Magnetizați de ora ce mai dansează-n prag,
de spațiul ce încă mai germinează-n boabe.
Suindu-ne poteca pe pagini, în zigzag,
se-mpiedică cerneala în seama de silabe.
Vom izbuti să scriem în alt mileniu, știu,
cu frageda zăpezii pe șes caligrafie,
cum aripile dense, desferecate, scriu
elipse largi în aer de albă insomnie.
Doar uneori, când versul mai străveziu mi-l fac,
aud câte-o vocală vibrând nemodelată,
prematură cadență ce-a coborât în veac
dintr-o fecundă foame de-a se mai naște-odată.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a efortului de a crea și a scrie, explorând ideea de a lăsa o amprentă în viitor. Versurile sugerează o călătorie prin amintiri și o dorință de a se reinventa.