-și roade vechile visuri.Un zid în noiîntre inimă și cealaltă inimă.Toate lucrurile asteacare-au luat locul copiilor!Dragostea ca un rechizitoriu.Lumânarea aprinsăde cuvintele moarte.Priveliște inexpugnabilă spre îndoială.
În port corăbii mari tușeauȘi, lună comestibilă, regina,îl dezmierda pe vrăjitor cum se dezmiardăo girafă cu nara rănită.Pentru a opta oară, zorile emigrauprintre neguțătorii care vindeau din nouplatanilor trași pe sfoară frunzele moarte.În cușca-i de foc, acvila-mpărăteascăse mulțumea c-un orizont pătrat.Nevinovații-au fost cu-asprime pedepsiți:orice femeie în fântână s-a schimbat,și-n cactus fiece bărbat. Pe urmă-a fost … Citește mai mult